1 Timotei 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Când mustri un bătrân, să știi,

Lipsit de-asprime, ca să fii;

Pentru greșeala arătată,

Tu sfătuiește-l, ca pe-un tată.

Pe tineri, când îi sfătuiești,

Drept frați ai tăi, să-i socotești.

2Femeile bătrâne – ție –

Ca niște mame, să îți fie;

Cu cele tinere, când stai,

Ca pe surori, tu să le ai,

Iar din purtarea arătată,

Doar curăție, să răzbată.

3Pe văduvele – arătate

Văduve-a fi, adevărate –

Necontenit, să le cinstești

Și sprijin, să le dăruiești.

4Când văduva are copii –

Sau nepoți are, de la fii –

Aceștia trebuie să știe,

Mereu, evlavioși să fie,

Față de cei ce se găsesc,

În casă, și îi sprijinesc,

Spre-a răsplăti, în felul lor,

Strădania părinților;

Căci ăst fapt, bine e văzut

De Dumnezeu, și-I e plăcut.

5Cea care, cu adevărat,

Drept văduvă, s-a arătat –

Căci singură fiind, mereu,

Și-a pus nădejdea-n Dumnezeu –

În rugi și cereri va ședea

Noapte și zi, de-asemenea.

6Dar cea cari este învățată,

Doar la plăceri a fi dedată,

Prin felu-n care ea se poartă,

Chiar de trăiește, este moartă.

7Și-aceste lucruri, să-ngrijești,

În urmă, să le poruncești,

Căci fără vină, vreau să fie.

8Atunci când cineva nu știe

Să aibă grijă de cei care

Ai lui sunt, sau în casă-i are,

Înseamnă că s-a lepădat

De al său crez adevărat

Și-acum, mai rău e – ne-ndoios –

Decât e cel necredincios.

9O văduvă care va vrea,

Înscrisă, ca să fie ea,

În lista celor arătate

Că-s văduve adevărate,

Nu va fi tânără și deci,

Să nu se afle sub șaizeci

De ani. E bine de știut,

Că trebuie să fi avut

Un singur soț. De-asemenea,

10Să fie cunoscută ea,

Prin lucrurile-nfăptuite,

Cari, fapte bune, sunt vădite:

Să fi crescut copii, să știe

Precum că trebuie să fie

O gazdă bună – primitoare –

Cari, ale sfinților picioare,

Întotdeauna, le-a spălat,

Mereu să îi fi ajutat

Pe cei care sunt dovediți –

Cu-adevărat – nenorociți,

Și-n ajutor, să fi sărit,

La fapte bune, negreșit.

11De tinere, să te păzești.

Pe ele, să nu le primești,

Pentru că dacă pofta vine,

Departe, de Hristos, le ține,

Fiind, astfel, nestăvilite,

Căci vor, din nou, să se mărite.

12În felu-acesta, vinovate,

Au să se facă ele-n toate,

Căci au să-și calce, negreșit,

Crezul pe care l-au primit.

13Să știi că ele – totodată –

Fără vreo treabă, o să bată,

Mereu, la ușa caselor,

Căci asta e plăcerea lor.

Nu numai leneșe sunt ele,

Însă femeile acele,

Limbute sunt, iscoditoare

Și-apoi, mereu, clevetitoare,

Vorbind ce n-ar fi trebuit,

Nicicând, ca să se fi rostit.

14Deci, văduvele cele care

Sunt tinerele, fiecare,

Voiesc a fi iar, măritate,

La a lor casă, așezate,

S-aibă copii pe lângă sine,

Să fie bune gospodine,

Și să nu dea, cumva, afară,

Nici un motiv pentru ocară,

Potrivnicului. Să știți voi,

15Că sunt întoarse, înapoi,

Unele văduve, și-acum,

Pășesc, pe al Satanei, drum.

16Atunci când întâmpla-se-va

Să aibă-un credincios, cumva –

Fie bărbat, fie femeie –

Văduve-n casă, să le deie

Tot sprijinul, ca, niciodată,

Să n-ajungă, împovărată,

Biserica a fi, cu ele,

Spre a putea, ca pe acele

Cari văduve-s cu-adevărat,

Să le ajute, ne-ncetat.

17Prezbiterii cari se vădesc

Precum că bine cârmuiesc,

Cu îndoită cinste – voi –

Să îi învredniciți apoi,

Dar, mai ales, pe cei ce sânt

Puși să vorbească, din Cuvânt –

Adică propovăduiesc

Și-nvățături, vă dăruiesc;

18Căci, în Scriptură, este scris

Ceea ce-n timpuri vechi s-a zis:

„Să nu legi gura boului,

La treieratul grâului”,

Și, „Vrednic – cel care muncește –

De plata lui, se dovedește”.

19Când un prezbiter – negreșit –

Are să fie-nvinuit,

Învinuirea să o iei,

Dacă sunt martori, doi sau trei.

20Pe cei care păcătuiesc,

Mustră-i, atunci când se găsesc

Toți, laolaltă, adunați,

Ca astfel, frică – ceilalți frați –

Să aibă, și să ia aminte.

21De-asemenea, te rog fierbinte,

În fața Tatălui de Sus,

A Domnului Hristos Iisus

Și-a îngerilor, să păzești

Poruncile ce le primești,

Făcând ce trebuie făcut,

Fără vreun gând de la-nceput,

Și fără nici o părtinire.

22Să nu te-areți grăbit, din fire,

Când, mâinile, pe cineva,

Ți le așezi, ca nu cumva,

Părtaș dar, să te pomenești,

Că, la al său păcat, tu ești.

Pe tine însuți, ne-ncetat –

Te rog – păzește-te curat.

23Nu numai apă, tu să bei,

Ci și puțin vin, vreau să iei,

Din pricina stomacului

Și-a șubrezeniei trupului,

Pe urma cărora – știi bine –

Că deseori, boala îți vine.

24Păcatele ce-au fost făcute

De către unii, sunt știute

Și duc, mereu, spre judecată;

Iar ale altora, se-arată,

În urma lor, mult mai târziu.

25De-asemenea, mereu se știu

Faptele bune ce-s făcute,

Căci nu rămân necunoscute.”