Efeseni 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„De-aceea, azi, vă îndemn eu –

Cari, pentru Domnul, sunt, mereu,

Întemnițat – să încercați,

În vrednic chip, să vă purtați

De-acum, pentru acea chemare,

Ce ați primit-o fiecare.

2Smerenie, vreau să arătați

Și cu blândețe, vă purtați;

De-asemenea, fiți răbdători,

Precum și îngăduitori

Unii, cu alții; să vădiți,

În acest fel, că vă iubiți.

3Prin legătura păcii – voi –

Unirea Duhului apoi,

Doresc, mereu, să căutați

Ca între voi să o păstrați.

4Este un singur trup vădit,

Și-un singur Duh doar, negreșit,

Precum și voi ați fost chemați

La o nădejde doar, dragi frați.

5Un singur Domn, să știți dar voi,

Precum că este, pentru noi;

Avem numai un singur crez

Și este numai un botez.

6De-asemenea, vă mai spun eu,

Că este-un singur Dumnezeu;

Acela – să știți, fraților –

Că este Tatăl tuturor,

E mai presus de toți aflat,

Prin toți lucrează, ne-ncetat,

Fiind aflat în toți, mereu:

Acesta este Dumnezeu.

7Dar fiecare dintre noi

Ar trebui ca mai apoi,

Să aibă partea lui de har,

După al lui Hristos, sfânt, dar.

8De-aceea, mai demult, s-a zis

Și, în Scripturi, apoi, s-a scris,

Precum că „El, sus, S-a urcat,

Robia, roabă, a luat,

Și-n urmă – daruri – a venit,

La oameni, de a împărțit.”

9Întreb, acum, pe fiecare:

Ce poate să arate, oare,

Aste cuvinte – „S-a suit” –

Dacă nu faptul, întărit,

Că pogorât-a, ne-ndoios,

Întâi, în părțile de jos,

Ale pământului? Astfel,

10Cel ce S-a pogorât e-Acel

Cari, peste ceruri, S-a suit,

Să umple totul, negreșit.

11Prin El – să știți dragii mei frați –

Unii, apostoli, sunt lăsați,

Alții proroci, alții păstori,

Evangheliști și-nvățători,

12Spre-a sfinților desăvârșire,

Pentru lucrarea de slujire

Prin care trebuie zidit

Al lui Hristos trup, împlinit

13Atuncea, când vom fi uniți

Cu toții și desăvârșiți,

Doar într-o singură credință

Și-ntr-o deplină cunoștință

A Fiului lui Dumnezeu;

Atuncea numai – vă spun eu –

Vom fi ajunși la acea stare –

Deosebită – de om mare,

La plinătate, în statură,

După a lui Hristos măsură.

14Atunci, copii, n-o să mai fim

Și nici nu o să mai plutim,

Încoace-ncolo, tulburați

Și, de învățături purtați –

Prin viclenia unora

Și șiretenia altora –

Cari știu a folosi, din fire,

Mijloacele de amăgire;

15În adevăr crezând apoi –

Și-n dragoste – să creștem noi,

S-atingem Capul Cel de Sus,

Adică pe Hristos Iisus.

16Din El, tot trupul, închegat

Și prin încheieturi legat,

Primește creșterea de care,

Simte nevoie fiecare,

După măsura potrivită

Cu acea parte anumită

Și doar după a ei lucrare,

Pe care-o are fiecare,

Încât, în dragoste, zidit

E mădularul, negreșit.

17Iată, acuma, ce doresc,

În Domnul, să mărturisesc:

Să nu trăiți, cumva, și voi,

Precum trăiesc păgâni-apoi –

Doar în deșertăciunea care,

Din gândurile lor, răsare –

18Având o minte-ntunecată

Care, străină, se arată,

De viața lângă Dumnezeu,

Din pricina vălului greu

Al neștiinței, ce-a venit

Când inima li s-a-mpietrit.

19Iată că ei – cum am văzut –

Orice bun simț și l-au pierdut

Și s-au dedat la desfrânare,

Fără să aibă vreo mustrare,

Căci săvârșesc, cu lăcomie,

Mereu, orice necurăție.

20Dar, în Hristos, când ați intrat,

Voi, nu așa, ați învățat.

21Dacă, măcar, L-ați auzit,

Atuncea știți că-i potrivit

Cu adevăru-aflat în El,

Să faceți dar, în așa fel,

După cum fost-ați învățați:

22Adică să vă dezbrăcați

De viața voastră, din trecut,

De omul vechi ce l-ați avut –

Cari dus se lasă, în vâltoare,

După o poftă-nșelătoare –

23Și-n duhul minți-apoi, să știți,

Necontenit, să vă-nnoiți,

24Iar omul nou, să îl luați,

Cu el, ca să vă îmbrăcați;

Căci omul nou este făcut

În chipul, bine cunoscut,

Cari este al lui Dumnezeu,

Având sfințenia sa, mereu,

Și o neprihănire-a lui,

Ce-s ale adevărului.

25De-aceea, vreau să încercați

Ca, de minciuni, să vă lăsați,

„Și fiecare dintre voi,

Să spună adevăru-apoi,

Aproapelui”, căci noi dorim

Ca, mădulare, să ne fim,

Unii la alții. Iată, vreau,

26Încă un sfat, să vă mai dau:

„Vă mâniați, dar vă feriți,

Mereu, să nu păcătuiți”,

Ci să vă fie trecătoare

Mânia; razele de soare

Să nu apună, peste ea,

27Căci astfel, n-o să i se dea,

Nici un prilej, diavolului,

Să facă, după voia lui.

28Acela care a furat,

Să nu mai fure, niciodat’,

Ci, mai degrabă, să lucreze

Ca astfel, să se-ndestuleze,

Și să îi dea ajutorare

Și celui care, lipsă, are.

29Nici un cuvânt, care-i stricat,

Să nu mai iasă, niciodat’,

Din gura voastră. Când vorbiți,

Doar lucruri bune să rostiți,

Spre a-i zidi pe-aceia care

Vor asculta – din întâmplare –

Cuvântul vostru; astfel dar,

Au să primească și ei, har.

30Pe Duhul Sfânt, dragii mei frați,

Vă rog, să nu Îl întristați,

Căci voi, cu El – după cum știți –

Sunteți, acum, pecetluiți,

Pentru o zi anume, care

E ziua de răscumpărare.

31Încă odată, vă voi spune:

Să piară orice-amărăciune,

Orice iuțime, dintre voi,

Mânie, sau strigări apoi,

Și orice fel de clevetire,

Sau răutăți, ce țin de fire.

32Voi – dimpotrivă – vreau să fiți

Buni, între voi; să vă iubiți

Și milă să vă arătați.

Unul pe altul, vă iertați,

Așa cum, prin Hristos, mereu,

Ați fost iertați, de Dumnezeu.”