2 Cronici 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cuvântul lui Dumnezeu către Asa

1Duhul lui Dumnezeu, pornit,

De sus, din ceruri, a venit

Peste Azaria, cel care,

Părinte, pe Obed, îl are.

2Atunci, Azaria s-a dus

La Asa și astfel i-a spus:

„Ascultă Asa! Iar apoi,

Iudei, să ascultați și voi!

S-asculte și cei care vin

Din ramura lui Beniamin!

Dacă sunteți cu Dumnezeu,

Și El va fi cu voi, mereu!

Dacă aveți să-L căutați,

Atuncea o să Îl aflați!

Dar dacă o să-L părăsiți,

Și El vă va lăsa, să știți!

3Mai multă vreme, Israel

Fusese fără Domnul; el,

Nici măcar preoți, n-a avut,

Preoți care să fi putut

Pe oameni ca să îi învețe

Și-n lege să le dea povețe.

Israeliții, la-nceput,

Nici măcar lege n-au avut.

4Dar s-au întors la Domnul lor,

Când valul strâmtorărilor

I-a năpădit. L-au căutat,

Pe Dumnezeu, și L-au aflat.

5Pentru acei care mergeau,

Sau pentru cei care veneau,

N-au fost, în vremile acele,

Clipe de liniște, căci ele

Se vădeau vremi de frământare,

Vremuri de mare tulburare.

6Un neam, cu alt neam, se bătea;

Cetățile de-asemenea,

Purtau războaie între ele,

Pentru că-n vremurile-acele,

Cu multe tulburări, mereu,

Le strâmtorase Dumnezeu.

7Voi, însă, să vă întăriți

Și brațele vă oțeliți,

Căci ale voastre fapte, iată,

Au să primească o răsplată!”

Râvna lui Asa

8Asa, de cum a auzit

Cuvintele ce le-a rostit

Obed prorocul, de îndat’

S-a întărit și-a-ndepărtat

Orișice urâciuni erau

În Iuda, sau se mai găseau

În al lui Efraim ținut.

Același lucru l-a făcut

Și-n țara celor care vin

Din ramura lui Beniamin.

Apoi, altarul cel pe care

Pridvorul Domnului îl are –

În față – fost-a înnoit,

După cum Asa a dorit.

9A strâns pe-ntreg poporul care

Țara lui Iuda-n ea îl are,

A strâns pe oamenii ce vin

Din ramura lui Beniamin,

Pe cei care sunt din Manase,

Din ale lui Efraim case

Și pe cei care se vădeau

Din Simeon că se trăgeau,

Căci mulți – în Iuda – au trecut,

Atuncea când ei au văzut

Precum că Domnul Dumnezeu,

Cu Iuda, Se afla, mereu.

10Luna a treia se făcea –

Din anu-al cincisprezecelea –

De când ajunse ca să fie

Asa, în Iuda, la domnie.

Toți oamenii se adunară

Și la Ierusalim plecară.

11O mare pradă-aveau cu ei,

Atuncea, oamenii acei,

Și-n ziua ‘ceea, negreșit,

Domnului, jertfe-au dăruit.

Jertfit-au șapte sute boi,

Precum și șapte mii de oi.

12Cu legământ, ei s-au legat

Că au să-L cate, ne-ncetat,

Pe Dumnezeul Cel pe care,

Neamul lui Israel Îl are,

Cu inima, cu sufletul,

Precum și cu tot cugetul,

13Iar dacă întâmpla-se-va

Că nu-L va căta cineva,

Pe Dumnezeu, omul acel

Ucis avea să fie el,

Chiar dacă mic s-a dovedit,

Ori dacă mare s-a vădit,

Fie femeie sau bărbat.

14Credință-n urmă, I-au jurat

Lui Dumnezeu, pentru vecie.

Mari strigăte de bucurie,

În orice loc, s-au auzit,

Iar trâmbițele au pornit

Ca să răsune, ne-ncetat,

Și buciumele-au buciumat.

15În acea zi – precum se știe –

A fost o mare veselie.

Întreg poporul adunat,

În Iuda, mult s-a bucurat

Atuncea, de-acel jurământ,

Făcut lui Dumnezeu Cel Sfânt,

Căci toți, pe Domnu-L căutară,

De bună voie, și-I jurară –

Din toată inima – credință.

Domnul le dete biruință,

Iar țării lor i-a dat odihnă

Și au avut parte de tihnă.

16Asa, chiar și pe a lui mamă –

Aceea cari, Maca, se cheamă –

Când Astarteei i-a-nchinat

Un idol, s-a înfuriat.

N-a mai lăsat-o la domnie,

Împărăteasă ca să fie,

Iar al ei idol l-a sfărmat,

L-a ars și-apoi l-a aruncat

În apele Chedronului.

17Cu toate că inima lui

Fusese lângă Dumnezeu

Spre-a-I împlini voia mereu,

Totuși el n-a făcut să piară

Și înălțimile din țară.

18Lucruri cari fost-au hărăzite

De tatăl său – sau pregătite

De către el – Asa le-a dus

Și-n Casa Domnului le-a pus.

Astfel, în ea, el așezase

Aur, argint și multe vase.

19Un timp îndelungat apoi,

Nu a mai fost nici un război,

Iar ani treizeci și cinci a stat,

În pace, Asa, ca-mpărat.