1 Cronici 20 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Cucerirea cetății Raba

1În anul următor apoi –

Pe vremea când, pentru război,

Toți împărații își strângeau

Oștirea și se pregăteau –

Ioab, cu toată oastea lui,

Din țara Israelului

A fost trimis să cucerească

Și-n urmă-apoi, să pustiască

Întreg ținutul cel pe care

Poporul lui Amon îl are.

El, de la David, a primit

Poruncă de-a fi-ncercuit

Cetatea Raba. Imediat,

Ioab, la luptă, a plecat,

În timp ce David a rămas

Singur acasă-n acel ceas.

El la Ierusalim ședea

Și de acolo cârmuia.

Ioab, Raba, a-ncercuit-o

Și-n urmă el a nimicit-o.

2De la cel care, împărat,

Era în Raba, a luat

Cununa cea împărătească.

Ea s-a vădit să cântărească –

În aur – un talant. Avea

Și pietre scumpe prinse-n ea.

Apoi, cu ea s-a-ncoronat

David, în Raba, împărat

Și-n urmă, prăzi îmbelșugate

Au fost luate din cetate.

3Uciși au fost, cu mic, cu mare,

Locuitorii cei pe care,

Cetatea Raba i-a avut.

Prin ferăstraie i-au trecut

Și cu topoare i-au tăiat.

La fel, apoi, s-a întâmplat

Cu tot poporul Amonit,

Cari în cetăți a locuit.

David, în fruntea oștilor –

Cu tot al său întreg popor –

Către Ierusalim apoi,

Luat-a drumul, înapoi.

Biruințele asupra Filistenilor

4După aceea, a urmat

Lupta cari, la Ghezer, s-a dat,

Iar Sibecai l-a doborât

Pe Sipai și l-a omorât.

Sipai e Filisteanul care,

Pe Rafa, drept părinte-l are,

Iar Sibecai s-a potrivit,

De neam, să fie Hușatit.

Neamul de Filisteni, de-ndat’,

Smerit apoi, s-a arătat.

5Pe urmă, s-a vădit să fie

Încă o mare bătălie,

Iar Elhanan – acela care,

Părinte, pe Iair, îl are –

La fratele lui Goliat –

Lahumi – cel venit din Gat,

Înfuriat s-a repezit

Și-apoi, de moarte, l-a lovit.

O suliță omul avea,

Cu un mâner ce aducea

Asemeni unui sul țesut,

Dar Elhanan nu s-a temut.

Asupra lui a tăbărât,

De-ndată, și l-a omorât.

6O bătălie s-a mai dat,

Care avut-a loc la Gat.

Oștirile de Filisteni,

Un om aveau printre oșteni,

Cari o statură mare-avea.

La mâini – și-apoi asemenea

Și la picioare – s-a văzut

Că multe degete-a avut.

La mâini avea – la fiecare –

Tot câte șase; la picioare

Tot șase degete avuse,

Căci în ăst fel, el se născuse.

Se știe dar, că numărate,

Sunt douăzeci și patru toate.

De neam, din Rafa, era el,

7Iar pe poporul Israel,

Mereu, doar l-a batjocorit.

Atunci, în față, i-a ieșit

Chiar Ionatan, acela care,

Pe Șimea, drept părinte-l are,

Frate cu David. Mâniat,

Pe Filistean l-a atacat,

Jos, la pământ la doborât

Îndată, și l-a omorât.

8Oameni-aceștia se vădeau

Că ai lui Rafa fii erau

Și că în Gat au fost născuți.

Când Filisteni-au fost bătuți

De Israel, acești feciori,

De ai lui David slujitori

Au fost înfrânți și, negreșit,

În felu-acesta au pierit.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help