Psalmii 50 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Asaf e cel care-a urzit,Psalmul acesta, negreșit

1Domnul vorbește! Dumnezeu

Cheamă pământul, tot mereu,

De la ivirea soarelui

Și pân’ la asfințitul lui.

2Iată că Domnul strălucește

Chiar din Sion, cari se vădește

Desăvârșita întrupare

A frumuseții ce o are.

3Iată că Domnul nostru vine!

În fața Lui, un foc se ține

Și o puternică furtună

În jurul Său El Își adună,

Iar focul ce Îl însoțește,

Mistuitor se dovedește

4Spre cerurile cari sus sânt –

Și-asemenea și spre pământ,

Cu glas de tunet a strigat,

Poporul când Și-a judecat:

5„Strângeți de-ndată pe toți cei

Care sunt credincioși ai Mei

Și cari, prin jertfă, au făcut

Un legământ, cum am cerut!”

6Cerul, atunci, o să vestească

Dreptatea cea dumnezeiască,

Căci judele e Dumnezeu.

7Ascultă dar, popor al Meu,

Pentru că am să-ți vorbesc iar.

Israele, ascultă dar,

Și am să te-nștiințez căci Eu

Sunt singurul tău Dumnezeu.

8Nu pentru jertfele pe care

Mi le aduci, primești mustrare,

Căci jertfele ce le socot

A fi drept arderea de tot

Sunt necurmate-n fața Mea.

9Nevoie, Eu nu voi avea,

Tauri din casa ta să iau,

Și nici pe ai tăi țapi nu-i vreau,

10Căci dobitoacele ce sânt

Pe fața-ntregului pământ –

Cu-ntregul lor număr de mii,

Fie-n păduri sau pe câmpii,

Ori sunt în munți împrăștiate –

Doar ale Mele sunt, cu toate.

11Știu păsările munților,

Iar fiarele câmpiilor

Sunt toate numai ale Mele.

12De Mi-ar fi foame, pot, din ele,

Ca să mănânc după plăcere

Și n-am nimic ție a-ți cere,

Căci lumea, cu tot ce e-n ea –

De bună seamă – e a Mea.

13Mănânc Eu, oare, carnea lor,

Adică a taurilor?

Sânge de țapi, oare, beau Eu?

14Doar mulțumiri, lui Dumnezeu,

Să-I aduci jertfă. Ne-ncetat,

Să împlinești ce I-ai jurat,

Celui Prea-Nalt, precum vorbești.

15Mă cheamă dar, când te găsești

În strâmtorare. Atunci Eu

Te izbăvesc, iar tu, mereu,

Ai să Mă proslăvești pe Mine,

Căci iarăși îți va merge bine!

16Domnul, din ceruri, a privit

Și celui rău El i-a vorbit:

„Ce-Mi tot înșiri legea, mereu,

Și ai doar legământul Meu

17În gura ta, când tu urăști

Mustrările ce le primești

Și înapoia ta ai pus

Cuvintele ce ți le-am spus?

18Cu hoții, tu te însoțești;

Cu preacurvarii te unești.

19Dai drumul gurii către rău

Și vicleșug în jurul tău

Limba-ți urzește ne-ncetat.

20De-asemenea, ai căutat

Ca împotriva celui care

Îți este frate, din născare,

Întotdeauna să vorbești.

Pe frate’ tău îl clevetești,

Deși e fiul mamei tale.

21Asta faci tu, pe a ta cale.

Cu toate că Eu am tăcut,

Știu tot ceea ce ai făcut.

Iată că ți-ai închipuit

Că sunt cu tine, negreșit.

Am să te mustru, iar apoi,

Sub ai tăi ochi Eu pune-voi

Toate pe câte le-ai făcut,

Crezând că Eu nu te-am văzut!

22Seamă luați voi cari, mereu,

Uitați de Domnul Dumnezeu,

Ca nu cumva să vă sfâșii

Și să vă șterg dintre cei vii,

Căci n-o să fie nimenea,

De-a vă scăpa din mâna Mea.

23Cel care, mulțumire, știe –

Drept jertfă – să-Mi aducă Mie,

Acela doar Mă proslăvește.

Doar omul care își păzește

Cărarea, parte va avea

Să vadă mântuirea Mea.”