Numeri 35 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cetățile leviților

1Domnul a trebuit să vie,

În a Moabului câmpie –

La apele Iordanului,

În fața Ierihonului –

Acolo ca să îi vorbească,

Lui Moise, și să-i poruncească:

2„Copiilor lui Israel,

Ai să le spui, în acest fel:

„Din moștenirea ce-o primiți,

Va trebui să dăruiți,

Niște cetăți, Leviților –

Ele sunt locuința lor.

Lângă cetăți, un loc apoi –

Jur împrejur – să lăsați voi.

3Veți da cetățile acele,

Iar ei vor locui în ele.

Locul aflat în jurul lor,

Va fi, astfel, al vitelor,

Al avuțiilor pe care

Neamul Leviților le are,

Precum și-al dobitoacelor

Ce țin de avuția lor.

4Iată cum o să măsurați,

Acele locuri, ce le dați:

Lângă cetăți, vor avea toți –

Jur împrejur – o mie coți.

Din zid, porniți să-i măsurați

Și în afară vă-ndreptați.

5Deci în afară, negreșit,

Veți măsura, spre răsărit,

Să fie două mii de coți.

Alți două mii vor fi, de toți,

Spre miazăzi; trebuie pus

Tot două mii, înspre apus;

Și încă două mii apoi,

Spre miazănoapte, puneți voi.

Cetatea, astfel încadrată,

În mijloc fi-va așezată.

6Dintre cetățile pe care

Neamul Leviților le are,

Șase din ele, să se știe

Că, de scăpare, au să fie.

În ele-și va găsi sălașul –

Atunci când fuge – ucigașul.

7Sunt patruzeci și opt apoi,

Pe lângă ele, pe cari voi

Mai trebuie ca să le dați,

Leviților – ai voștri frați.

Deci să le dați Leviților,

Cu locul gol, din jurul lor.

8Atuncea când o să le dați,

Cetăți mai multe să luați,

De la cei care, multe, au,

Căci mai puține-apoi se iau,

Din partea tuturor cei care

Nu sunt în număr foarte mare.

Deci fiecare seminție,

Va trebui, atunci, să știe

Că o să dea Leviților,

Din moștenirea fiilor,

Doar după numărul din care

Formată-i a lor adunare.”

Cetățile de scăpare

9Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

10„Copiilor lui Israel,

Ai să le spui, în acest fel:

„Când veți păși, peste Iordan,

Intrând în țara Canaan,

11Să vă alegeți fiecare,

Niște cetăți cari, de scăpare,

Vor trebui, apoi, să fie.

În ele, va putea să vie –

Pentru a își găsi sălaș –

Cel care este ucigaș,

Adică – fără îndoială –

E ucigaș, doar din greșeală.

12Aste cetăți au să-i slujească,

Drept casă, și-au să-l ocrotească,

În fața omului cel care

E-ndreptățit la răzbunare,

Fiind – din partea mortului –

Răzbunătorul sângelui

Acestuia. Deci ucigașul

Să fugă, să-și afle sălașul,

Doar în cetățile-amintite,

Cari, de scăpare, sunt menite,

Pentru ca altfel, bunăoară,

Omul acela să nu moară,

Ucis de cel ce l-a cătat,

Până când fi-va judecat,

De-a lui Israel adunare.

13Deci din cetățile pe care

Aveți ca să le dăruiți,

Șase din ele, vreau să știți

Că, de scăpare, vor fi date.

14Trei trebuie a fi lăsate,

În astă parte de Iordan,

Iar trei vor fi în Canaan.

15Șase cetăți fi-vor, astfel,

Loc de scăpare-n Israel,

Pentru străin ori băștinaș,

Pentru cel care, ucigaș,

Ajuns-a de s-a pomenit,

Fără ca el să fi voit.

16Dacă un om, se nimerește,

Cum că pe altul, îl lovește,

Cu o unealtă-n fier lucrată,

Iar cel lovit moare de-ndată,

Acela care l-a lovit

E ucigaș și, pedepsit,

Cu moartea, trebuie să fie.

17Dacă, în mână, o să ție

O piatră și cu ea lovește,

Iar cel lovit se prăpădește,

Acela care a lovit

E ucigaș și, pedepsit,

Cu moartea, trebuie să fie.

18Dacă, în mână, o să ție

Unealta care e cioplită

Din lemn și fi-va folosită

Ca, pe un altul, să-l lovească

Și are să se prăpădească,

Acela care a lovit

E ucigaș și, pedepsit,

Cu moartea, trebuie să fie.

19Pe urma lui, are să vie

Răzbunătorul sângelui –

Răzbunătorul mortului.

Acesta – când o să-l găsească –

Pe ucigaș, să-l nimicească!

20Atunci când întâmpla-se-va

Că va împinge cineva,

Pe-un altul, sau dacă-l pândește –

De ură plin – și azvârlește,

Ceva, asupra omului,

Ducând astfel, la moartea lui;

21Sau dacă, cumva, îl lovește

Cu mâna și se prăpădește

Omul care a fost lovit,

Cu moartea, fi-va pedepsit

Acela care a ucis,

De către cel care, am zis

Că e, din partea mortului,

Răzbunător al sângelui.

22Atunci când întâmpla-se-va

Că va împinge cineva,

Pe-un altul, fără ca să vrea

Și făr’ ca, ură, a avea,

În contra lui; ori de-a lovit,

Pe-un altul, făr-a-l fi pândit,

Ci pur și simplu, omu-acel

A aruncat, ceva, pe el,

Fără să vrea; sau dacă are

23A îl lovi, din întâmplare,

C-o piatră, și-i pricinuiește

Moartea, deși nu îl urăște

Și nici n-a vrut să-i facă rău,

Vreodată, seamănului său;

24Iată dar, legile pe care,

Trebuie-a voastră adunare

Să le păzească mai apoi,

În judecarea celor doi:

Între cel care a ucis

Și între cel care, v-am zis

Că e din partea mortului,

Răzbunător al sângelui.

25Să-l izbăviți pe ucigaș

Și să îi dați apoi sălaș,

Într-o cetate de scăpare,

Până când preotul cel mare,

Ce-i uns cu untdelemnul sfânt,

Va fi luat de pe pământ –

Deci pân-atunci când, bunăoară,

Marele preot o să moară.

26Dacă cel care-i ucigaș

Își părăsește-al său sălaș,

Ieșind afară din cetate

Și din al ei hotar, el poate

27A fi ucis, când e-ntâlnit,

De cel care l-a urmărit,

Fiind – din partea mortului –

Răzbunător al sângelui.

Răzbunătorul, negreșit,

Nu va putea fi-nvinuit

Că l-a ucis pe ucigaș,

28Căci el, doar în al său sălaș,

Este lăsat să viețuiască,

Atât cât are să trăiască

Cel care este preot mare.

La moartea preotului, are

Voie, să vină înapoi,

Să stea-n moșia lui apoi.

29Aste-s poruncile de drept,

Prin care vreau să vă îndrept,

Pe care să le folosiți

Oriunde-aveți să locuiți

Voi și cei care au să vie,

În urma voastră, pe vecie.”

Pedeapsa pentru omor

30„Atunci când întâmpla-se-va

Cum că ucis e cineva,

Acela care a lovit,

Cu moartea, fi-va pedepsit.

Pe mărturia unuia,

Nu osândiți pe nimenea.

Un martor doar, nu e primit,

Când cineva e-nvinuit,

Pentru a fi ucis apoi.

Așa ceva, nu vreau, la voi!

31Să nu primiți răscumpărare,

Nicicând, din partea celui care

A omorât ci, negreșit,

La moarte, fi-va osândit.

32Să nu primiți răscumpărare,

Nicicând, din partea celui care

Va trebui să locuiască –

Adică să se-adăpostească –

În vreo cetate de scăpare.

Să nu primiți răscumpărare,

Din partea lui, ca să-l lăsați

Să șadă între ai săi frați,

La casa și moșia lui.

Doar la moartea preotului,

Se va întoarce înapoi,

Să stea-n ogorul său apoi.

33Să nu cumva să pângăriți

Țara în care o să fiți,

Cu sângele nevinovat;

Căci sângele ce s-a vărsat,

Poate să fie ispășit

Numai prin sângele venit

Din omul care a ucis.

34Să faceți dar, precum v-am zis

Și țara să n-o pângăriți –

Oriunde o să locuiți –

Căci Eu, în țară, locuiesc

Și-n al vost’ mijloc, Mă găsesc.

Eu, Domnul, sunt! Eu sunt Acel

Cari locuiesc, în Israel!”