Leviticul 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Când să mănânce din jertfe

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

2„Către Aron și fiii lui,

În acest fel, tu ai să spui:

„Eu vreau ca să luați aminte,

Să vă feriți de lucruri sfinte,

Care Mi-au fost Mie-nchinate

Și cari, de Israel, sunt date.

Vegheați și fiți atenți, mereu:

Nu necinstiți Numele Meu,

Pentru că Eu, Eu Domnul sânt,

Iar al Meu Nume este sfânt!”

3Mai spune-le că „Orișicine

Este al vost’ urmaș și vine

S-atingă lucrurile sfinte,

Cari date sunt – luați aminte! –

De oamenii lui Israel,

Și dacă va avea, pe el

Atuncea vreo necurăție,

Acela nimicit să fie,

Din fața Mea, de pe pământ,

Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!

4Din neamul lui Aron, oricare

Va fi acela care are

Pierderi ale seminței lui,

Lepră pe pielea trupului,

Să nu mănânce – ia aminte! –

Din lucrurile ce sunt sfinte,

Până când nu va fi curat.

La fel se va fi întâmplat

Și cu cel care s-a atins –

Întâmplător sau înadins –

De-un mort, ori de ceva spurcat,

Sau de cel care-a lepădat

Sămânță-n timpul somnului.

5Oprite fi-vor, orișicui,

Aceste lucruri de mâncare,

Când s-a atins de-o târâtoare

Și prin aceasta s-a spurcat;

Oprit e și cel necurat,

Cari a ajuns astfel să fie,

Căci are vreo necurăție.

6Acela care s-a atins –

Întâmplător sau înadins –

De-aceste lucruri, necurat

Va fi, până pe înserat.

Să nu mănânce – ia aminte! –

Din lucrurile cele sfinte,

‘Nainte de a-și fi scăldat

7Trupul, după ce-a scăpătat

Al zilei astru-n asfințit

Și-astfel, să fie curățit.

Abia apoi, el va putea

Ca să se ducă și să ia,

Din lucrurile sfinte care

Date îi sunt, pentru mâncare.

8O vită care a murit,

Să n-o mănânce! Negreșit,

Oprit e de-a mânca, vreodată,

O vită ce-a fost sfâșiată,

Pentru a nu se fi spurcat,

Prin tot ceea ce a mâncat.

Eu, Domnul sunt! Să Îmi păzească

9Poruncile! Să le-mplinească

Și astfel, să nu-i pedepsesc,

Cu moartea, căci Îmi necinstesc

Aceste lucruri ce sunt sfinte.

De-aceea, zic: „Luați aminte,

La tot ce-am să vă poruncesc!

Eu, Domnul sunt! Eu vă sfințesc!”

Cine să nu mănânce din lucrurile sfinte

10„Mereu, fiți cu luare-aminte:

Din lucrurile cele sfinte,

Nu va mânca nici un străin

Și nici aceia care vin,

La preot, oaspeți să îi fie.

De-asemenea, să se mai știe

Că de la ele e oprit

Și-acela care e tocmit,

Cu ziua doar, ca să muncească.

11Un rob poate să folosească,

Aceste lucruri, la mâncat,

Numai de fost-a cumpărat,

Pe-argint, de către preot. El

E învoit, în acest fel,

De a mânca din lucrul care

E sfânt; de-asemeni, voie are

Și cel născut în casa lui.

12Dacă fata preotului,

După străin, e măritată,

De a mânca, nu e lăsată

Din lucrurile sfinte care

Jertfite sunt, prin ridicare.

13Dacă a preotului fată

Ajunge văduvă, vreodată,

Sau dacă ea e despărțită

De soț, făr’ a fi-nvrednicită

Cu vreun urmaș și dacă vrea

La tatăl să revină ea –

La fel cum fost-a prima dată,

Pe vremea când fusese fată –

Are să-i fie-ngăduit

Ca să mănânce, negreșit,

Din hrana tatălui ei, care

E preot; dar, voie nu are,

Nici un străin, nicicând, din ea,

Pentru mâncare, ca să ia.

14Dacă un om – din întâmplare –

Va folosi, pentru mâncare,

Un lucru sfânt, fără să vrea,

El, preotului, să îi dea

Prețul cu care-i prețuit,

Plus o cincime-adăugit.

15Toți preoții să ia aminte,

La lucrurile cele sfinte

Și tot mereu, să le păzească.

Să nu cumva să necinstească

Aceste lucruri, în vreun fel,

Cari date sunt, de Israel,

Lui Dumnezeu și fiecare

O jertfă e, prin ridicare.

16Cei care – făr’ a fi lăsați –

Au să mănânce, apăsați

Ajunge-vor, de-al lor păcat,

Pentru că nu M-au ascultat

Și n-au păzit lucrul cel sfânt

Precum le-am spus. Eu, Domnul sânt,

Acela care Îi sfințesc.

Păziți tot ce vă poruncesc!”

Jertfele să fie fără cusur

17Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

18„Să duci porunca Domnului,

Pentru Aron și fiii lui,

Și pentru-ntregul Israel!

Vorbește-le, în acest fel:

„Dacă din Israel, oricine

Voiește a veni la Mine,

Cu jertfe cari să le socot

A-Mi fi drept ardere de tot,

Sau dar, dat prin bunăvoință,

Trebuie-a ști acea ființă,

Oricine-ar fi cei care vin –

Fiu din Israel, sau străin –

19Să ia o parte bărbătească –

Fără cusur să se vădească –

Din rândul caprelor, din boi,

Sau dintre miei. Să știți dar voi,

Că doar așa va fi primită

Jertfa cari fost-a dăruită.

20Să nu se-aducă jertfa care,

Cusururi, s-a vădit că are.

21Dacă un om, prin voia lui,

Îi va aduce Domnului,

O jertfă pentru mulțumire,

Sau poate pentru împlinire

A unei juruințe, el

Va proceda, în acest fel:

Jertfa s-o deie, dintre boi –

Sau poate s-o dea dintre oi –

Numai că vita dăruită

Drept jertfă – pentru-a fi primită –

Fără cusur, voiesc să fie.

Cu toți vor trebui să știe,

22Să nu aducă-n dar, vreo vită

Oarbă, sau slută, ori ciuntită;

Să nu le-aducă nici pe cele

Care-au pecingine pe piele,

Ori cari, de râie, pline-s, sau

Acelea care bube au.

Să nu se-aducă, pe altar,

Lui Dumnezeu, astfel de dar,

Ca jertfe ce sunt mistuite

De foc, căci nu vor fi primite.

23Atuncea când ai să jertfești

Un bou, sau miel, și-l dăruiești –

De bunăvoie – acel dar

Poate avea un mădular

Mai lung sau mai scurt, cu ceva.

Însă, când daru-i dat, cumva,

Pentru o juruință, el

Va fi fără cusur. Altfel,

Jertfa ce fost-a dăruită,

De către Domnul, nu-i primită.

24Să nu-I aduceți Domnului,

Vreun dobitoc, când ale lui

Boașe sunt frânte sau stricate,

Ori smulse sunt, ori sunt tăiate.

Astfel de jertfă, niciodată –

În țară – să nu fie dată.

25De la străini, să nu luați

Vreun dobitoc, pe cari să-l dați –

Când astfel de metehne are –

Apoi, drept jertfă de mâncare,

Lui Dumnezeu, căci e sluțit

Și el nu poate-a fi primit.”

26Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

27„Află acuma, că vițelul,

Iedul apoi, precum și mielul,

Proaspeți născuți, să mai rămână,

Cu mama lor, o săptămână.

De-aceea zic, luați aminte:

De-a opta zi doar, înainte,

Poate a fi un dobitoc,

Adus drept jertfă arsă-n foc.

28Vaca, sau oaia ce-o luați,

Ori capra, să n-o-njunghiați

În acea zi în care voi

Veți ‘junghia fătul apoi.

29Când veți aduce, Domnului,

O jertfă, după voia Lui,

Să fie jertfa cu menire

De jertfă pentru mulțumire,

Căci numai astfel, pregătită,

Ea va putea a fi primită.

30În ziua-n cari, jertfa, o dați,

Atuncea vreau s-o și mâncați.

Nimic, din ea, nu va rămâne

Când va veni ziua de mâne.

Eu, Domnul sunt, iar voi să știți,

31Poruncile-Mi, să le păziți

Căci Eu sunt Domnul Cel ceresc.

Să împliniți, ce poruncesc!

32Vegheați să nu Îmi necinstiți

Numele Meu. Voiesc să știți

Că sfânt este Numele Meu

Și vreau să fiu sfințit, mereu,

În mijlocul poporului,

Căci Eu sunt Dumnezeul lui.

Sunt Dumnezeul Cel ceresc –

Eu sunt Cel care vă sfințesc.

33Din al Egiptului ținut,

V-am scos și, liberi, v-am făcut,

Să fiu al vostru Dumnezeu,

Căci Eu sunt Domnul, tot mereu!”