Numeri 20 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Moartea Mariei. Apele de la Meriba. Pedepsirea lui Moise

1Era în luna-ntâi, când iată,

Ajunse adunarea toată

A fiilor lui Israel,

Într-un pustiu. Locul acel,

Țin, se numea. Când au sosit,

La Cades, ei au poposit

Și tabăra și-au așezat.

În acel loc, s-a întâmplat

Cum că Maria și-a sfârșit

Călătoria – a murit

Și în pustia Țin, chemată,

A trebuit a fi-ngropată.

2Acolo-ntreaga adunare

A suferit de-o lipsă mare

De apă. Toți s-au răsculat,

Contra lui Moise, de îndat’ –

Și-a lui Aron – și au cârtit.

3Grabnic, la Moise, au venit,

Căci, ceartă, ei au căutat

Și-apoi, în față, i-au strigat:

„Bine era să fi murit

Și noi, atunci când ne-au pierit

Frații, în fața Domnului!

4De ce-ai adus, poporul Lui,

Aici? Vrei să pierim și noi,

Cu ale noastre vite-apoi?

5Dar în Egipt, voi ce ne-ați spus?

Ne-ați scos, din el, și ne-ați adus

În mijlocul pustiului.

Precum vedem, nici un loc nu-i,

Aicea, bun de semănat.

Pe-ntinsul lui, am căutat,

Însă smochini nu am văzut.

Dacă nu-i apă de băut,

Atunci cum ar putea să fie

Rodii, sau vița cea de vie?”

6Moise și-Aron i-au părăsit

Și, către cort, ei au pornit.

Apoi, în fața ușii lui,

Văzură slava Domnului

Și la pământ s-au aruncat.

7Domnul, atunci, a cuvântat

Și iată ce i-a poruncit,

Lui Moise: „Știu! Am auzit

Tot ceea ce s-a petrecut.

Iată ce trebuie făcut:

8Să-ți iei toiagul, după care,

Să chemi întreaga adunare.

Să-l iei și pe Aron cu tine

Și-atuncea când poporul vine,

Mergeți la stânca ‘ceea; iată,

‘Naintea voastră, e aflată.

În fața ei, să vă opriți

Și-n urmă, stâncii, să-i vorbiți,

Căci apă o să căpătați.

Din stâncă, apă, să luați

Ca să adapi acest popor,

Și vitele oamenilor.”

9Moise, toiagul, și-a luat,

10Pe-Aron, apoi, el l-a chemat

Și-a strâns întreaga adunare.

Când au venit – cu mic, cu mare –

Moise-a strigat, către popor:

„Acuma, răzvrătiților,

Mă ascultați! Și vom vedea

Dacă noi, apă, vom putea,

Din astă stâncă, să luăm,

Să bem, ca să ne săturăm!”

11Moise, apoi, și-a ridicat

Toiagul și în stâncă-a dat,

De două ori la rând, cu el.

Atunci, întregul Israel,

Din stânca ‘ceea, a văzut,

Cum curge apă de băut.

Îndat’, acel întreg popor –

Și-asemenea vitele lor –

Apă-au băut, cât au poftit

Și arșița și-au potolit.

12Domnul, atuncea, l-a chemat,

Pe Moise, și a cuvântat:

„Pentru că voi nu M-ați crezut

Și-n acest fel nu ați făcut

Nimic spre a fi Eu sfințit,

Printre ăști oameni, negreșit

Că nu voi o să fiți acei

Ce-o să-i călăuziți, pe ei,

În țara ce le-o dăruiesc.”

13Acele ape se numesc,

Meriba. Numele primit,

Prin „Ceartă”, este tălmăcit.

Locul așa a fost chemat,

Căci ei, acolo, s-au certat

Cu Dumnezeu și au cârtit,

Iar El, atunci, a fost sfințit.

Edomiții și israeliții

14Din Cades, Moise a trimis,

Soli, în Edom, care i-au zis

Celui ce-a fost înscăunat,

Peste Edom, ca împărat:

„Așa vorbește Israel,

Fratele tău. Tu știi că el,

Prin mari necazuri a trecut.

15În al Egiptului ținut,

Părinții noștri au venit.

Acolo, noi am locuit

Un timp destul de-ndelungat.

Dar Egiptenii s-au purtat

Urât, cu noi: ne-au asuprit

Părinții, și ne-au chinuit.

16În disperare, am strigat,

La Domnul. El ne-a ascultat

Și-un Înger a trimis la noi,

Care ne-a scos afară-apoi,

Din al Egiptului ținut.

Pe drum, prin multe, am trecut

Și-acuma iată, în sfârșit,

La Cades, noi am poposit.

Astă cetate – știi prea bine –

Cum că aproape e de tine,

Pentru că ea este aflată

În a ta margine. Deci iată

Ce rugăminte-ți adresăm:

17Lasă-ne-acuma, te rugăm,

Să trecem doar, prin țara ta.

Nu vrem în ăst ținut a sta,

Ci înainte ne vom duce.

Noi, stricăciuni, nu-ți vom aduce,

Pentru că nu intrăm – să știi –

Nici în ogoare, nici în vii.

Nici din fântâni n-o să-ncercăm –

De sete – apă, să luăm.

Nu ne abatem, nicidecum,

De la împărătescul drum,

Când trecem prin ținutul tău.”

18Edom a zis, la rândul său:

„Să nu cumva să îndrăzniți,

La mine-n țară, să veniți!

Cu sabia, am să vă ies,

În cale, și-am să vă lovesc!”

19Atuncea, ai lui Israel

Feciori răspuns-au, în ăst fel:

„Vom merge, fără încetare,

Și vom urma doar drumul mare.

Dacă din apa ta vom bea –

Și turmele de-asemenea –

Îți vom plăti prețul cerut,

Atâta cât va fi făcut.

Nimic nu-ți cerem – nu vom sta –

Ci trecem doar, prin țara ta.”

20Edom le-a zis: „Nu încercați,

În țara mea, ca să intrați!”

Apoi, pe gânduri, n-a mai stat,

Ci oaste, el și-a adunat,

Ieșindu-le-n întâmpinare,

Cu gloată și cu mână tare.

21Deci prin al lui Edom ținut,

Israelul nu a trecut,

Ci trebuit-a să găsească,

O cale, ca să-l ocolească.

Moartea lui Aaron. Eleazar

22Moise și cu al său popor,

Din Cades, spre cetatea Hor,

Pornit-au și au ocolit

Astfel, Edomul. Au sosit

La muntele acela mare,

Lâng-a Edomului hotare

23Și-acolo, Domnul a vorbit.

Moise, de-Aron, era-nsoțit,

Când Dumnezeu a cuvântat:

24„Aron va fi adăugat,

Lângă ai săi” – Domnul a zis.

„În țara care am promis

Că o voi da lui Israel,

Nu va putea să intre el,

Pentru că v-ați împotrivit

Poruncilor ce le-ați primit

Când la Meriba ați șezut

Și n-ați făcut ce v-am cerut.

25Ia-l pe Aron, cu fiul lui.

Suie-i pe vârful muntelui

Acesta, care-i Hor chemat.

26Pe-Aron, îl vei fi dezbrăcat,

Apoi, de ale lui veșminte,

Cari – precum știi – sunt straie sfinte.

După ce iei hainele-acele,

Pe-al său fiu, să-l gătești, cu ele.

Cu haina sfântă, așadar,

Ai să-l îmbraci, pe Eleazar.

Aron, pe vârful muntelui,

Va trece la poporul lui,

Căci el, acolo, bunăoară,

Să știi că trebuie să moară.”

27Moise, întocmai, a făcut,

Așa cum Domnul a cerut:

Urcat-a pe muntele Hor,

În fața-ntregului popor.

28Acolo, el l-a dezbrăcat,

Pe-Aron și-apoi, l-a îmbrăcat,

Pe Eleazar, cu straiul lui.

Apoi, pe vârful muntelui,

Aron, în urmă, a murit.

29Cu Eleazar, Moise-a venit,

În tabără. Când au intrat,

Întreg poporul adunat,

Văzându-i singuri, a simțit

Cum că Aron i-a părăsit.

Treizeci de zile, după el,

A plâns întregul Israel.