2 Samuel 17 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Sfatul lui Ahitofel zădărnicit de Hușai

1La Absalom, Ahitofel

S-a dus și-a glăsuit astfel:

„Dintre ai lui Israel fii,

Trebuie, doisprezece mii,

Ca să aleg. Cu ei, voiesc –

Pe David – să îl urmăresc.

În astă noapte – chiar acum –

Va trebui să plec, la drum.

2Îngăduiește-mi împărate,

Să plec, căci vreau, pe ne-așteptate,

Să îl lovesc. El – negreșit –

Acuma este obosit,

Iar brațele îi sunt trudite.

Am să-l ajung pe nesimțite,

Iar cei ce sunt cu el aflați,

Atuncea vor fugi, speriați.

Astfel, eu cred că reușesc,

Pe împărat doar, să-l lovesc.

3Pe cei ce sunt cu el, apoi,

Îi voi aduce înapoi.

Nimic, când nu îi va mai ține,

Te vor sluji cu toți pe tine;

Căci moartea omului pe care

Îl urmărești cu-nverșunare,

Să se întoarcă, îi va face,

Și va avea poporul pace.”

4Aste cuvinte i-au plăcut

Lui Absalom, și a văzut

Că vârstnicii din Israel

Gândiseră-n același fel.

5Dar Absalom a cuvântat:

„Hușai – Architul – imediat

Să vină-ncoace, căci țin mult,

Părerea lui, să o ascult!”

6Hușai, îndată, a venit,

Iar Absalom i-a povestit

Ceea ce-a zis Ahitofel.

„Să fac precum mă-ndeamnă el?”–

L-a întrebat, când a sfârșit.

7Hușai a spus: „Nu-i potrivit

Sfatul pe care ți l-a dat.

8Tu îl cunoști, pe împărat

Și-asemenea, pe-al său popor.

Le știi dar, vitejia lor.

Mai știi că sunt înfuriați,

Încât pot fi asemănați

Cu o ursoaică – precum știți –

Ai cărei pui au fost răpiți.

Cât despre-al tău părinte-apoi,

Știi că e omul de război

Și n-o să stea-ntre slujitori,

Ca să aștepte-ai zilei zori.

9Cred că-n vreo groapă, s-a pitit,

Sau poate, într-un loc ferit,

Iar dacă, de la început,

Oameni de-ai noști’ vor fi căzut

Loviți de săbiile lor,

O să se spună în popor:

„Iată că oamenii avuți,

De Absalom, au fost bătuți!”

10Atunci, cel mai viteaz – cel care

Chiar inimă de leu, de are –

Înspăimântat are să fie,

Pentru că Israelul știe

Cât de viteaz e tatăl tău

Și cei care-s în jurul său.

11De-aceea-ți spun să faci altfel:

Strânge întregul Israel –

De la Beer-Șeba începând,

La Dan în urmă ajungând –

Și-abia când vei sfârși, apoi,

Du-te tu însuți, la război.

Oamenii tăi, în largul zării,

Vor fi precum nisipul mării.

12Apoi – pe David – de-l aflăm,

Asupra lui o să picăm –

Cu toți cei care cu noi sânt –

Cum cade roua, pe pământ.

David și cei ce sunt cu el

Nu vor putea scăpa, astfel.

13De va fugi în vreo cetate,

Întreg poporul o să-l cate.

Cu funii, au să înfășoare

Cetatea și-au să o doboare,

Căci furia poporului,

În apele pârâului,

O va zvârli, din fața ta.

Piatră pe piatră nu va sta

Și vei vedea precum că n-are

David – atunci – nici o scăpare.”

14Când a sfârșit sfătuitorul,

Și Absalom – și tot poporul –

Au zis: „Mai bine a vorbit

Hușai – cel care e Archit –

Decât vorbise-Ahitofel.

Mai bun e sfatul dat de el.”

Ei, niciodată, n-au știut

Că Domnu-i Cel ce i-a făcut

Să hotărască-n așa fel,

Iar sfatul lui Ahitofel

Să poată fi nesocotit.

Domnul, cu cale, a găsit

Ca pe-Absalom – și-a lui oștire –

Să-i ducă spre nenorocire.

Moartea lui Ahitofel

15Abiatar și cu Țadoc

Nu se aflau, în acel loc.

Hușai, apoi – grabnic – s-a dus

La preoți și, așa, le-a spus:

„Ahitofel l-a sfătuit,

Pe Absalom, dar am venit,

Îndată, eu și am schimbat

Sfatul pe care i l-a dat.

16Lui David, voi să-i dați de știre

Despre această uneltire.

Să-i spuneți dar: „Ia seama bine:

Nu sta-n câmpii, când noaptea vine,

Ci spre pustie s-o apuci.

Cât mai departe să te duci,

Să nu puteți a fi loviți

Cu toți-apoi, și să pieriți.”

17Așa precum fusese-n plan,

Și Ahimaț și Ionatan,

Lângă fântâna Roguel

Ședeau ascunși. În locu-acel,

O slujnică, la ei, venea

Și vești – mereu – le aducea,

Iar ei – în urmă – alergau

La David și îl înștiințau

De toate câte le-au aflat.

Ei – în cetate – n-au intrat,

Căci se temeau ca, nu cumva,

Să îi zărească cineva.

18Dar într-o zi, i-a observat

Un tânăr, care-a alergat

La Absalom, spunând apoi,

Că îi văzuse pe cei doi.

Bărbații, însă, au fugit,

La Bahurim și s-au pitit

Într-o fântână-adânc săpată,

În curtea unui om, aflată.

19Femeia omului s-a dus

Și o învelitoare-a pus,

Peste fântână, de îndat’,

Și uruială-a-mprăștiat

Asupra ei, căci s-a gândit

Că n-o să dea de bănuit.

20Când Absalom, slugi, a trimis

La casa omului și-au zis

„Unde se află-ascunși cei doi?”,

Femeia le-a răspuns apoi:

„Și Ahimaț și Ionatan –

Așa precum aveau în plan –

Peste pârâu eu i-am văzut,

Că-n mare grabă au trecut.”

Slugile-atunci i-au căutat

Și pentru că nu i-au aflat,

Au zis apoi: „Nu îi găsim.

Să mergem la Ierusalim.”

21După plecarea lor, cei doi

Ieșiră din fântână-apoi

Și-n grabă mare au plecat

La David, de l-au înștiințat:

„Acuma chiar, sculați-vă

Și peste râu grăbiți-vă

Să treceți, căci Ahitofel

A plănuit în așa fel,

Încât o cursă să vă-ntindă,

Sperând că poate să vă prindă!”

22David, atuncea, a făcut

Așa precum i s-a cerut,

Trecând Iordanul, de îndată –

Urmat fiind de a lui ceată –

Încât când zorii s-au ivit,

Erau cu toți, la loc ferit.

23Ahitofel – când a aflat

Că sfatul nu i-a fost urmat –

Pe-al său măgar, șeaua a pus

Și spre cetatea lui s-a dus.

În rânduială și-a lăsat

Casa și-apoi s-a spânzurat.

Cei care l-au găsit, l-au dus

Și-ntr-un mormânt, apoi, l-au pus.

Locul în cari l-au îngropat

Era, de tatăl său lăsat.

David la Mahanaim

24David și-ai lui, grăbiți, porniră

Și la Mahanaim sosiră,

În timp ce Absalom trecea –

Cu ceata ce îl însoțea –

De apele Iordanului.

25În fruntea oamenilor lui,

Pe-Amasa, Absalom l-a pus.

El – pe Amasa – l-a adus

În locul lui Ioab, cel care

Peste oșteni era mai mare.

Al său părinte s-a numit

Itra, fiind Israelit.

Itra, la Abigal, se duse.

Ea este fiica ce-o avuse

Nahaș, și soră-i este ea,

Țeruei care îl avea,

Fiu, pe Ioab. Cu oastea lui,

26În țara Galaadului,

Se duse Absalom, apoi,

Gata fiind, pentru război.

27Când la Mahanaim sosise

David, în fața lui venise

Feciorul lui Nahaș. De fel,

Din Raba lui Amon, e el.

A mai venit Machir, cel care

Pe Amiel, părinte-l are

Și-n Lodebar a locuit.

Și Barzilai a mai venit –

Din Roghelim el se trăgea

Și Galaadit se dovedea.

28Ei, multe lucruri, au adus

Și-n față la-mpărat, le-au pus.

Paturi, lighene au fost date

Și vase din pământ lucrate.

Grâu, orz, făină, grâu prăjit,

Linte și bob au dăruit

Atuncea, pentru împărat.

Și multe uscături au dat.

29Miere și unt i-au dat apoi,

Brânză de vaci și multe oi.

Toate – la David – ei le-au dus

Și-n urmă, în ăst fel, au spus:

„Poporul care te-a-nsoțit,

De foame, mult a suferit,

De sete și de oboseală,

Stând în pustiu, fără-ndoială.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help