1 Samuel 22 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

David fuge în peștera Adulam și la Mițpe

1David – în urmă – a scăpat

De la Achiș și a plecat,

Un loc anume, să-și găsească,

În care să se-adăpostească.

O peșteră – un loc ferit –

În Adulam, el a găsit.

Familia a știut că el

Se-ascunde în locul acel.

Când ai săi frați vestea-au aflat,

S-au dus să-l caute, de-ndat’.

2Toți cei cari, în nevoi, erau –

Sau care datorii aveau,

Precum și cei nemulțumiți,

De stăpânire prigoniți –

Și ei, la Adulam, s-au dus

Și-apoi, pe David și l-au pus

În frunte, drept conducător,

Peste acel întreg popor.

Cam patru sute se vădeau

Toți cei care, cu ei, erau.

3David, de-acolo, a plecat,

La Mițpe și s-a așezat

În al Moabului ținut.

La cel pe care l-a avut

Moabu-atuncea împărat,

David s-a dus și l-a rugat:

„Un lucru vreau să te rog eu:

Lasă-l – la voi – pe tatăl meu,

Să vină-n țară ca să stea

Și-asemenea, pe mama mea.

Te rog să-i lași să stea la voi,

Până când eu voi ști apoi,

Ce vrea să facă Dumnezeu,

Cu mine și cu neamul meu.”

4Pe-ai săi părinți, David i-a dus,

La împărat – precum a spus –

Și-apoi el le-a îngăduit,

În țara lui, de-au locuit.

În cetățuie, ei au stat,

Unde și David s-a aflat.

5Prorocul Gad, apoi, s-a dus

La David și astfel, i-a spus:

„Să nu mai stai în cetățuie,

Ci-n a lui Iuda țară, suie!”

David, îndată, a făcut

Așa precum i s-a cerut

Și-a mers într-o pădure mare

Care, Heret, drept nume, are.

Saul ucide preoții din Nob

6Saul – în urmă – a aflat

Tot ceea ce s-a întâmplat,

Știind astfel, unde erau

David și cei ce-l însoțeau.

La Ghibea, Saul se găsea –

Pe înălțime – și ședea

Cu slujitori-n jurul lui,

La umbra tamarsicului.

O suliță, în mâini, ținea,

Pe care o tot cumpănea.

7Când – veștile – el le-a aflat,

Pe slujitori, i-a întrebat:

„Ascultați voi, oameni pe care,

Neamul lui Beniamin îi are:

Oare, al lui Isai fecior,

Vă va fi binevoitor?

O să vă dea vii și ogoare

Sau căpitani îi veți fi oare,

Peste o sută ridicați,

Ori peste-o mie așezați?

8De ce, cu el, voi v-ați unit

Și nimenea nu m-a vestit

De legământul cel pe care –

Cu David – fiul meu, îl are?

Dar pentru mine, nimenea,

Durere-n inimă n-avea,

Încât apoi să-mi dea de știre,

Despre această răzvrătire,

Făcută chiar de al meu fiu?

De ce n-ați vrut ca eu să știu

Că pe-al meu rob l-a răsculat

Chiar Ionatan și l-a-ndreptat

În contra mea, ca să-mi întindă

Curse, în care să mă prindă?”

9Doeg – cel care Edomit

Era, și care l-a slujit

Pe Saul – zise: „L-am văzut

Pe David, când el a trecut

Pe la Ahimelec – cel care,

Pe Ahitub, părinte-l are.

El, preot este, împărate,

Chiar în a Nobului cetate.

10Ahimelec L-a întrebat

Pe Domnul, pentru el, de-ndat’.

Apoi, merinde-a pregătit

Și-o sabie i-a dăruit –

Chiar sabia unui oștean

Care fusese Filistean.

Tu-l știi pe-acela – negreșit –

Căci, Goliat, el s-a numit.”

11În grabă, slugi au alergat

Să îl aducă la-mpărat,

Pe-Ahimelec – preotul care,

Pe Ahitub, părinte-l are –

Cu toți cei care se aflau

În casa lui și-ai săi erau.

Saul, la slugi, le-a poruncit

Să-i mai aducă – negreșit –

Și pe toți preoții pe care,

Cetatea Nobului îi are.

Când toți i s-au înfățișat,

12Saul, l-a sine, l-a chemat

Pe-Ahimelec și a vorbit,

Când el, în față-i, a venit:

„Ascultă, tu, cari te vădești,

Fiu al lui Ahitub, că ești!”

El a răspuns: „Iată-mă! Eu

Gata-s s-ascult, pe domnul meu!”

13„Îmi spune, cum ați îndrăznit”–

Saul a zis – „de v-ați unit,

Tu și cu fiul lui Isai?

Cum ai putut, apoi, să-i dai

Pâine? Ba chiar l-ai înarmat

Cu sabia lui Goliat!

Cum de te-ai dus – te întreb eu –

Ca pentru el, pe Dumnezeu,

Să Îl întrebi – să vezi ce zice –

Să poată-apoi să se ridice

În contra mea, curse să-ntindă,

Voind – în ele – să mă prindă?”

14Ahimelec a cutezat

Să îl întrebe, pe-mpărat:

„Din cei ce sunt în slujba ta,

Oare, poți tu a-mi arăta

Un om, să fie – ne-ndoios –

Cum este David, credincios?

La fel ca fiul lui Isai –

Ca ginerele ce îl ai –

Cine mai este, împărate,

Să împlinească, cu dreptate,

Poruncile ce le rostești?

Pe cine oare, mai găsești –

La tine-n casă așezat –

De-atâta cinste-nconjurat?

15De astăzi, început-am eu,

Ca pentru el, pe Dumnezeu,

Să Îl întreb? Pricepe bine,

Cum că departe e de mine,

Așa ceva! Deci împărate

Stai și socoate, cu dreptate,

Și nu căta s-arunci apoi,

Această vină, peste noi,

Căci nu am nici o vină eu,

Nici casele tatălui meu!

Din tot ce-ai spus, pot ca să-ți zic

Precum că noi nu știm nimic!”

16Atuncea, împăratu-a zis:

„Ahimelec va fi ucis,

Cu toată casa cea pe care

Tatăl său – Ahitub – o are!

17Ahimelec, tu – negreșit –

Morții ai să îi fii sortit,

Cu toată casa tatălui

Pe care-l ai! Scăpare nu-i,

Pentru că tu știut-ai bine

Ce se petrece, dar, la mine –

Să-mi dai de veste – n-ai venit,

Ci cu dușmanul te-ai unit!”

Către alergători, apoi,

Saul s-a-ntors și spuse: „Voi,

Ucideți-i acum, pe toți!

Ucideți-i pe-acești preoți

Ai Domnului, pentru că ei,

Cu David – și cu toți acei

Cari sunt cu el – s-au învoit

Și împotrivă-mi s-au unit!

Cu toți să piară așadar,

Căci au știut că e fugar

David, dar nu mi-au dat de veste,

Să pot să aflu unde este!”

Dar slujitorii n-au făcut

Ceea ce Saul le-a cerut.

18Saul, atunci, s-a mâniat

Și pe Doeg el l-a chemat

La sine și i-a poruncit:

„Du-te și-omoară, negreșit,

Pe-acești preoți!” Doeg s-a dus

Și a făcut precum i-a spus:

Optzeci și cinci de inși erau

Cei cari, efodul, îl purtau,

Cari, pradă morții, au căzut.

19Saul, îndată, a trecut

Prin ascuțișul sabiei,

Cetatea Nob. Bărbați, femei,

Tineri, bătrâni, copii și prunci,

Uciși au fost, cu toți, atunci.

A mai ucis cirezi de boi,

Măgari și turmele de oi.

Nimeni – din Nob – nu a scăpat,

Căci Saul nu a arătat

Cruțare, vrând să nimicească

Toată cetatea preoțească.

20Un fiu, Ahimelec avea –

Abiatar, el se numea.

El singur, doar, a reușit

Să scape-atunci și a fugit,

La David, căruia i-a zis

21Precum că Saul i-a ucis

Pe preoții lui Dumnezeu.

22David a spus: „Gândit-am eu,

Cum că Doeg nu va putea,

De veste, ca să nu îi dea

Lui Saul, căci m-a întâlnit

Atunci când m-am adăpostit

La Nob. Motivul morții lor –

A tuturor sufletelor

Din casele tatălui tău –

Sunt eu. Îmi pare tare rău,

De ceea ce s-a petrecut,

De tot ce Saul a făcut.

23Rămâi cu mine-n astă vreme,

Căci nu mai ai de ce te teme.

Cel ce mă caută pe mine,

Știu că voiește, și pe tine,

Să te găsească, iar apoi

Să ne omoare pe-amândoi.

Dar lângă mine – negreșit –

Tu ai să fii bine păzit.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help