Numeri 30 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Lege asupra juruințelor

1Moise-i chemă pe-aceia cari,

În Israel, erau mai mari

Și conduceau acel popor,

Ca șefi ai semințiilor.

Moise, cuvântul, a luat

Și-n acest fel, a cuvântat:

2„Atunci când întâmpla-se-va

Că o să-I facă cineva,

O juruință, Domnului,

Să-și împlinească-n fața Lui,

Cuvântul pe cari l-a rostit,

Tot ceea ce-a făgăduit.”

Juruința femeilor

3„În cazu-n care, o femeie,

O hotărâre, o să ieie,

În tinerețe – când aflată,

În casă e, la al ei tată –

Făcând după a ei voință,

Lui Dumnezeu, o juruință –

4Și dacă tatăl va avea

Știre, de ce va face ea,

Și nu i se împotrivește

Atunci când află ce dorește –

Făgăduința ei, rostită

Prin juruință, e primită.

5Dar dacă tatăl nu voiește

S-o lase, ci se-mpotrivește

Și nu aprobă vrerea ei,

Atuncea, acelei femei,

Nu îi va fi-n seamă luat,

Cuvântul care și l-a dat;

Iar Dumnezeu nu o să-i țină,

Astfel, în seamă, nici o vină,

Ci ea are a fi iertată,

Pentru că nu a fost lăsată

Să-și țină a sa juruință,

Prin a tatălui ei voință.

6Atunci când fi-va măritată,

Dacă este, cumva, legată

De un cuvânt ce l-a rostit,

7Iar soțul ei a auzit

De faptul că ea s-a legat

Și nu i-a spus – când a aflat –

Nimic, de juruința ei,

Cuvintele-acelei femei

Sunt în picioare și-mplinit

Trebuie, ce-a făgăduit.

8Dar dacă soțul nu voiește

S-o lase, ci se-mpotrivește

Să-și țină jurământul ei,

Atuncea, acelei femei,

Nu îi va fi-n seamă luat

Cuvântul care și l-a dat;

Iar Dumnezeu nu o să-i țină,

Astfel, în seamă, nici o vină,

Ci ea are a fi iertată

De vorba ce-o ținea legată.

9Atunci când, prin a ei voință,

Are a face-o juruință

O văduvă sau, negreșit,

Aceea cari s-a despărțit

De al ei soț, voința ei –

Cuvântul acelei femei –

E în picioare și-mplinit

Trebuie, ce-a făgăduit.

10Când o femeie va avea

O hotărâre ca să ia,

Fiind încă în casa lui –

Adică-n casa soțului –

11Iar el, când află, nu îi spune

Nimic – deci nu i se opune –

Atuncea, juruința ei –

Cuvântul acelei femei –

E în picioare și-mplinit

Trebuie, ce-a făgăduit.

12Dar dacă soțul nu voiește

S-o lase, ci se-mpotrivește

Să-și țină juruința ei,

Atuncea, acelei femei,

Nu îi va fi-n seamă luat

Cuvântul care și l-a dat;

Iar Dumnezeu nu o să-i țină,

Astfel, în seamă, nici o vină,

Ci ea are a fi iertată,

De vorba ce-o ținea legată.

Cuvântul ei nu-i prețuit,

Căci soțul i s-a-mpotrivit.

13Bărbatul ei, după voință,

Poate-ntări o juruință

Sau dimpotrivă – de nu-i place –

E-ndreptățit a i-o desface.

14Dar dacă nu se-mpotrivește

Atuncea când, veste, primește

De-al ei cuvânt, a întărit

Ceea ce-a fost făgăduit

De soața lui. Dar dacă el,

15Se-mpotrivește-n chip și fel –

Nu-n ziua-n care a știut

De ceea ce ea a făcut,

Ci mai târziu – e vinovat

Atuncea, pentru-al ei păcat.

Femeia nu va fi de vină

Că n-a putut vorba să-și țină.”

16Legile-acestea i-au fost date,

Lui Moise și au fost lăsate,

De Dumnezeu. Astfel, prin ele –

Prin toate legile acele –

Moise a căpătat putere

Să intervină – când se cere –

Între femeie și bărbat –

Când o familie s-a format –

Sau între fiică și-al ei tată,

Când încă e la el, aflată.