Matei 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Fariseii și datina bătrânilor

1Atuncea, niște Farisei –

Erau și cărturari cu ei –

De la Ierusalim sosiră

Și, lui Iisus, așa-i vorbiră:

2„Permis e, ucenicilor,

Ca datina bătrânilor,

S-o calce? Căci, fără-ndoială,

Noi știm că mâinile nu-și spală,

‘Nainte de-a mânca!” Iisus,

3Privind la ei, astfel le-a spus:

„Acum, am să vă-ntreb și Eu:

De ce, ale Lui Dumnezeu

Porunci, într-una, le călcați,

Numai pentru ca să păstrați

4Datina voastră? Căci s-a zis

Și, în Scriptură, este scris:

„Să îți cinstești tatăl și mama”,

Iar „Cine” – luați bine seama! –

„Numai de rău de i-a vorbit

Pe-ai săi părinți, e pedepsit

Cu moartea”. Dar acuma, voi

5Veniți și faceți porunci noi,

Spunând că dacă cineva

Nu își ajută cu ceva,

Pe mama sau pe tatăl lui,

Zicând „Iată că Domnului,

Am închinat, lucrul avut,

Cu care, eu aș fi putut

6Să vă dau sprijin”, e scutit

De ceea ce a poruncit

Domnul, atunci, referitor

La cinstirea părinților;

Și astfel, voi ați desființat

Cuvântul care v-a fost dat,

De Dumnezeu, și-ați întărit

7Ăst obicei. Bine-a vorbit

Isaia, prefăcuților:

8„Se-apropie, acest popor,

De Mine, doar cu gura, iar

Cu buzele, Mă cinstesc doar,

Însă, cu inima, văd bine,

Cât de departe e de Mine.

9Geaba, să Mă cinstească vor,

Înlocuind ce le-am dat lor –

Învățătura Mea, de-atunci –

Cu alte omenești porunci”.”

Lucrurile care spurcă pe om

10La Sine, gloatele, Iisus

Le-a adunat și-apoi a spus:

„Mă ascultați și înțelegeți,

Căci nu-i așa precum voi credeți!

11Aflați că omul nu-i spurcat

Prin ceea ce el a băgat

În gură, ci prin ce-a ieșit

Din ea, atunci când a vorbit.”

12Discipoli-I, L-au înștiințat:

„Știi? Fariseii au aflat,

Acuma, în a Ta vorbire,

O pricină de poticnire.”

13„În vremea care o să vină,

Orice răsad, din rădăcină,

Smuls o să fie – vă spun Eu –

De n-a fost pus de Tatăl Meu.

14Sunt călăuze oarbe, iar

Voi să-i lăsați în pace dar;

Căci orbul care îl conduce

Pe un alt orb, la groapă-l duce –

Nici unul nu o va vedea

Și, astfel, au să cadă-n ea.”

15Petru I-a zis: „Acum ne dă

Și tălmăcirea la pildă.”

16„Și voi nepricepuți sunteți,

17De să-nțelegeți, nu puteți

Că hrana – deci tot ceea ce

Voi veți mânca – în pântece

Ajunge, și-n hazna apoi?

18Dar ceea ce iese din voi –

Din gură – deci, vorba rostită,

Din inimă este venită

Și ea, pe om, îl va spurca.

19Din inimă, ies lucruri ca:

Ucideri, preacurvii, curvii,

Furt, mincinoase mărturii,

Hule, și altele ca ele.

20Toate aceste lucruri rele,

Pe om – sigur – îl vor spurca,

Dar nicidecum că va mânca

Fără a fi, pe mâini, spălat –

De-acest fapt, nu va fi spurcat.”

Femeia canaanită

21Iisus plecă spre-al Tirului

Ținut, și al Sidonului.

22La el, acolo, a venit

O Canaaneancă și-a-ndrăznit

Să Îi vorbească: „Milă ai,

Fiu al lui David! Doamne, vai!

Copila mea e îndrăcită.

De-un drac, sărmana, e muncită.”

23Iisus tăcea îngândurat.

Atuncea, s-au apropiat

Discipolii, încetișor,

Și L-au rugat, stăruitor:

„Privește Doamne, înapoi,

Căci iată, strigă după noi!”

24Dar, drept răspuns, Iisus le-a zis:

„Să știți că Eu am fost trimis

La oile lui Israel –

Cele ce s-au pierdut din el.”

25Femeia I s-a închinat:

„Ajută-mi Doamne!” – L-a rugat.

26El o privi cercetător:

„Să iei pâinea copiilor,

S-o dai la câini, nu este bine.

Spune-Mi, de ce vii tu, la Mine?”

27„Doamne, și câinii se hrănesc,

Cu firmituri. Ei le găsesc,

Pe jos, căzute-ntâmplător,

Sub mesele stăpânilor” –

28Răspunse ea. Atunci, Iisus,

Femei-aceleia, i-a spus:

„Mare este a ta credință!

Fie după a ta dorință!”

Când El sfârșit-a de vorbit,

Copila s-a tămăduit.

A doua înmulțire a pâinilor

29Iisus plecă, după aceea,

Și se opri în Galileea.

Pe-un munte, El s-a așezat.

30Noroadele s-au adunat,

În jurul Lui, și au adus

Bolnavi-n față-I de i-au pus.

Erau acolo foarte mulți:

Și șchiopi și orbi, și ciungi și muți.

Iisus, pe toți, i-a vindecat.

31Gloatele-acelea s-au mirat,

Văzând că muți-acum vorbesc,

Că ciungii se-nsănătoșesc,

Că șchiopii nu mai șchiopătează,

Iar orbii pot și ei să vază.

Atunci, întreg poporu-acel

Slăvi, pe al lui Israel

Sfânt Dumnezeu. La El, Iisus,

32Pe ucenici chemând, le-a spus:

„Mi-e milă de această gloată!

S-au împlinit trei zile, iată,

De când aici stau, lângă Mine,

Și n-au mâncat nimic. Nu-i bine,

Flămânzi, să-i las, de-a se-nturna,

Acasă, căci vor leșina,

Pe drum, de foame.” La aceste

33Cuvinte, ei au zis: „Drept este,

Însă, de unde să luăm

Pâine, aici, să săturăm

34Gloata?!” „Dar câte pâini aveți?”

„Șapte, și câțiva pești”. „Vedeți?”

35Apoi a spus norodului

Să se oprească locului

Și să se-așeze pe pământ.

36A mulțumit Domnului Sfânt,

Iar după-aceea a luat

Pâinea și peștii și le-a dat,

Pe toate, ucenicilor,

Să le împartă la popor.

37Întreg norodul a mâncat

Și toți, atunci, s-au săturat,

Iar coșurile adunate,

Cu firmituri, șapte-au fost toate.

38Bărbații care au mâncat,

Acolo, și s-au numărat,

Au fost în jur de patru mii –

Fără femei, fără copii.

39Iisus lăsă, apoi, să plece

Gloata, iar cu cei doisprezece

Discipoli, marea a trecut,

Mergând spre-al Magdalei ținut.