2 Cronici 12 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Năvălirea lui Șișac

1Când Roboam s-a întărit

Ca împărat, a părăsit,

În grabă, legea cea pe care

Domnul lui Israel o are.

Poporul a făcut la fel,

Căci se luase după el.

2Când Roboam împărățea,

În Iuda – și cinci ani avea

De când ajunse împărat –

Șișac, cel care-ncoronat

Era-n Egipt, porni război.

Către Ierusalim apoi,

Cu oștile s-a îndreptat,

Căci Dumnezeu S-a mâniat

Pe-al Său popor, când se vădise

Precum că el păcătuise.

3Oamenii care-l însoțeau

Călări, șaizeci de mii erau,

Iar toate carele avute

Au fost o mie două sute.

Șișac mai fost-a sprijinit

De mulți oșteni care-au venit

Din oastea Libienilor

Precum și-a Suchienilor.

Apoi, lângă acești oșteni,

Venit-au Etiopieni.

4Toate cetățile-ntărite,

Atuncea, fost-au cucerite.

Până-n Ierusalim intrară

Oștile-acelea și-l prădară.

5Șemaia, omul Domnului,

În fața împăratului

Și-a căpitanilor pe care,

Acesta-n jurul său îi are –

Trimis de Domnul – a venit,

Și-n acest fel, a glăsuit:

„Așa vorbește Dumnezeu:

„M-ați părăsit! Acum, și Eu

Vă părăsesc! Iată ce fac:

Vă dau pe mâna lui Șișac!”

6Când aste vorbe-au auzit,

Cu toți, îndată, s-au smerit

Și-n acest fel, au cuvântat:

„Domnul e drept, cu-adevărat!”

7Când i-a văzut cum s-au smerit,

Domnul, îndată, a vorbit

Către Șemaia: „I-am văzut

Că, să se plece, au știut,

În fața Mea. De-aceea, Eu

N-am să trimit necazul greu,

Peste Ierusalim. Nu-i fac

Vreun rău, prin mâna lui Șișac.

Iată că n-am să zăbovesc

Și ajutor îi dăruiesc!

8Pe toți, supuși, am să îi fac

Ai împăratului Șișac,

Ca în acest fel, ei să știe

Ce-nseamnă să-Mi slujească Mie,

Sau celor care-s împărați,

În alte țări încoronați.”

9Șișac, cel care, împărat,

Era-n Egipt încoronat,

S-a pregătit pentru război

Și spre Ierusalim, apoi,

Cu oștile s-a îndreptat,

Iar de acolo a luat,

Din visteria Domnului –

Adică din a Casei Lui –

Și-apoi din visteria care

Casa-mpăratului o are,

Tot aurul ce l-a găsit.

În acest fel, a jefuit

Acele scuturi minunate,

Ce-au fost, de Solomon, lucrate.

10Iar Roboam – când a văzut –

Îndată altele-a făcut;

Dar ele-au fost – de bună seamă –

Făcute numai din aramă.

Ele au fost încredințate,

În grija cetelor aflate

În slujba împăratului,

Pentru păzirea casei lui.

Cete de-alergători erau

11Acestea. Ele trebuiau

Ca aste scuturi să le ducă

Și înapoi să le aducă.

În fața împăratului,

Mergeau la Casa Domnului

Și scuturile le-așezau.

Când înapoi le aduceau,

În casa-alergătorilor,

Le așezau la locul lor.

12Atunci când Dumnezeu zărise

Că Roboam chiar se smerise

În fața Lui, Și-a stăpânit

Mânia. Nu l-a nimicit,

Căci El, în Iuda, mai vedea

Că ceva bun, încă, găsea.

13Fiul lui Solomon – cel care

Drept Roboam, nume, își are –

În Iuda a împărățit.

Când la domnie a venit,

Cu-n an, de patruzeci, trecuse,

Căci patruzeci și unu-avuse.

El, la Ierusalim, a stat,

Șapteșpe ani, ca împărat.

Astă cetate, Dumnezeu

O alesese ca, mereu,

Să-Și pună Numele în ea,

Așa după cum El voia.

O Amonită ce se cheamă

Naama, îi fusese mamă.

14Dar Roboam, cât a trăit,

Doar lucruri rele-a săvârșit,

Căci nu L-a căutat, mereu,

Pe-al lui Israel Dumnezeu.

15Dar toate câte-au fost făcute

De Roboam, nu sunt trecute

În cărțile prorocului

Șemaia, precum și-a celui

Cari văzător s-a dovedit

Și care, Ido, s-a numit?

De-asemenea, cele făcute

De Roboam, nu sunt trecute

Și-n cărțile spiței pe care

Neamul lui Israel o are?

În vremea-n care a trăit –

Cât la putere s-a găsit –

O luptă duse Roboam,

În contra lui Ieroboam.

16Când Roboam a adormit,

A fost și el adăugit

Părinților ce i-a avut.

Al său mormânt a fost făcut

Chiar în cetatea cea pe care,

David, al său părinte-o are.

Al său fiu, Abia numit,

Pe a lui urmă a venit

Și-n Iuda, fosta-nscăunat

Unde-a domnit, ca împărat.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help