Luca 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Galileenii măcelăriți de Pilat

1În acea vreme, la Iisus,

Au venit unii și I-au spus,

Ceea ce li s-a întâmplat,

Unor Galileeni. Pilat

Amestecă, sângele lor,

Odată cu al jertfelor,

Care, de ei, au fost aduse.

2Când au sfârșit, Iisus le spuse:

„Ce credeți voi, despre acei

Galileeni? Gândiți că ei,

Mai mult oare-au păcătuit,

Decât ceilalți, de au murit?

3Vă spun că nu! Însă, să știți,

Că dacă nu vă pocăiți,

La fel, o să pățiți și voi!

4Cei optsprezece inși apoi,

Peste cari, turnul a căzut,

Din Siloam – cum ați văzut –

Încât, cu toții au pierit,

Mai mult oare-au păcătuit,

Decât acei, pe care-i știm,

Că-s astăzi, în Ierusalim?

5Vă spun că nu! Însă, să știți,

Că dacă nu vă pocăiți,

La fel, o să pățiți și voi,

Pierind cu toții, mai apoi!”

Pilda smochinului neroditor

6O pildă, le-a mai zis Iisus:

„În via sa, un om a pus,

Un mic smochin. Când a venit,

Să-i strângă roada, n-a găsit

Nimica, în frunzișul lui.

7Atunci, i-a spus, vierului:

„Trei ani trecut-au, de când vin,

Ca să strâng roadă, din smochin.

Dar, nu rodește. La ce bun,

Să îl mai las? Taie-l, îți spun!

De ce să facă umbră-n van,

8Pământului?” „Doamne, un an,

Mai lasă-l, încă!” – l-a rugat

Vierul – „Iată, am săpat,

Îi pun gunoi, la rădăcină

9Și, poate-n anul ce-o să vină,

Roade, din el, tu o să ai.

De nu rodește, poți să-l tai!”

Vindecarea unei femei gârbove

10În sinagogă, a intrat

Iisus, în ziua de Sabat,

Să-mpartă-nvățătura Lui,

Cu dragoste, norodului.

11Acolo-n sinagoga ‘ceea,

Iisus dădu peste femeia,

Ce de optzeci de ani avea,

Un duh, care o stăpânea;

Era un duh de neputință,

Care ținea, biata ființă,

Îngârbovită; dar Iisus,

12Văzând-o, o chemă și-a spus:

„Femeie! Iată, dezlegată,

De neputință, ești!” Îndată,

13Mâna-Și întinse, peste ea,

Sfărmând lanțul ce-o stăpânea.

Ea, spatele, și-a îndreptat

Și-apoi, pe Domnu-a lăudat.

14Însă, atunci, fruntașul care,

În sinagogă, e mai mare,

Se-nfurie, că în Sabat,

Iisus, un om, a vindecat.

Către norod, el zise: „Sânt –

Cum știm cu toții – pe pământ,

Lăsate șase zile-n care

Putem face orice lucrare!

Veniți dar, să vă vindecați,

În timpul lor! Nu așteptați,

Să vină ziua de Sabat!”

15„Fățarnicilor!” – a strigat

Iisus, atunci – „Care din voi,

La iesle, nu merge, și-apoi,

După ce-și va fi dezlegat

Bou, sau măgar – chiar de-i Sabat –

Nu-și duce vitele, la apă?

Care, din voi, nu le adapă?

16Biata femeie ce să zică?

Ea nu e, a lui Avram, fiică?

Optzeci de ani, a fost legată,

De către diavol. Dezlegată,

Ea nu trebuie să mai fie?

Al ei Sabat să nu mai vie?”

17Când vorbele I-au auzit,

Cei, care s-au împotrivit,

Tăcură, căci s-au rușinat.

Norodu-n schimb s-a bucurat

Văzându-L pe Iisus că poate

Să facă lucruri, minunate.

Pilda grăuntelui de muștar și a aluatului

18El a mai zis: „Ce va-nsemna,

Cu ce voi mai asemăna,

Împărăția Domnului?

19E-asemenea grăuntelui

Muștarului, de-un om luat

Și, în grădină, aruncat.

Acel grăunte a crescut

Și-ntr-un copac, s-a prefăcut,

Iar păsările cerului,

Cuiburi, aveau, în frunza lui.”

20Când, astă pildă, a sfârșit,

O alta le-a istorisit:

„Împărăția cerului

21E-asemeni aluatului,

Ce de-o femeie-a fost luat

Și, în făină, mestecat –

În trei măsuri – de a dospit

Tot ce fusese plămădit.”

Ușa cea strâmtă

22Către Ierusalim, mergea

Iisus. Pe drum împărtășea,

În sate din calea Lui,

Învățături, norodului,

Precum făcuse-n alte dăți

Trecând prin sate si cetăți.

23„Doamne, mă iartă că-ndrăznesc:

Puțini sunt cei ce se găsesc,

Pe-a mântuirii cale, oare?” –

I-a pus un om, o întrebare.

24Iisus răspunse: „Să nu stați,

Ci vă grăbiți, ca să intrați,

Pe ușa strâmtă! Mulți vor vrea,

Să intre, dar, nu vor putea.

25Stăpânul, ușa, o să-nchidă

Și n-are să o mai deschidă,

Când voi, ce-afară ați rămas,

Veți bate și, cu jalnic glas,

Veți zice: „Doamne, Te rugăm,

Deschide-ne, ca să intrăm!”

26„În fața Ta, noi am mâncat

Și am băut. Ai învățat

Norodu-n ulițele noastre” –

Veți spune. La vorbele voastre,

27Vă va răspunde El: „Plecați!

De Mine, să vă depărtați

Voi, toți cei care săvârșiți

Fărădelegi! Vă spun, să știți:

Nu vă cunosc, nu știu ce vreți

Și nu știu, de unde, sunteți!”

28Va fi un plâns sfâșietor

Și o scrâșnire-a dinților,

Când, pe Avram, o să-l zăriți,

Isac și Iacov – însoțiți

De toți prorocii Domnului –

Stând în Împărăția Lui,

La masă; iar, cât despre voi,

Afară, scoși, veți fi apoi.

29Veni-vor mulți, din răsărit,

Precum și de la asfințit;

Din miazănoapte vor veni,

Din miazăzi; s-or întâlni,

Cu toți, în cerul Domnului

Și vor ședea la masa Lui.

30Mulți, dintre cei dintâi, de-acum,

Cei de pe urmă-or fi; precum,

Cei de pe urmă au să vie

Și cei dintâi, ei au să fie.”

Nelegiuirile și pedeapsa Ierusalimului

31În ziua ‘ceea, la Iisus,

Câțiva din Farisei s-au dus,

Ca să-I vorbească. „Te grăbește!”,

Îi spuseră, „și părăsește,

Locul acesta-n graba mare,

Pentru că vrea, să Te omoare,

32Irod!” El zise: „Vă duceți,

Și-acelei vulpi, să îi spuneți:

„Scot draci, bolnavi tămăduiesc

Azi, mâine și-am să isprăvesc,

A treia zi. Însă, acum,

33Mai trebuie să fac un drum.

Poimâine, plec din acest loc,

Căci nu poate nici un proroc,

Să piară – așa precum știm –

Afară din Ierusalim.

34Ierusalim, Ierusalime! –

Asemenea-ți, nu mai e nime’!

Pe cei pe cari ți i-am trimis –

Și pe proroci – tu i-ai ucis.

Îi pierzi, pe cei trimiși, la tine!

De câte ori, pe lângă Mine,

Am vrut s-adun copiii tăi –

Precum găina, puii săi –

Tu n-ai vrut, cu-ndărătnicie!

35Casa-ți va rămânea pustie!

Vă spun, că nu Mă veți vedea,

Până atunci, când veți putea

Să spuneți: „Cu adevărat,

Acela-i binecuvântat,

Care-n Numele Domnului,

Sosește-acuma! Slavă Lui!”