Neemia 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Plângerile poporului

1Din partea celor din popor,

Precum și a nevestelor,

Mari plângeri mi s-au ridicat,

Plângeri care s-au îndreptat

În contra celor ce-s Iudei.

2Unii din oamenii acei

Au zis: „Noi și ai noștri fii,

Cu fetele și cu soții,

În număr mare ne vădim.

Dați-ne grâu, ca să trăim!”

3Alții au spus: „Ogoarele

Și viile și casele

Zălog le punem, căci dorim,

Grâu – pentru pâine – să primim

Ca foametei să-i facem față

Și să scăpăm cu toți, cu viață.”

4Alții au zis: „Noi am luat

Argint și-n schimbul lui am dat

Zălog – atunci – vii și ogoare,

Ca să plătească fiecare

Birul la care-i obligat,

Față de-al nostru împărat.

5Cu toate-acestea, iată, noi –

Ca ai noști’ frați – suntem apoi.

Copiii noștri – negreșit –

Ca și ai lor s-au dovedit.

Suntem, cu toții, la robie.

La fel ajuns-au ca să fie

Copiii pe care-i avem.

Fără putere, noi suntem,

Căci viile ce le aveam

Și-ogoarele ce le lucram

Nu-s ale noastre, nicidecum,

Ci-s ale altora acum.”

6Când aste vorbe-am ascultat,

Îndată eu m-am supărat

7Și i-am mustrat pe-aceia cari

Se dovedeau a fi mai mari.

M-am dus la ei și le-am vorbit:

„Dar nu cumva, v-ați pomenit

Ca împrumuturi să le dați –

Cu camătă – la ai voști’ frați?”

Mare mulțime strâns-am eu,

Atunci, pe dată-n jurul meu

8Și am vorbit astfel, apoi:

„Iată, pe frații voștri, noi –

Știți bine – i-am răscumpărat,

Căci pe la neamuri s-au aflat

A fi vânduți. Deci fiecare,

După puterea ce o are,

Răscumpărat-a pe acei

Care se dovedeau Iudei.

Acum, voi iarăși încercați

Să-i vindeți pe ai voștri frați?

Și cui să-i vindeți, mai apoi,

Căci vreți să-i cumpărați chiar voi?”

Ei n-au putut ca să-mi răspundă,

Vrând – de rușine – să se-ascundă

Din față-mi. Eu le-am zis apoi:

9„Nu-i bine dar, ce-ați făcut voi!

Nu trebuia ca să umblați,

În frica Domnului, dragi frați,

Pentru a nu ajunge iară,

A fi, la neamuri, de ocară?

10Eu însumi am împrumutat

Argint și grâu, dar n-am luat

Vreo camătă. Slujbașii mei –

Și frați-apoi – au dat și ei

Argint și grâu. Să terminăm!

De datorie, să uităm!

11Iată, chiar astăzi vreau ca voi

Să le dați casele-napoi,

Ogoarele ce le-ați luat,

Sau viile ce vi le-au dat,

Măslinii ce i-ați dobândit

De la ai voști’ frați, negreșit.

De-asemeni, pentru-ai voștri frați,

A suta parte să o dați,

Din tot ceea ce e știut

Că drept dobândă le-ați cerut.

Dați-le grâu – eu vă îndemn –

Dați-le must și untdelemn.”

12Ei au răspuns: „Iată că noi

Le vom da totul, înapoi.

Nimic, în schimb, nu le vom cere.

Vom face după a ta vrere!”

Preoți, atuncea, am chemat

La mine, iar ei mi-au jurat

În fața lor că, negreșit,

Vor face precum au vorbit.

13În urmă, eu mi-am scuturat

Mantaua și am cuvântat:

„Așa să scuture, mereu,

Al nostru Domn și Dumnezeu –

Din Casa și averea Lui –

Pe-acela cari în stare nu-i

Ca să își țină-al său cuvânt

Și va călca ăst jurământ!

Cel care, vorba, n-o să-și ție,

Cu mâna goală-n veci, să fie!

Întreg poporul adunat,

Prin „Amin!”, a încuviințat

Și-L lăudară pe Cel Sfânt,

Ținându-și toți, al lor cuvânt.

Neemia ca dregător

14Din ziua-n care, așezat,

Fusesem eu, de împărat,

Drept dregător peste Iudei,

Nici eu și nici toți frații mei

Nu am cerut poporului,

Venitul dregătorului.

Când Artaxerxe împlinea

Ani douăzeci de când domnea,

Eu am fost pus drept dregător,

Peste Iudei și țara lor.

În rangu-acesta, eu am stat

Ani doisprezece, ne-ncetat,

Iar Artaxerxe se vădea

Că ani treizeci și doi făcea,

De când fusese așezat

Pe scaunul de împărat.

În timpu-acela, n-am primit

Ceea ce mi s-a cuvenit,

Căci n-am voit ca să iau eu,

Nimic, de la poporul meu.

15Cei care dregători erau

‘Naintea mea, împovărau

Poporul, căci vin au luat

Și pâine și au așezat

Un bir care a fost plătit

Doar în argint și-a prețuit

La patruzeci de sicli. Ei

Și-asemenea lor toți acei

Care în slujba lor erau,

Peste popor, poveri, puneau.

N-am vrut să fac așa, căci eu,

Teamă aveam, de Dumnezeu.

16Mai mult de-atât, eu am lucrat

La ziduri și n-am cumpărat

Ogoare. Toți slujbași mei,

Cu mine au lucrat și ei.

17Cei cari la masa mea mâncau,

O sută cincizeci se vădeau.

Erau Iudei și slujitori

Și-asemenea și dregători.

Apoi, alăturea de ei,

Se adunau și toți acei

Cari dintre neamuri se vădeau

Și care, pe la noi, veneau.

18Iată dar, ce se pregătea

Zilnic – atunci – la masa mea:

Aveam un bou și păsări deci

Și-asemenea șase berbeci.

La zece zile se-aducea

Tot vinul care trebuia.

Cu toate-acestea, n-am cerut

Venitul ce l-aș fi putut

Cere – căci fost-am dregător –

Să nu-l apăs pe-al meu popor

Care – pe-atunci – s-a arătat

A fi destul de-mpovărat.

19Doamne, să-Ți amintești de mine

Și pomenește-mă, spre bine,

Pentru tot ceea ce-ai văzut,

Pentru popor, că am făcut!”