2 Samuel 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Chivotul la Obed-Edom

1David a adunat la el,

Pe cei aleși, din Israel.

Treizeci de mii se dovedeau

Oameni-aceștia că erau.

2Când toți, la sine, au venit,

Spre Bale-Iuda a pornit

David, cu ei, ca să se ducă

Și de acolo să aducă,

Grabnic, chivotul Domnului,

Pentru că Sfântul Nume-al Lui,

În fața sa era chemat,

Iar Domnul este așezat

În cercul Heruvimilor,

Fiind Domn al oștirilor.

3Chivotul, ei, când l-au luat,

Într-un car nou l-au așezat.

Abinadab fusese cel

Care-a avut grijă de el.

Chivotu-n casa lui a stat,

Și pe un deal ea s-a aflat.

Cei care caru-l cârmuiau,

Uza și Ahio erau.

4Lângă chivotul Domnului,

Uza mergea. În fața lui,

Sta Ahio, iar după el,

5David și-ntregul Israel –

Cântându-I Domnului – mergeau,

Iar instrumentele erau

Din lemn de chiparos făcute.

Cântau cu harfe și-alăute,

Cu fluiere și cu țambale

Și cu timpane, pe-a lor cale.

6Când tot alaiul a sosit

În locul care s-a numit

„Câmpia lui Nacon”, de-odat’,

Carul cu boi s-a legănat.

Uza, atuncea, a întins

Mâna în grabă și a prins

Chivotul, ca să-l sprijinească,

Iar boii să nu îl trântească.

7Dar Dumnezeu, când l-a zărit,

S-a mâniat și l-a lovit

Pe Uza, pentru-al său păcat.

Îndată, jos, el a picat –

Lângă chivotul Domnului –

Și a murit în fața lui.

8Văzând ceea ce s-a-ntâmplat,

David, adânc, s-a întristat

Căci Dumnezeu l-a pedepsit,

Pe Uza, care a murit

Rupt în bucăți, în locu-acel.

„Pereț-Uza”, atuncea, el,

Drept nume, locului, i-a pus,

Sau „Ruperea lui Uza”, spus.

9După tot ce s-a petrecut,

David – de Domnul – s-a temut

Și a-ntrebat speriat: „Cum vine,

Chivotul Domnului, la mine?

Cum intră el, cum va putea,

Să șeadă-apoi, în casa mea?”

10N-a vrut ca, în cetatea lui,

Să ia chivotul Domnului,

Și astfel, el l-a dus la Gat.

Obed-Edom, era chemat

Omul cel care a primit

Chivotul și l-a găzduit.

11Trei luni, chivotul Domnului

A poposit în casa lui,

Iar pe Obed-Edom, din Gat,

Domnul l-a binecuvântat

Apoi, cu toată casa lui,

Din pricina chivotului.

Aducerea chivotului la Ierusalim

12David a prins, iute, de veste,

De toate lucrurile-aceste,

Căci slugile l-au înștiințat:

„Domnul l-a binecuvântat

Pe-Obed-Edom și casa lui,

Din pricina chivotului.”

În mare grabă, a pornit,

Să ia chivotul. L-a suit –

În urmă – în cetatea lui,

Fiind, de-a lungul drumului,

De-ntregul său popor urmat,

Care scotea, neîncetat,

Tari strigăte de veselie,

Cuprins de-o mare bucurie.

13Atunci când David a văzut

Că șase pași doar au făcut

Oamenii care au cărat

Chivotul, un semnal le-a dat,

Și tot convoiul s-a oprit.

Un bou, acolo, au jertfit

Și un vițel – în fața lui –

Pentru cinstirea Domnului.

14David, apoi, a îmbrăcat

Efodul cel din in lucrat,

Jucând din răsputeri, mereu,

Pentru-al său Domn și Dumnezeu.

15În felu-acesta, au suit

Chivotul și l-au însoțit

Cu trâmbițe, cu veselie

Și chiote de bucurie.

16Chiar când chivotul Domnului

Pătrunse în cetatea lui,

Mical, acasă, se găsea

Și pe fereastră, ea privea.

Când l-a zărit pe împărat,

Lângă chivot, cum a jucat,

În inimă a și simțit

Cum că dispreț i-a încolțit,

Față de el. David a dus

17Chivotul și-ntr-un cort l-a pus,

Pe care-anume l-a-nălțat

Spre-a fi chivotul așezat.

Arderi de tot – când a sfârșit –

Lui Dumnezeu I-a dăruit,

Precum și daruri, cu menire

De jertfe pentru mulțumire.

18Apoi, a binecuvântat

Întreg poporul adunat,

În Numele Domnului lor,

Al Domnului oștirilor.

19La toți, în urmă, a-mpărțit

Câte o pâine. Negreșit,

A dat și o bucată mare,

De carne, pentru fiecare.

O turtă de stafide iar,

El le-a mai dat la toți, în dar.

Întreg poporul – mulțumit –

Spre casă, a plecat, grăbit.

20Când totul fost-a încheiat,

David, spre casă, a plecat,

Voind – ‘nainte să se-așeze –

Ca să și-o binecuvinteze.

Mical, în față, i-a ieșit,

Și-n felu-acesta, i-a vorbit:

„Cu câtă cinste, s-a purtat

Al lui Israel împărat

Astăzi, când s-a descoperit

Și dezbrăcat a dănțuit,

În fața slujitoarelor

Cari sunt ale supușilor

Pe care împăratu-i are.

Uimită sunt, de-a ta purtare,

Căci numai omul de nimic

Face așa! Ce pot să zic?”

21David i-a spus nevestei lui:

„Iată că-n fața Domnului,

Cari m-a ales și cari, mai sus,

Decât e tatăl tău, m-a pus –

Făcându-mă în acest fel,

Mai mare peste Israel –

Jucat-am eu. Și vreau să-ți zic,

22Precum că și mai de nimic,

Am să m-arăt și că doresc

De-acuma, să mă înjosesc

Mai mult, în ochii mei, căci știu

Că-n mare cinste am să fiu

Apoi, în ochii tuturor,

Și chiar în ai slujnicelor

De care, tu mi-ai pomenit.”

23Mical, apoi, cât a trăit,

N-a mai putut, prunci, a avea,

Căci stearpă rămăsese ea.