Numeri 20 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Moartea Mariei. Apele de la Meriba. Pedepsirea lui Moise

1Era în luna-ntâi, când iată,

Ajunse adunarea toată

A fiilor lui Israel,

Într-un pustiu. Locul acel,

Țin, se numea. Când au sosit,

La Cades, ei au poposit

Și tabăra și-au așezat.

În acel loc, s-a întâmplat

Cum că Maria și-a sfârșit

Călătoria – a murit

Și în pustia Țin, chemată,

A trebuit a fi-ngropată.

2Acolo-ntreaga adunare

A suferit de-o lipsă mare

De apă. Toți s-au răsculat,

Contra lui Moise, de îndat’ –

Și-a lui Aron – și au cârtit.

3Grabnic, la Moise, au venit,

Căci, ceartă, ei au căutat

Și-apoi, în față, i-au strigat:

„Bine era să fi murit

Și noi, atunci când ne-au pierit

Frații, în fața Domnului!

4De ce-ai adus, poporul Lui,

Aici? Vrei să pierim și noi,

Cu ale noastre vite-apoi?

5Dar în Egipt, voi ce ne-ați spus?

Ne-ați scos, din el, și ne-ați adus

În mijlocul pustiului.

Precum vedem, nici un loc nu-i,

Aicea, bun de semănat.

Pe-ntinsul lui, am căutat,

Însă smochini nu am văzut.

Dacă nu-i apă de băut,

Atunci cum ar putea să fie

Rodii, sau vița cea de vie?”

6Moise și-Aron i-au părăsit

Și, către cort, ei au pornit.

Apoi, în fața ușii lui,

Văzură slava Domnului

Și la pământ s-au aruncat.

7Domnul, atunci, a cuvântat

Și iată ce i-a poruncit,

Lui Moise: „Știu! Am auzit

Tot ceea ce s-a petrecut.

Iată ce trebuie făcut:

8Să-ți iei toiagul, după care,

Să chemi întreaga adunare.

Să-l iei și pe Aron cu tine

Și-atuncea când poporul vine,

Mergeți la stânca ‘ceea; iată,

‘Naintea voastră, e aflată.

În fața ei, să vă opriți

Și-n urmă, stâncii, să-i vorbiți,

Căci apă o să căpătați.

Din stâncă, apă, să luați

Ca să adapi acest popor,

Și vitele oamenilor.”

9Moise, toiagul, și-a luat,

10Pe-Aron, apoi, el l-a chemat

Și-a strâns întreaga adunare.

Când au venit – cu mic, cu mare –

Moise-a strigat, către popor:

„Acuma, răzvrătiților,

Mă ascultați! Și vom vedea

Dacă noi, apă, vom putea,

Din astă stâncă, să luăm,

Să bem, ca să ne săturăm!”

11Moise, apoi, și-a ridicat

Toiagul și în stâncă-a dat,

De două ori la rând, cu el.

Atunci, întregul Israel,

Din stânca ‘ceea, a văzut,

Cum curge apă de băut.

Îndat’, acel întreg popor –

Și-asemenea vitele lor –

Apă-au băut, cât au poftit

Și arșița și-au potolit.

12Domnul, atuncea, l-a chemat,

Pe Moise, și a cuvântat:

„Pentru că voi nu M-ați crezut

Și-n acest fel nu ați făcut

Nimic spre a fi Eu sfințit,

Printre ăști oameni, negreșit

Că nu voi o să fiți acei

Ce-o să-i călăuziți, pe ei,

În țara ce le-o dăruiesc.”

13Acele ape se numesc,

Meriba. Numele primit,

Prin „Ceartă”, este tălmăcit.

Locul așa a fost chemat,

Căci ei, acolo, s-au certat

Cu Dumnezeu și au cârtit,

Iar El, atunci, a fost sfințit.

Edomiții și israeliții

14Din Cades, Moise a trimis,

Soli, în Edom, care i-au zis

Celui ce-a fost înscăunat,

Peste Edom, ca împărat:

„Așa vorbește Israel,

Fratele tău. Tu știi că el,

Prin mari necazuri a trecut.

15În al Egiptului ținut,

Părinții noștri au venit.

Acolo, noi am locuit

Un timp destul de-ndelungat.

Dar Egiptenii s-au purtat

Urât, cu noi: ne-au asuprit

Părinții, și ne-au chinuit.

16În disperare, am strigat,

La Domnul. El ne-a ascultat

Și-un Înger a trimis la noi,

Care ne-a scos afară-apoi,

Din al Egiptului ținut.

Pe drum, prin multe, am trecut

Și-acuma iată, în sfârșit,

La Cades, noi am poposit.

Astă cetate – știi prea bine –

Cum că aproape e de tine,

Pentru că ea este aflată

În a ta margine. Deci iată

Ce rugăminte-ți adresăm:

17Lasă-ne-acuma, te rugăm,

Să trecem doar, prin țara ta.

Nu vrem în ăst ținut a sta,

Ci înainte ne vom duce.

Noi, stricăciuni, nu-ți vom aduce,

Pentru că nu intrăm – să știi –

Nici în ogoare, nici în vii.

Nici din fântâni n-o să-ncercăm –

De sete – apă, să luăm.

Nu ne abatem, nicidecum,

De la împărătescul drum,

Când trecem prin ținutul tău.”

18Edom a zis, la rândul său:

„Să nu cumva să îndrăzniți,

La mine-n țară, să veniți!

Cu sabia, am să vă ies,

În cale, și-am să vă lovesc!”

19Atuncea, ai lui Israel

Feciori răspuns-au, în ăst fel:

„Vom merge, fără încetare,

Și vom urma doar drumul mare.

Dacă din apa ta vom bea –

Și turmele de-asemenea –

Îți vom plăti prețul cerut,

Atâta cât va fi făcut.

Nimic nu-ți cerem – nu vom sta –

Ci trecem doar, prin țara ta.”

20Edom le-a zis: „Nu încercați,

În țara mea, ca să intrați!”

Apoi, pe gânduri, n-a mai stat,

Ci oaste, el și-a adunat,

Ieșindu-le-n întâmpinare,

Cu gloată și cu mână tare.

21Deci prin al lui Edom ținut,

Israelul nu a trecut,

Ci trebuit-a să găsească,

O cale, ca să-l ocolească.

Moartea lui Aaron. Eleazar

22Moise și cu al său popor,

Din Cades, spre cetatea Hor,

Pornit-au și au ocolit

Astfel, Edomul. Au sosit

La muntele acela mare,

Lâng-a Edomului hotare

23Și-acolo, Domnul a vorbit.

Moise, de-Aron, era-nsoțit,

Când Dumnezeu a cuvântat:

24„Aron va fi adăugat,

Lângă ai săi” – Domnul a zis.

„În țara care am promis

Că o voi da lui Israel,

Nu va putea să intre el,

Pentru că v-ați împotrivit

Poruncilor ce le-ați primit

Când la Meriba ați șezut

Și n-ați făcut ce v-am cerut.

25Ia-l pe Aron, cu fiul lui.

Suie-i pe vârful muntelui

Acesta, care-i Hor chemat.

26Pe-Aron, îl vei fi dezbrăcat,

Apoi, de ale lui veșminte,

Cari – precum știi – sunt straie sfinte.

După ce iei hainele-acele,

Pe-al său fiu, să-l gătești, cu ele.

Cu haina sfântă, așadar,

Ai să-l îmbraci, pe Eleazar.

Aron, pe vârful muntelui,

Va trece la poporul lui,

Căci el, acolo, bunăoară,

Să știi că trebuie să moară.”

27Moise, întocmai, a făcut,

Așa cum Domnul a cerut:

Urcat-a pe muntele Hor,

În fața-ntregului popor.

28Acolo, el l-a dezbrăcat,

Pe-Aron și-apoi, l-a îmbrăcat,

Pe Eleazar, cu straiul lui.

Apoi, pe vârful muntelui,

Aron, în urmă, a murit.

29Cu Eleazar, Moise-a venit,

În tabără. Când au intrat,

Întreg poporul adunat,

Văzându-i singuri, a simțit

Cum că Aron i-a părăsit.

Treizeci de zile, după el,

A plâns întregul Israel.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help