Ezechiel 45 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Când iar, în țară, o să fiți

Și când aveți să o-mpărțiți,

Prin sorți, drept moștenire, voi

O să-I dați Domnului, apoi –

Din țară – un lot de pământ.

Acesta fi-va un loc sfânt.

De douăzeci și cinci de mii

De coți de lung și zece mii

De coți, doresc să aibă-n lat,

Locul ce-I e Domnului dat.

Pe-al său cuprins, acest pământ

Are să fie un loc sfânt.

2Din acest lot, lua-veți voi,

Pentru sfântul Locaș, apoi,

Un loc – în patru laturi – care,

Cinci sute coți, lungime, are

Și tot cinci sute are-n lat.

Acest lot fi-va-nconjurat

De un loc slobod, loc gol care,

Cincizeci de coți, lățime, are.

3Din astă-ntindere dar, voi

Să măsurați un loc apoi,

De douăzeci și cinci de mii

De coți de lung, și zece mii

De coți să fie el, în lat.

Locul ce fi-va măsurat –

Acea bucată de pământ –

Este pentru Locașul sfânt,

Precum și pentru lotul care,

Drept „loc preasfânt”, nume, își are.

4În țară, partea măsurată,

Drept „parte sfântă” e chemată.

Ea este a preoților

Care își fac slujbele lor

Chiar în Locașul Domnului

Aflându-se în slujba Lui.

În acel loc, atunci, fi-vor

Și casele preoților.

Pentru Locașul sfânt, la fel,

Un loc sfânt fi-va lotu-acel.

5Leviților cari se vădesc,

În casă, precum că slujesc,

Va trebui, de-asemenea,

Un alt pământ să li se dea.

De douăzeci și cinci de mii

De coți de lung, și zece mii

De coți să fie el, în lat,

Pe care-și vor fi ridicat

Cetăți, unde să locuiască

Și împreună să trăiască.

Odăi, cetățile acele

Vor trebui să aibă-n ele.

Odăile ce sunt durate,

La douăzeci vor fi, de toate.

6Apoi, cetății să îi fie

Dată, în urmă, o moșie.

Iată dar, în ce fel arată

Moșia care va fi dată:

De douăzeci și cinci de mi

De coți lungime, și cinci mii

De coți să fie ea, de lată.

Moșia fi-va așezată

Chiar lângă partea sfântă-n care

Locașul cel sfânt, loc, își are.

Moșia fi-va, în ăst fel,

Pentru tot neamul Israel.

7Și pentru domnitor, apoi,

Un loc trebuie să dați voi,

Pe cele două părți aflate

Lângă moșie, la cetate,

Și cele două părți pe care

Locul chemat „parte sfânt” le are.

Moșia, pentru domnitor,

Se va afla de-a lungul lor,

În partea de la asfințit

Și-n partea de la răsărit

Chiar pe lungimea cea pe care

Una din aste părți o are,

De la hotarul ce e pus

În partea cea de la apus,

Pân’ la hotarul hărăzit

În partea de la răsărit.

8Acesta e pământul lui,

Pământul domnitorului,

Moșia cari, în Israel,

Are ca să o aibă el.

În felu-acesta, toți acei

Cari fi-vor domnitori ai Mei

Nu vor mai asupri, mereu,

Pe cei ce sunt popor al Meu,

Căci cealaltă parte pe care

Țara lui Israel o are,

Dată – de ei – are să fie,

La fiecare seminție.”

9Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Destul vă e, cârmuitori,

Ai lui Israel domnitori!

Cu silnicia, isprăviți

Și cu răpirile sfârșiți!

Faceți dreptate și cătați

Doar drept, mereu, să judecați!

Pe-al Meu popor, să-l ocrotiți

Și stoarcerea lui s-o sfârșiți!” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

10„Cumpene drepte să țineți

Și-o efă dreaptă să aveți,

Iar al vost’ braț, drept, să se ție.

11Efa și batul să vă fie

Drepte, fără vreo făcătură,

Având – mereu – doar o măsură.

Batul să aibă – Eu vă cer –

A zecea parte din omer.

Efa, dintr-un omer, și ea,

A zecea parte va avea.

A lor măsură, voi să știți,

După omer s-o potriviți.

12Al vostru siclu, vi se cere

Să aibă douăzeci de ghere.

Cinci sicli, vreau ca să se știe

Că cinci sicli voiesc să fie,

Iar zece sicli, mai apoi,

Zece să fie, pentru voi!

Mina apoi, de-asemenea,

Cincizeci de sicli va avea!

13Iată și daru-acela care

E rânduit pentru mâncare,

Dar care fi-va ridicat:

La un omer va fi luat

A șasea parte, măsurată,

Ce dintr-o efă va fi dată,

Din grâu. De-asemenea, apoi,

Din orz, la fel veți lua voi,

Căci pentru darul ridicat

La un omer, va fi luat

A șasea parte, măsurată,

Ce dintr-o efă va fi dată.

14Când dar din untdelemn luați,

A zecea parte o s-o dați

Voi, dintr-un bat, pentru un cor,

Lucru ce-i asemănător

Cu un omer de zece bați,

Pentru că zece sunt intrați

Într-un omer, precum se știe.

15O oaie trebuie să fie

Luată dintr-o turmă-apoi,

Cari are două sute oi.

Să dea o oaie fiecare

Din semințiile pe care

Le are neamul Israel.

Aceste oi vor fi, astfel,

Date drept daruri de mâncare,

Arderi de tot și jertfe care

Se vor vădi de mulțumire

Fiind jertfe de ispășire” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

16„Darul acesta va fi dat

De-ntreg poporu-n țară-aflat,

Pentru ai lui cârmuitori

Ce-n Israel sunt domnitori.

17De-asemenea, acela care

Rangul de domnitor îl are,

Este îndatorat și el,

Daruri să dea. În acest fel,

O să dea daruri de mâncare

Și jertfele acelea care

Din băutură sunt luate

La sărbători sau la Sabate,

Precum și la lunile noi

Și de asemenea apoi,

La sărbătorile pe care

Casa lui Israel le are.

El va da jertfe cu menire

De jertfe pentru ispășire,

De jertfe care se socot

A fi drept ardere de tot,

Jertfe de daruri de mâncare

Și-asemenea jertfele care

Sunt jertfe pentru mulțumire

Ca să se facă ispășire

Pentru poporul cel pe care

Neamul lui Israel îl are.”

18Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„În prima zi a lunii care

E-ntâia-n an, la numărare,

O să aduceți un vițel.

Fără cusur să fie el.

Pentru Locașul sfânt apoi,

Să faceți ispășire voi.

19Sângele jertfei cu menire

De jertfă pentru ispășire,

De preot trebuie luat.

Cu el să ungă-apoi, de-ndat’,

Ușorii porții cea pe care

Curtea din interior o are,

Pervazul pus altarului –

În patru colțuri ale lui –

Și pe ușorii înălțați

Cari sunt la casă așezați.

20În prima zi a lunii care

A șaptea e la numărare,

La fel veți face – negreșit –

Pentru cei care au greșit

Păcătuind din neștiință,

Sau poate din nechibzuință.

Făcând în felu-acesta, voi

Veți curăți casa apoi.

21În ziua a paisprezecea,

Din luna-ntâi, voi veți avea

Praznicul Paștelui. Să știți

Că trebuie să-l prăznuiți

O săptămână încheiată.

În săptămâna arătată,

Numai azimi veți mânca voi,

22Iar domnitorul – mai apoi –

Are s-aducă un vițel,

Pentru popor și pentru el –

A zecea zi – având menire

De jertfă pentru ispășire.

23În cele șapte zile-n care

Va ține-a Paștelui serbare,

Îi va aduce Domnului,

Arderi de tot, ‘naintea Lui.

Întâi, va da șapte viței.

Fără cusur să fie ei.

Șapte berbeci are să dea,

Fără cusur de-asemenea.

Aceste jertfe vor fi date

În șapte zile încheiate.

Va da și-un țap având menire

De jertfă pentru ispășire.

Jertfele-acestea vor fi date,

În șapte zile încheiate.

24Lângă aste jertfe, are

Să dea și daruri de mâncare:

Va da o efă, de vițel

Și-o efă, de-un berbec, la fel.

Un hin de untdelemn să ia

Pentru o efă, ca să dea.

25A cinșpea zi de sărbătoare

Din cea de-a șaptea lună, are,

Aceeași jertfă, să dea el,

O săptămână. În ăst fel,

Va da jertfele cu menire

De jertfe pentru ispășire,

Jertfele care se socot

A fi drept ardere de tot,

Precum și-aceleași jertfe care

Vor fi drept daruri de mâncare.

Pe lângă-acestea, va fi dat

Darul din untdelemn luat.”