Psalmii 105 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Pe Domnul să Îl lăudați

Și al Său Nume să-L chemați!

Faceți, în lume, cunoscute

Isprăvile de El făcute!

2Cântați! Cântați în cinstea Lui!

Vestiți minunea Domnului!

3Făliți-vă dar, pe pământ,

Cu Numele Celui Prea Sfânt!

Se bucure, neîncetat,

Cei cari pe Domnul L-au cătat!

4Mereu, la Domnul, alergați

Și la El, sprijin căutați!

Căutați Fața Domnului!

5Să v-amintiți semnele Lui,

Minunile înfăptuite

Și judecățile rostite,

6Căci din Avram voi ați ieșit

Și ai lui Iacov v-ați vădit,

Fiind ai celor care sânt

Aleșii Domnului Cel Sfânt!

7Domnul e Cel care, mereu,

Este al nostru Dumnezeu,

Iar judecățile rostite

De către El, sunt împlinite

Pe fața-ntregului pământ.

8De legământul Său cel sfânt,

Domnul mereu Și-aduce-aminte.

De-aceea, El va ține minte

Ceea ce a făgăduit –

Pentru un număr potrivit

De neamuri care, de om, sânt

Fiind o mie, pe pământ –

9Ce legământ a încheiat

Cu-Avram, în timpu-ndepărtat,

Precum și jurământul Lui

Făcut în fața fiului

Avut de-Avram, cari se vădea

Cum că Isac, drept nume-avea.

10El, pentru Iacov, l-a făcut

Lege apoi, și a cerut

Ca pentru Israel să fie

Un legământ, pentru vecie,

11Zicând în felu-acesta: „Iată,

Țara Canaanului ți-e dată

Ție, acum, în stăpânire,

Ca să îți fie moștenire,

După cum sorții au ieșit.”

12În acel timp, ei s-au vădit

Puțini la număr, iar în țară,

Doar ca străini se așezară.

13Din loc în loc ei se mutau

Și pe la neamuri colindau,

Căci tot treceau cetele lor,

De la un neam, la alt popor,

Sau de la o împărăție,

La alta. Dar, în pribegie,

14Nici un popor nu a putut

Ca joc de ei să-și fi bătut,

Căci Dumnezeu n-a-ngăduit.

Ba mai mult, El i-a pedepsit

Pe împărații ce domneau

Peste cei care-i dușmăneau.

15„Să nu se-atingă nimenea,

De unșii mei! De-asemenea,

Să nu v-atingeți de acei

Cari se vădesc proroci ai Mei!”,

Spusese Domnul, celor cari,

În țară, se vădeau mai mari.

16Apoi, asupra țării, El

Trimis-a foametea. Astfel,

Orișice mijloc, arătat

A fi de trai, a fost tăiat.

17În fața lor – precum a zis –

Un om, atuncea, le-a trimis:

Iosif, drept nume a avut

Omul și rob a fost vândut.

18În lanțuri, ale lui picioare

Puse au fost și strânse-n fiare,

19Pân’ la o vreme anumită

Care fusese hărăzită

Pentru a se fi împlinit

Ceea ce Iosif a vestit.

Și până când asupra lui,

Veni Cuvântul Domnului,

De care fost-a încercat.

20Atunci, al țării împărat,

Să fie scos, a poruncit

Din lanțuri și l-a izbăvit.

21L-a făcut domn al casei lui,

Iar ale împăratului

Mari bogății, nenumărate,

Pe mâna lui au fost lăsate,

Căci a fost pus drept dregător

Al tuturor averilor.

22Avea puteri și a putut

Să-i lege, după cum a vrut,

Pe domnitori. El mai putea,

Învățătură ca să dea

Bătrânilor ca să adune

Și ei mai multă-nțelepciune.

23Atunci, Israel a venit

Și în Egipt a locuit.

Iacov și-ai săi se așezară,

Cu turmele, la Ham în țară.

24Poporul fost-a înmulțit,

De Domnul și s-a dovedit

Mai numeros decât erau

Aceia care-l dușmăneau.

25Lor, inima li s-a schimbat,

Astfel încât rău s-au purtat

Față de robii Domnului

Și au urât poporul Lui.

26Moise și-Aron au fost aleși,

De Dumnezeu, și-apoi trimeși

Să izbăvească-al Său popor.

27În rândul Egiptenilor,

Ei, mari minuni, au săvârșit,

Căci Dumnezeu i-a sprijinit.

Țara lui Ham a cunoscut

Semnele care le-au făcut.

28Bezna adâncă a venit

Și negura i-a-nvăluit

Să-i facă a lua aminte

La ale Domnului cuvinte.

29Apele-n sânge se schimbară,

Iar peștii au ajuns să piară.

30Broaștele-n țară au intrat,

Până-n odăi la împărat.

31La a lui Dumnezeu chemare,

Păduchi și muște-otrăvitoare,

În țara lor, au năvălit.

32De grindină a fost lovit

Ținutul, iar din loc în loc,

Au izbucnit flăcări de foc.

33Smochinii lor au fost loviți,

Copacii fost-au zdrențuiți,

Iar viile au fost distruse.

34La vorba Lui, au fost aduse

Lăcuste care au mâncat

35Iarba și rodul de câmp dat.

36Pe cei dintâi născuți pe care

Țara Egiptului îi are,

Domnul, din ceruri, i-a lovit

Și-n felu-acesta au pierit.

37Apoi, El Și-a eliberat

Poporul, iar când a plecat

Din al Egiptului ținut,

Argint și aur a avut.

38Egiptu-ntreg s-a bucurat

Că Israelul a plecat,

Căci Egiptenii se-ngrozeau

Când, pe Evrei, ei îi vedeau.

39Domnu-a adus apoi, un nor,

Să-Și învelească-al Său popor.

A mai pus focul să-l vegheze

Noaptea și să îl lumineze.

40Apoi, poporul a cerut

Carne, iar Domnul a făcut

Să cadă prepelițe-ndat’.

Pâine, din cer, El i-a mai dat.

41Când El, în stâncă, a lovit,

Râuri de ape au țâșnit,

42Pentru că Dumnezeu Cel Sfânt

Și-a amintit de-al Său Cuvânt

Și de Avram, de cel pe care,

Drept rob al Său Domnul îl are.

43În strigăte de bucurie

Și chiote de veselie,

Plecă al Domnului popor,

Din țara Egiptenilor.

44Pământurile stăpânite

De neamuri, fost-au dăruite

Poporului. În acest fel,

Stăpân ajuns-a Israel,

Pe roadele ce se vădeau

Că ale altora erau.

45Dar pentru ceea ce primea,

Mereu, poporul trebuia

Să țină Legea Domnului,

Păzind apoi, porunca Lui.

Pe Dumnezeu, să căutați

Necontenit, să-L lăudați!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help