Zaharia 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Deschideți porțile pe care

Țara Libanului le are,

Să cadă pradă focului

Toți cedri de pe-ntinsul lui!

2Tu chiparosule-ai văzut

Precum că cedrul a căzut

Și la pământ au fost trântiți

Cei falnici, fiind nimiciți.

Te vaietă, căci ai văzut

Tot ceea ce s-a petrecut!

De-asemenea, vă văietați

Și voi, stejari ce vă aflați

În al Basanului ținut

Pentru că și voi ați văzut

Cum nimicită a ajuns

Pădurea cea de nepătruns!

3Păstorii rătăcesc pe cale

Și scot doar strigăte de jale,

Căci nimicită-i fala lor.

Iată că puii leilor

Privesc soarta desișului

Din văile Iordanului.

Plini de tristețe au mugit,

Văzându-l cum s-a prăpădit.

4Așa a zis Cel cari, mereu,

Îmi este Domn și Dumnezeu:

„Să paști oile de tăiat!”

5Aceia cari le-au cumpărat,

Le taie și se dovedesc

Că nici o vină nu simțesc.

Cel ce le vinde-a cuvântat:

„Să fie binecuvântat

Domnul, căci după cum voiesc –

Acuma – mă îmbogățesc!”

Acei pe cari păstori îi are

Turma de oi, nu au cruțare

Față de turma oilor

Încredințată-n mâna lor.

6Față de cei ce locuiesc

În țară, milă, nu nutresc.

Pe oameni, pradă, i-au lăsat

La alți-n mână, sau i-au dat

Pe mâna împăratului,

Să facă după voia lui.

Ei, țara, doar o pustiesc

Însă n-am să o izbăvesc

Din mâna lor. M-am apucat

7Să pasc oile de tăiat.

Din toată turma, ele – iată –

Mai ticăloase se arată.

Două toiege am luat

Și „Îndurare” l-am chemat

Pe cel dintâi și am găsit

Drept „Legământ” că-i potrivit

Să îi zic celuilalt. Apoi,

Păscut-am turmele de oi.

8Sunt trei păstori ce-au păstorit

Turma, iar Eu i-am nimicit

Doar într-o lună: nu puteam

Să îi mai rabd; scârbit eram,

De ei, și cum văzut-am bine,

Și ei erau scârbiți de Mine.

9Atunci am zis: „Iată, socot

Că să vă pasc, Eu nu mai pot.

Să moară ce este sortit

Pentru pieire, negreșit!

După ce pier oile-acele,

Să se mănânce între ele

Cele ce vor mai rămânea!

10Toiagul care se numea

Drept „Îndurare”, l-am luat,

În urmă, și l-am sfărâmat.

L-am rupt, pentru că vrut-am Eu

Să rup și legământul Meu,

Cu neamurile care sânt

Pe fața-ntregului pământ.

11S-a rupt toiagul, iar apoi,

Nenorocitele de oi

Care la Mine au luat

Seama, văzut-au – de îndat’ –

Că toate-aceste lucruri sânt

După al Domnului Cuvânt.

12Apoi am zis: „Dacă găsiți

Cu cale, vreau să Mă plătiți!

Dacă nu vreți, să nu-Mi dați plată!”

Atunci, Mi-au cântărit, pe dată,

Plata pe care să Mi-o dea,

Cari treizeci de arginți avea.

13Dar Domnul astfel Mi-a vorbit:

„Prețul cu cari M-au prețuit,

Să îl arunci olarului!

Atunci, spre casa Domnului

Grăbit-am de am aruncat

Arginții ce i-am căpătat,

Ca să rămână, așadar,

Drept plată – ei – pentru olar.

14Toiagu-al doilea Mi l-am frânt,

Cari se chemase „Legământ”,

Să rup frăția-n acest fel,

Din Iuda și din Israel.

15Domnul mi-a zis: „Du-te și ia

Uneltele ce le avea

Cel care e păstor nebun!

16Iată că un păstor vă pun,

Pe cari am să-l ridic în țară.

De oile ce au să piară,

Nu-i va păsa în nici un fel.

Nu are să se ducă el –

Pe cele tinere aflate,

Ce s-au pierdut – ca să le cate.

De-asemeni, nu va încerca

Acel păstor, de-a vindeca

Pe oile cele rănite.

Nu au să fie îngrijite

Nici cele sănătoase-apoi.

Carnea celor mai grase oi,

O va mânca, pe nesimțite,

Lăsând din ele, doar copite!

17De-aceea, iată că vă zic:

„Vai, da păstorul de nimic

Care de turmă nu-ngrijește

Și oile își părăsește!

Pe braț, să-i cadă sabia!

Pe al său ochi drept, cadă ea!

Să se usuce brațul lui

Și-apoi lumina ochiului

Său drept ajungă să îi fie

Întunecată, pe vecie!”