2 Cronici 7 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Sfârșitul sfințirii

1Când Solomon a isprăvit,

Această rugă, de rostit,

Un foc, din ceruri, a căzut

Peste altar și au văzut –

Cu toții – cum a mistuit

Tot ceea ce a fost jertfit.

În urmă, slava Domnului

Umplut-a toată casa Lui.

2Preoții care se aflau,

Atunci, acolo, nu puteau

Să intre-n Casa Domnului,

Din pricină că slava Lui

Venită-n nor s-a răspândit

Și totul fost-a-nvăluit.

3Când al lui Israel popor

A observat cum acel nor

A umplut Casa Domnului,

S-a închinat în fața Lui

Pân’ la pământ și-apoi, de-ndat’,

În acest fel, L-au lăudat:

„Domnul e bun, plin de-ndurare,

Iar îndurarea Lui cea mare,

Din înălțimi, peste noi, vine

Și-n vecii vecilor, va ține.”

4Apoi, alături de-mpărat,

Întreg poporul jertfe-a dat,

Aduse-n fața Domnului,

Spre slava și spre cinstea Lui.

5Iar jertfele pe cari le-a dat

Chiar Solomon, s-au ridicat

La două’șidouă mii de boi

Și-o sută douăzeci mii oi.

Casa lui Dumnezeu, astfel,

Față de-ntregul Israel,

De Solomon a fost sfințită,

Zidirea ei fiind sfârșită.

6Întreg soborul de preoți,

Și-asemenea Leviții toți –

Cu instrumentele pe care

David le-a dat la fiecare

Ca să Îi cânte Domnului

Spre slava și cinstirea Lui –

La locul lor s-au așezat

Și-n felu-acesta au cântat:

„Domnul e bun, plin de-ndurare,

Iar îndurarea Lui cea mare,

Din înălțimi, peste noi, vine

Și-n vecii vecilor, va ține.”

Din trâmbiți, preoți-au sunat

Și tot poporu-a ascultat

Cântările și – negreșit –

Pe Dumnezeu L-au prea mărit.

7De Solomon, a fost sfințită

Curtea ce fost-a construită

În fața Casei Domnului,

Căci jertfele aduse Lui,

Acolo fost-au dăruite:

Și cele care-s socotite

Arderi de tot, și cele care

Daruri erau pentru mâncare,

Precum și cele cu menire

De jertfe pentru mulțumire

Având în conținutul lor

Numai grăsimea jertfelor.

Toate, în curte, s-au adus,

Căci pentru-altarul ce s-a pus

În fața Domnului să stea

Și cari de-aramă se vădea,

Mare a fost al jertfei dar,

Prea mic fiind acel altar.

8Un praznic, Solomon a dat

Atuncea, iar cu el a stat

Întreg poporul, negreșit.

Și mulți străini au mai venit

La praznicul dat de-mpărat.

Mai mulți erau de la Hamat

Precum și dimprejurul lui.

Din părțile Egiptului –

De la pârâu-acela care

Curge prin ale lui hotare –

Veniră mulți la masa lui

Și-au stat în fața Domnului,

Căci șapte zile a ținut

Ospățul care s-a făcut.

9A opta zi, o adunare

A fost, de sărbătoare mare,

Căci Templul ce s-a construit,

În șapte zile-a fost sfințit,

Iar praznicul dat de-mpărat,

Tot șapte zile a durat.

10A șaptea lună se vădea

Că de sfârșit se-apropia,

Pentru că din cuprinsul ei

Trecut-au douăzeci și trei

De zile. Solomon, atunci,

A dat poporului porunci,

Ca fiecare, înapoi,

La corturi să se-ntoarcă-apoi.

Toți, mulțumiți căci au văzut

Ce mare bine i-a făcut

Domnul, lui David – tatăl lui –

Și-asemenea poporului

Lui Israel, în grabă mare,

Acasă mers-a fiecare.

Dumnezeu Se arată lui Solomon

11Când Solomon a isprăvit

Tot ce-a avut de construit –

Făcuse Casa Domnului,

Pe cea a împăratului

Și tot ce-a mai găsit cu cale

A fi pe placul voii sale –

12Domnul, la el, iar a venit

Și-n felu-acesta i-a vorbit,

Când înserarea s-a lăsat:

„Iată că Eu te-am ascultat,

Iar acest loc are să fie

Casa în cari Mi-aduceți Mie,

Jertfe pe care le socot

A fi drept ardere de tot.

13Atunci când întâmpla-se-va

Și am să-nchid cerul, cumva –

Încât n-o să mai fie ploaie,

Pământul ca să îl înmoaie –

Când am să fac, prins de furie,

Ciuma, asupră-vă, să vie,

Sau când poruncă voi da iară,

Lăcustele să vină-n țară,

Cuprinsul ei să îl lovească

Și astfel să o nimicească,

14Dacă acest popor al Meu

Asupra căruia, mereu,

Este chemat Numele-Mi Sfânt,

Se va smeri pân’ la pământ

Și-n rugăciuni apoi va sta,

Când Fața Mea va căuta,

Iar de la căile acele

Ce s-au vădit precum că-s rele

Se va abate, negreșit,

Îi iert păcatul săvârșit

Și țara-n care locuiește

Poporul se tămăduiește.

15Ai Mei ochi fi-vor ațintiți

De-acum, mereu, neadormiți

Și-urechea Mea va fi plecată,

La rugăciunea înălțată

Din acest loc, unde Mi-am pus

Numele Meu, precum am spus!

16Acum, aleg și-am să primesc

Casa aceasta și-o sfințesc.

În ea, ochi-Mi vor fi mereu,

Inima Mea, Numele Meu.

17Iar dacă tu, mereu, vei vrea

Ca să pășești pe calea Mea,

Păstrându-ți inima curată –

Cum a făcut și al tău tată –

Și de vei ține negreșit

Tot ceea ce am poruncit

Și vei păzi legile mele

Veghind necontenit la ele,

18Atunci al tău jilț de domnie

Va fi-ntărit, pentru vecie,

În mijlocul lui Israel

Cum i-am promis Eu – de alt fel –

Lui David când i-am spus: „Să știi

Că tu, lipsit, nu ai să fii

De un urmaș care să vie

Pe al tău scaun de domnie,

Din mijlocul lui Israel.”

19Dar dacă voi veți face-altfel

Decât precum v-am poruncit

Și dacă nu veți fi păzit

Poruncile ce vi le-am dat,

Cu legile ce le-am lăsat,

Sau dacă o să căutați

Alți dumnezei, să vă-nchinați,

Voind ca lor să le slujiți,

20Atuncea fi-veți nimiciți

Din țara care ați primit-o

Și din părinți ați moștenit-o.

De-asemeni, fi-va lepădată

Casa aceasta, închinată

Numelui Meu – Casă pe care

Eu am sfințit-o-n adunare.

De râs ajunge-va, astfel,

Printre popoare, Israel.

21Iată ce-naltă-i Casa Mea.

Atunci cei care-o vor vedea,

Vor rămânea încremeniți

Și au să fluiere-ngroziți

Zicând: „De ce o fi făcut,

Domnul, ceea ce am văzut –

Acuma – casei ăsteia

Și țării, de asemenea?”

22Atunci, nu li se va ascunde

Nimic, ci li se va răspunde:

„Iată, ceea ce au pățit,

E pentru că L-au părăsit

Pe Domnul, Dumnezeul lor,

Care a scos acest popor

Din al Egiptului ținut.

Iată ce lucru a făcut

Acest popor: L-a părăsit

Pe Domnul și s-a alipit,

În urmă, de alți dumnezei,

Pentru a îi sluji pe ei.

De-aceea, Domnul i-a făcut,

Răul, pe care l-ați văzut.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help