Amos 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Juncane din Basan, luați

Seama acum și ascultați –

Pe muntele Samariei –

Acest cuvânt, căci pe toți cei

Ce sunt săraci îi asupriți,

Pe cei în lipsă îi zdrobiți,

Iar soților voști’ le-ați cerut

Și-ați zis: „Dați-ne de băut!”

2Pe-a Lui sfințenie, a jurat

Domnul și-astfel a cuvântat:

„Iată, vin zile, pentru voi,

Când cu cârlige, prinse-apoi

Veți fi. Cu undiți de pescari,

Prinse-au să fie-acelea cari

Se vor vădi o rămășiță

Scăpată din a voastră viță.”

3„Când prin spărturi o să ieșiți,

Drept înainte-o să fugiți

Și la Harmon, în urmă, voi

Ajungeți lepădate-apoi” –

Spusese Domnul. „Spre Betel

4Să vă-ndreptați și-n locu-acel,

Degrabă să păcătuiți!

Și spre Ghilgal să vă zoriți

Ca și mai mult, acolo, voi,

Păcatul să-l sporiți apoi!

Aduceți jertfe dimineața,

Când zorile-și arată fața,

Iar tot la trei zile apoi,

Aduceți zeciuială voi!

5Faceți să fumege, de-ndat’,

Jertfele cari, cu aluat

Făcute sunt și au menire

De jertfe pentru mulțumire!

Trâmbițe-n mâini să vă luați,

Cu ele ca să trâmbițați!

Vestiți-vă voi, fiecare,

Ce daruri dați pentru mâncare,

Precum și cele ce se-adună,

Date fiind de voie bună!

Vestiți ce daruri sunt făcute

Și faceți-le cunoscute!

Deci voi, fii ai lui Israel,

Să faceți dar, în așa fel,

Precum vă place, tot mereu!” –

Spusese Domnul Dumnezeu.

6„Iată, și Eu, din partea Mea,

La voi trimis-am foametea.

Peste cetăți ea a căzut.

Lipsă de pâine ați avut,

Însă la Mine, înapoi,

Tot n-ați vrut să vă-ntoarceți voi!”

7N-am vrut nici ploaie să vă dau,

Când încă trei luni mai erau

Până porneați la secerat.

Peste-o cetate, ploi, am dat,

Dar peste alta, am făcut,

Un strop ca să nu fi căzut.

Peste-un ogor, ploaie, am dat,

Iar peste altul n-a plouat.

8Două sau trei cetăți n-aveau

Apă să bea și se duceau

La alta, care a avut

Mai multă apă de băut.

Degeaba, căci n-au izbutit,

Setea, să își fi potolit.

Însă la Mine, înapoi,

Tot n-ați vrut să vă-ntoarceți voi!”

9Rugină-n grâu am răspândit

Și cu tăciune l-am lovit.

Grădinile ce le-ați avut,

Viile care v-au crescut

Mândre și mari, ai voști’ smochini

Și-asemenea ai voști’ măslini

Ajuns-au – deseori – să cadă,

Lăcustelor lacome, pradă.

Cu toate-acestea însă voi,

Nu v-ați întors la Mine-apoi!”

10Ca și-n Egipt, ciumă-am trimis

Asupră-vă și i-am ucis

Pe-ai voști’ tineri, cu sabia;

Caii, am pus, să vi se ia.

Făcut-am de vi s-a suit,

În nări, duhoarea ce-a ieșit

Din tabăra unde erați

Toți, laolaltă adunați.

Cu toate-acestea însă voi

Nu v-ați întors la Mine-apoi.”

11„Ca pe Sodoma, v-am lovit;

Ca pe Gomora, v-am zdrobit;

Tăciune scos din foc erați,

Dar n-ați voit să M-ascultați,

Să vă întoarceți înapoi

Și să veniți la Mine-apoi.”

12„Tocmai de-aceea, Israel,

Să știi că am să-ți fac la fel

Și-atuncea să te pregătești,

Pe Dumnezeu, să-L întâlnești!

13Iată că El a întocmit

Munții și-apoi a rânduit

Vânturi. El spune, omului,

Până și gândurile lui.

Zorii, în beznă îi preface

Și umblă – după cum Îi place –

Pe înălțimile pe care

Fața pământului le are.

Numele Lui este, mereu,

Al oștii Domn și Dumnezeu.”