Ieremia 30 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Întoarcerea din robie

1Iată cuvântul ce-a venit

Din partea Domnului, rostit

Prin Ieremia: „Domnul – Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

2Astă poruncă mi-a adus:

„Cuvintele ce ți le-am spus,

Le scrie într-o carte-ndată!”

3Apoi a zis: „Vin zile, iată,

Când voi aduce înapoi

Pe cei cari sunt prinși de război

Luați din Iuda și la fel,

Pe cei ce sunt din Israel,

Pentru că sunt al Meu popor.

Am dat, pentru părinții lor,

O țară mare, minunată.

Are să vină vremea – iată –

Când înapoi, în acea țară,

Pe toți ai Mei am să-i strâng iară

Și vor lua în stăpânire

Ceea ce au drept moștenire.”

4Iată dar, ce a mai rostit

Domnul atunci când mi-a vorbit

De Iuda și de Israel.

5Domnul a zis în acest fel:

„Doar țipete de groază mare

Se-aud mereu, din depărtare.

Spaima adâncă doar se cerne,

Iar pacea nu se mai așterne!

6Mergeți, căci trebuie-ntrebat,

Dacă nu naște vreun bărbat!

De ce, bărbații voștri au,

Pe coapse, mâinile și stau

Asemenea femeilor

În ceasul chinurilor lor,

Când vremea facerii sosește?

Fața, de ce, le-ngălbenește?

7Vai! Ziua ‘ceea este mare.

Cu altă zi, seamăn, mai are?

Lovit e Iacov, în obraz,

De vremea ‘ceea de necaz.

Dar Iacov fi-va izbăvit,

Din vremea ‘ceea, negreșit.

8Atunci Eu – Domnul oștilor –

Sfarm jugul cel apăsător,

De pe-al său gât, căci rupe-voi

Și legăturile apoi,

Iar cei străini nu vor mai pune

Alt jug pe el, spre a-l supune.

9Ci el îl va sluji, mereu,

Pe al său Domn și Dumnezeu,

Precum și pe-al lui împărat –

Pe cel ce, David, s-a chemat –

Pe care iar am să-l ridic.

10N-ai teamă Iacove, îți zic!

Apoi, și ție, Israel,

Îți spun: nu te speria, de fel!

Din țara cea îndepărtată –

Unde te-am izgonit odată –

În cari ajuns-a ca să fie

Sămânța ta dusă-n robie,

Cu mâna Mea te izbăvesc.

Iată că Eu – Domnul – voiesc

Ca-n vremurile de apoi,

Pe Iacov să-l aduc ‘napoi,

Ca să-i dau liniște și tihnă.

Nicicând, apoi, a lui odihnă

Nu se va tulbura vreodat’.

11Eu sunt cu tine, ne-ncetat.

Iată că Eu te însoțesc

Mereu, ca să te izbăvesc!

Popoarele ce te-au robit –

La care fost-ai risipit –

Iată că am să le zdrobesc.

Pe tine nu te nimicesc,

Ci cu dreptate, ne-ncetat,

De Mine fi-vei judecat,

Căci nu pot – nu e-ngăduit –

Ca să te las nepedepsit.”

12Domnul a mai adăugat:

„O lovitură-ai căpătat,

Ce nu poate fi vindecată.

De-asemeni, rana căpătată

Usturătoare se vădește.

13Și nimenea nu se grăbește,

Alături, să îți poată sta,

Spre-a apăra pricina ta

Și să-ți aducă alinare,

Legându-ți rana. Vindecare,

De nicăieri, nu mai îți vine,

Căci leac nu este pentru tine!

14Cei cari iubire-au arătat

Față de tine, te-au uitat

Și nu le pasă. Te-am lovit,

Ca pe-un vrăjmaș. Te-am pedepsit

Din pricina păcatelor

Și a nelegiuirilor

Ce le-ai făcut, fără-ncetare,

Și sunt în număr foarte mare.

15De ce te plângi că ești rănit?

De ce te plângi, necontenit,

De-a ta durere ascuțită,

De boala ta pricinuită?

Din pricina păcatelor

Și a nelegiuirilor

Pe care le-ai înfăptuit,

Să pătimești a trebuit.

Păcatele, ți le-am văzut

Și ca să suferi te-am făcut!

16Totuși, cei care te mâncau

Vor fi mâncați. Cei ce-ți erau

Vrăjmași, purtându-ți dușmănie,

Au să ajungă în robie.

Toți cei care te jefuiesc,

Aceeași soartă-mpărtășesc,

Pentru că am să-i las să cadă,

Jefuitorilor, drept pradă.

17Dar te voi vindeca și iată

Că rana ta va fi legată.

De către ei ai fost numit

Drept „Cel ce este izgonit”.

Te-au mai numit „Sionul, casă

De care nimănui nu-i pasă”.

18Domnul mai zise: „Înapoi

I-aduc pe prinșii de război,

Cari se vădesc ai cortului

Lui Iacov. De lăcașul lui,

Mi-e milă Mie și voiesc –

Iarăși – cetatea s-o zidesc,

Pe culmile cele pe care

I-a fost întâia așezare.

Casa-mpăratului, zidită,

Va fi din nou și locuită

Așa după cum se știa

Că înainte era ea.

19Din mijlocul poporului,

Către înaltul cerului,

Doar strigăte de veselie,

Cu mulțumiri și bucurie,

Au să răzbată ne-ncetat.

Eu îi voi înmulți de-ndat’,

Căci mila Mea o să vegheze

Mereu, să nu se-mpuțineze.

Nimeni n-o să-i disprețuiască

Pentru că cinste-au să primească.

20Fiii lui Iacov se arată

A fi precum erau odată.

Familia lui va rămânea

Veșnic – apoi – în fața Mea,

Iar Eu am să îi pedepsesc

Pe toți cei cari îi asupresc.

21Din al său mijloc sunt cei cari

Vor fi atunci ai lui mai mari.

Cel ce-i va fi stăpânitor

Ieși-va din al său popor.

Aproape, Eu voiesc a-l ține

Și-l fac să vină către Mine.

Căci cine, oare, ar putea,

De Mine a se-apropia,

Din capul lui, plin de-ndrăzneală,

Fără de teamă sau sfială?”

22Voi o să fiți poporul Meu,

Iar Eu vă voi fi Dumnezeu.”

23„Iată furtuna Domnului,

Iscată de mânia Lui!

Dezlănțuită e urgia

Și cade precum vijelia,

Asupra celor ce sunt răi,

Vădindu-se dușmani ai Săi!

24Mânia Domnului, aprinsă,

Nu va putea să fie stinsă,

Până nu se va fi-mplinit

Ceea ce Domnul a gândit.

Veți înțelege, întru tot,

Lucrul acesta, cum socot,

Cât de curând, în viitor,

Prin perindarea vremilor.”