2 Împărați 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

CEI DIN URMĂ ÎMPĂRAȚI AI LUI IUDA, DE LA EZECHIA PÂNĂ LA NIMICIREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI IUDAEzechia, împăratul lui Iuda

1Doar trei ani, Osea împlinise

De când în Israel, domnise.

Osea era acela care,

Pe Ela, drept părinte-l are.

Atunci, în Iuda a venit

La-mpărăție și-a domnit

Al lui Ahaz fecior, cel care,

Drept Ezechia, nume, are.

2Ani douăzeci și cinci avuse,

Când – împărat – el se făcuse

Și douăzeci și nouă-a stat

Pe scaunul de împărat.

El, la Ierusalim, ședea,

Căci de acolo-mpărățea.

Abi, e mama lui chemată,

Și-i a lui Zaharia fată.

3Cât la domnie a șezut,

Doar lucruri bune a făcut –

Precum făcea David, mereu –

Cari I-au plăcut lui Dumnezeu.

4Orice-nălțime-a-ndepărtat;

Stâlpi idolești a dărâmat;

Iar Astarteele aflate,

În țara lui, au fost tăiate.

A sfărâmat, de bună seamă,

Și șarpele cel de aramă

Pe care Moise l-a făcut,

Căci împăratul a văzut

Că oamenii poporului

Ardeau tămâie-n fața lui.

Ba chiar și-un nume ei i-au pus

Și astfel „Nehuștan” i-au spus,

Dar Ezechia l-a zdrobit

Și-afară-apoi l-a azvârlit.

5El s-a-ncrezut în Dumnezeu

Și lângă El a stat mereu.

Din toți cei care au venit

Și-n Iuda au împărățit,

Ca Ezechia – niciodat’ –

Nimeni nu s-a mai arătat.

6De Domnul, el s-a alipit,

Poruncile I le-a păzit,

Căci, nicicând, nu s-a abătut

De la ceea ce a cerut

Domnul, prin Moise. Ne-ncetat,

7Domnul, apoi, l-a ajutat

Pe Ezechia, de-a avut

Izbândă-n tot ce a făcut.

S-a răsculat, în urmă, el,

Contra Asiriei și-astfel –

Supus – nu s-a mai dovedit

Și nici un bir n-a mai plătit.

8Cu Filistenii s-a bătut,

Dar ei – atunci – nu au putut

Să-i țină piept ci au fugit;

Iar el, apoi, le-a pustiit

Întreg ținutul și-a ajuns

Până în Gaza de-a pătruns,

Și la cetățile zidite

Fiind cu turnuri întărite.

Luarea Samariei de asirieni

9Când Ezechia împlinea

Doar patru ani de când ședea –

În Iuda – ca și împărat,

Iar Osea fost-a-ncoronat

De șapte ani în Israel,

Atunci Salmanasar – acel

Care domnea-n Asiria –

A atacat Samaria,

Pe care a împresurat-o

10Și după trei ani a luat-o.

Faptul acest se petrecea

Când Ezechia împlinea –

Ani – șase, la împărăție

Peste Iudei, iar la domnie,

Osea, atunci, s-a nimerit

Că nouă ani a împlinit –

În Israel – ca domnitor,

Peste al său întreg popor.

11Israeliți-au fost luați

Și în Asiria mutați.

Mai marele Asiriei

E cel cari i-a mutat, pe ei.

Ca robi – acolo – au trăit

Și în cetăți au locuit,

Cetăți – cari, înaintea lor –

Fuseseră-ale Mezilor.

Halah, întâia s-a chemat.

Habor, drept nume, a purtat

A doua. Ele sunt aflate,

Pe malul apei așezate,

Iar râul ce le mărginea,

Gozan, pe-atuncea, se numea.

12Lucrul acesta s-a-ntâmplat,

Pentru că ei n-au ascultat

De Dumnezeul lor Cel Sfânt

Călcând peste-al Său legământ.

De-asemenea, n-au împlinit

Poruncile ce le-au primit

Prin Moise, robul Domnului,

Ci au călcat porunca lui.

Năvălirea lui Sanherib

13Când Ezechia-a adunat,

Ani paisprezece ca-mpărat,

Venit-a Sanherib – cel care

Era-n Asiria mai mare –

Și a lovit, pe negândite,

Toate cetățile-ntărite

Aflate-n Iuda. În ăst fel,

Pe toate, puse mâna el.

14În urmă, la Lachis a stat.

Când Ezechia a aflat

Lucrul acesta, a trimis,

În grabă, soli, prin care-a zis:

„Iată că am greșit, știu bine!

Dar depărtează-te, de mine!

Fac tot ce-mi ceri. Făgăduiesc!

De-acum, și bir am să-ți plătesc.”

Asirianul l-a crezut

Și-argint și aur i-a cerut.

Argintul care a fost dat,

Talanți trei sute-a numărat;

Iar aurul ce se ceruse,

Doar treizeci de talanți avuse.

15Argintul ce s-a adunat,

De Ezechia-a fost luat

Atât din Casa Domnului,

Cât și a împăratului.

16A strâns și aurul pe care

Templul lui Dumnezeu îl are –

Pe uși și pe ușorii lui –

Dându-l Asirianului.

Împresurarea Ierusalimului

17Acela care așezat

Era-n Asiria-mpărat,

La Ezechia și-a trimis,

Îndată, soli. De la Lachis,

Tartan cu Rab-Saris plecase.

Rabșache li se-alăturase.

La Ezechia-au mers cei trei,

O oaste mare-având cu ei.

Când la Ierusalim sosiră,

Asirienii poposiră

Lângă canalu-acela mare

Ce vine de la iazul care,

Mai sus, pe deal, este aflat,

Chiar lângă drumul îndreptat

Spre marginea ogorului

Cari este-al ‘nălbitorului.

18În fața lor, ei l-au chemat

Pe Ezechia, de îndat’.

Eliachim – acela care,

Pe Hilchia, părinte-l are –

Fiind de Șebna însoțit

Și de Ioah, iute-au ieșit

În fața-Asirienilor,

Spre-a asculta solia lor.

Eliachim este cel care

Fusese pus drepte cel mai mare,

În casa împăratului;

Șebna e logofătul lui;

Ioah – al lui Asaf fecior –

E arhivar, sau scriitor.

19Rabșache-n față le-a ieșit

Și-n felu-acesta, le-a vorbit:

„Cel care este așezat

Peste Asiria-mpărat,

Aceste vorbe le-a trimis

Lui Ezechia și a zis:

„Ce-ncredere te-a-nsuflețit,

Pe care tu te-ai bizuit?

20Căci tu ai zis: „Războiul cere

Și chibzuință și putere”.

Însă, toate aceste sânt

Doar vorbe goale spuse-n vânt.

În ce ți-ai pus încrederea,

De te răscoli în contra mea?

21Dacă-n Egipt te-ai încrezut,

Află că sprijin ai avut

Trestia frântă, ce rănește

Mâna care se sprijinește

Pe ea. Căci astfel se arată

A fi, de fiecare dată,

Marele Faraon pe care,

Egiptu-n fruntea sa îl are:

O trestie care l-a-mpuns

Și care, palma, i-a străpuns,

Celui care se-ncrede-n el.

22Tu poate că-mi vei spune-astfel:

„Noi, în al nostru Dumnezeu,

Ne-am pus încrederea, mereu.”

Dar nu-nălțimile Lui, oare –

Precum și ale Lui altare –

Tu le-ai zdrobit – după cum știm –

Aicea, la Ierusalim?

N-ai poruncit tu – tuturor –

Să nu se-nchine-n fața lor?

23Acum dar, nu sta la-ndoială,

Ci hai și fă o învoială

Cu-al meu stăpân, cu-acela care

E în Asiria mai mare.

Cai, două mii, îți vom da noi,

Și vom vedea dacă, la voi –

Aici, acum – o să puteți

Da două mii de călăreți.

24Cum crezi că poți să-ndepărtezi

Un căpitan, pe care-l vezi

Că-i cel mai mic slujbaș pe care

Marele împărat îl are?

În carele Egiptului –

Precum și-n călăreții lui –

Nădăjduiești, precum văd eu.

25Dar oare, dacă Dumnezeu,

Să vin aici, n-ar fi voit,

Gândești că eu aș fi venit?

Puteam, încoace, să pornesc

Și acest loc să-l nimicesc?

Dar Dumnezeu, astfel, a zis

Atuncea când El m-a trimis:

„În țara ‘ceea, năvălește,

Degrabă, și o nimicește!”

26Eliachim – acela care,

Pe Hilchia, părinte-l are –

Cu Șebna și Ioah au spus:

„Cuvintele ce le-ai adus –

Solia ta – te rugăm noi,

Ca-n aramaică apoi,

Să le rostești, ca nu cumva

Să înțeleagă cineva

Dintre cei care ne privesc

Și cari, pe ziduri, se găsesc.

Nu glăsui în evreiește,

Ci-n aramaică vorbește,

Căci foarte bine-o știm și noi.”

27Rabșache le-a răspuns apoi:

„Crezi oare că stăpânul meu

Trimisu-m-a aici, ca eu

Să vă împărtășesc solia,

Doar vouă și lui Ezechia?

S-audă aste vorbe, vreau,

Și cei care pe ziduri stau,

Ca spaimă-n ei să pot băga,

Să își mănânce baliga

Și să-și bea udul, de îndat’!”

28Apoi, Rabșache a strigat –

În limba lor, iudaică,

Și nu în aramaică –

Spre toți cei care se aflau

Pe ziduri și îi ascultau:

„Cel care este așezat

Peste Asiria-mpărat

Aste cuvinte mi le-a zis,

Aici, la voi, când m-a trimis:

29„Să nu cumva să vă lăsați,

De Ezechia, înșelați!

Pentru că el nu va putea

Ca izbăvire să vă dea.

30Să nu vă facă el, apoi,

În Domnul, să vă-ncredeți voi,

Zicând: „Domnul ne ocrotește.

Domnul, mereu, ne izbăvește.

Cetatea nu va fi lăsată

Asirienilor, vreodată.”

31Nu-l ascultați pe Ezechia,

Ci voi să ascultați solia

Celui care e așezat

Peste Asiria-mpărat:

„Pentru voi toți, este mai bine

Să încheiați pace, cu mine.

Supuși, dacă o să-mi fiți mie,

Mânca-veți din a voastră vie

Și din smochinul ce-l aveți.

Apă, voi veți putea să beți,

Din puțul vostru, până când –

32La voi – veni-voi, încurând,

Ca să vă mut în altă țară.

Pâine și grâu veți avea iară,

Veți avea vie și smochini,

Ulei și miere și măslini.

Acolo, voi o să trăiți,

Mereu, și nu o să muriți.

Să nu cumva să vă lăsați,

De Ezechia înșelați,

Căci doar vă amăgește când

O să îl auziți zicând:

„Al nostru Domn ne ocrotește!

Domnul, mereu, ne izbăvește!”

33Dar dumnezei, nu aveau oare,

În lume, și alte popoare?

Țările lor, oare-au scăpat

De al meu mare împărat?

34Unde sunt zeii cei pe care

Țara Hamatului îi are?

Unde-s cei ai Arpadului,

Sau ai Sefarvaimului?

Unde-s ai Ivei dumnezei,

Sau cei ai Henei? Unde-s ei?

Au izbăvit Samaria,

Ăști dumnezei, din mâna mea?

35Ce dumnezei ați auzit,

Că țările și-au izbăvit,

Încât – acum – să credeți voi,

Că Domnul vostru, mai apoi,

Vă va scăpa din mâna mea

Și izbăvire-o să vă dea?”

36Întreg poporul a tăcut,

Făcând așa cum le-a cerut

Chiar împăratul: „Să tăceți!

Nici un cuvânt să nu spuneți!”

37Apoi, Eliachim – cel care,

Pe Hilchia, părinte-l are –

Cu Șebna – cel ce l-a-nsoțit,

Căci logofăt era numit –

Și cu al lui Asaf fecior –

Ioah, cari fost-a scriitor –

La Ezechia au plecat

Și straiele și-au sfâșiat,

Atunci când au istorisit

Tot ce Rabșache a vorbit.