Ieremia 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Ești prea drept Doamne, văd eu bine

Și nu pot să mă cert cu Tine.

Dar totuși, am găsit cu cale,

Să Te întreb despre-ale Tale

Orânduieli. Cum propășesc

Cei răi și-n pace viețuiesc

2Mișeii? Știu că i-ai sădit,

În rădăcini s-au întărit

Și astfel cresc oameni-acei,

Fără ca să dea vreun rod ei.

Ce-i drept, aproape Te-ai ținut

De gura lor, dar am văzut

Cât de departe Te vădești

De ale lor inimi că ești.

3Doamne, Tu mă cunoști, mă vezi

Și, inima, mi-o cercetezi.

Astfel Tu Doamne știi prea bine

Că a mea inimă-i cu Tine.

De-aceea, eu Te rog apoi,

Să-i iei asemeni unor oi

Ce trebuie-a fi adunate

Spre a fi duse și tăiate.

Vreau, pentru ziua de măcel,

Să-i pregătești Doamne, astfel!

4Dar până când să jefuiască

Țara și să se ofilească

Iarba aflată pe câmpie?

Căci după cum bine se știe,

Mari răutăți sunt săvârșite

Și pier, acum, pășuni și vite.

Locuitori-au zis astfel:

„Sfârșitul, n-o să-l vadă el!”

(Când aste vorbe le-au rostit,

La Ieremia s-au gândit.)

5„De-ți pui picioarele să-ți meargă

Și-alergi cu cei care aleargă,

Și dacă ai să ostenești,

Cum oare n-ai să obosești,

Dacă la-ntrecere tu ai

Ca să te iei cu niște cai?

De nu te crezi adăpostit

Într-un ținut ce-i liniștit,

Ce ai să faci când așeazat

Vei fi pe malul îngâmfat

Care Iordanu-l mărginește?

6Dacă cel care se vădește

Frate a-ți fi, îți face rău

Și-apoi casa tatălui tău

Te vinde când îi vine bine

Și strigă-ntr-una după tine,

Să nu-i crezi, chiar mărinimoși

De-ți par, vorbind prietenoși.”

Țara pustiită – Asupra pustiitorilor

7„Mi-am părăsit casa și iată,

Și moștenirea, totodată.

Mi-am dat iubita la acei

Ce se vădeau dușmani ai ei.

8Acuma, moștenirea Mea

Ajunge-a fi asemenea

Leului din pădure, care,

În contra Mea, mugește tare.

Când am văzut-o rea din fire,

Urât-am a Mea moștenire.

9Ajuns-a moștenirea Mea,

A fi, acum, ca pasărea

De pradă, ce-i împestrițată

Și care e înconjurată

De alte păsări, tot de pradă,

Ce o așteaptă ca să cadă?”

„Mergeți pe câmpuri, să strigați

Și fiarele să le-adunați!

Să vină dar, aici, la noi,

Ca să mănânce mai apoi!”

10Păstorii vin, în număr mare,

Și-Mi pustiesc via pe care

Eu am sădit-o. Au călcat

Ogorul Meu cel minunat –

Cel care Îmi era plăcut –

Și-ntr-un pustiu l-au prefăcut.

11Au pustiit tot ce avea,

Iar el stă trist ‘naintea Mea.

Întreaga țară-i pustiită.

Întreaga țară-i nimicită,

Căci nu mai este nimenea,

Spre a lua seama la ea.

12Peste-nălțimile aflate

Acuma în pustietate,

Pustiitorii lanț se țin

Și valuri, valuri – iată-i – vin,

Căci țara-ntreagă e mâncată

De sabia înfuriată

A Domnului, precum Îi place,

Și nimeni nu-i lăsat în pace.

13„Pe câmpuri, grâu au semănat,

Dar numai spini au secerat.

S-au ostenit – neîndoios –

Dar n-au avut nici un folos.”

„Mare rușine să vă fie,

De ce-ați cules, după mânie –

După mânia Domnului!”

14„Ascultați dar, cuvântul Lui,

Căci El vorbește despre cei

Ce se vădesc vecini ai mei

Și au atins locul pe care,

Israel moștenire-l are:

„Am să îi smulg din a lor țară.

Casa lui Iuda, o smulg iară.

15Da, am să-i smulg, însă apoi,

Îi voi aduce înapoi,

Pentru că-n îndurarea Mea,

Ei – iarăși – parte vor avea

De țara dată-n stăpânire,

Ca să le fie moștenire.

16Dar dacă ei vor căuta

Ca să învețe de a sta

Pe căile pe cari, mereu,

Mi-am îndemnat poporul Meu,

Dacă va ști această lume

Să jure doar pe al Meu Nume,

Zicând: „Viu este Dumnezeu!” –

Așa precum poporul Meu,

De ei fusese învățat

Pe Bali să jure ne-ncetat –

Atuncea fericiți fi-vor,

Trăind lângă al Meu popor.

17Dar dacă nu vor căuta,

De-al Meu cuvânt a asculta,

Atuncea, cu desăvârșire,

Voi nimici de peste fire,

De-ndată, tot poporul care

Nu vrea să-Mi deie ascultare.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit.”