2 Samuel 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iș-Boșet este ucis

1Când Iș-Boșet a auzit

Precum că Abner a murit,

Simți că tot curaju-i piere

Și că lipsit e, de putere.

Atunci, întregul Israel

Speriat fusese, ca și el.

2Fiul lui Saul a avut

Doi căpitani, cari au șezut

În fruntea cetei de război.

Bana e primul, iar apoi

Recab, al doilea, s-a vădit.

Al lor părinte s-a numit

Rimon și din Berot venise,

Căci el, din Beniamin, ieșise.

Berotu-atuncea se vădea

Cum că, de Beniamin, ținea,

3Iar Berotiții au fugit

Și-n Ghitaim, au locuit,

Unde și azi e un popor,

Alcătuit din neamul lor.

4Saul, mai mulți fii, a avut,

Iar cel dintâi fecior născut

Fusese Ionatan numit.

Și el, un fiu, a dobândit.

Băiatul cari i s-a născut,

Cinci anișori doar a făcut,

Când de la Izreel venise

Vestea că Ionatan murise,

Și Saul, de asemenea.

Doica pe care o avea –

Când astă vestea aflat –

Luă copilul, de îndat’,

Căci ea, să fugă, ar fi vrut.

Băiatul, însă, a căzut –

Pe când fugeau ei – după care,

Olog rămase, de picioare.

Acel copil nenorocit,

Mefiboșet, era numit.

5Recab și Bana – amândoi –

Pe la amiază-au mers apoi,

La Iș-Boșet, care dormea –

Așa precum obișnuia

Întotdeauna – după masă.

6Cei doi pătrunseră în casă,

Căci negustori de grâu s-au dat.

Apoi, când s-au apropiat

De Iș-Boșet, ei l-au lovit,

În pântec, iar el a murit.

În urmă, ei s-au strecurat

Afară, și-astfel, au scăpat.

7Pe împărat, ei l-au găsit

Chiar în odaia de dormit,

Iar după ce îl omorâră,

I-au tăiat capul și fugiră

8La David – la Hebron – de-ndată,

Zicându-i când sosiră: „Iată,

Aici e capul celui care

Te-a dușmănit, fără-ncetare.

Saul și casa lui, mereu,

Te-au prigonit, dar Dumnezeu –

Față de ei – te-a răzbunat.”

9David, atunci, s-a ridicat

Și-a glăsuit către cei doi:

„Un lucru vreau, ca să știți voi:

Viu este Domnul Dumnezeu –

Care-i izbăvitorul meu –

10Că eu, pe cel ce a venit

Spunându-mi: „Saul a murit”,

L-am prins și l-am ucis apoi.

Omul venise-atunci, la noi,

Crezând că prin ce o să-mi spună,

Îmi va aduce-o veste bună.

Eu, cu oștenii ce-i aveam,

Pe-atuncea la Țiclag ședeam,

Și moarte – pentru știrea lui –

I-am dat, drept plată, omului.

11Acuma, niște oameni răi,

Umblând pe-ntunecate căi,

Ucis-au un nevinovat,

În casa lui, în al său pat.

Încredințați să fiți dar voi,

Că vă voi cere, înapoi,

Sângele celui ce-a pierit!”

12David, apoi, a poruncit,

Uciși să fie, de îndat’.

Mâini și picioare, le-a tăiat,

Iar lângă iazul cel pe care

Hebronu-n fața sa îl are,

În urmă, el i-a spânzurat.

Au mers apoi, și au luat

Capul lui Iș-Boșet, pe care

L-au îngropat cu cinste mare,

Chiar în al lui Abner mormânt,

În al Hebronului pământ.