Habacuc 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Această prorocie, iată,

Lui Habacuc îi este dată.

2Doamne, cât voi striga la Tine,

Fără să iei seama la mine?

Cât am să plâng, tânguitor,

Fără să îmi dai ajutor?

3De ce îngădui să văd eu,

Nelegiuirea, tot mereu?

De ce Te uiți la nedreptate,

La relele ce-s adunate?

Cuprinsă e întreaga fire,

De silnicii și asuprire.

Certuri se nasc și izbucnesc

Gâlcevi ce nu se mai sfârșesc.

4Fără putere-i legea dată,

Dreptatea nu se mai arată,

Iar omul cel neprihănit

De cel rău este biruit,

Căci judecățile rostite,

Mereu, nedrepte sunt vădite.

5„Spre neamuri, ochii vă rotiți!

Uitați-vă și vă-ngroziți!

În ale voastre zile are

Ca să se facă o lucrare,

Pe cari n-ați crede-o, de cumva,

V-ar povesti-o cineva!

6Căci ridica-voi un popor,

Cari este al Haldeilor.

E un neam iute și turbat.

Întinderi mari a colindat,

Vrând locuințe să găsească,

Pe care să le stăpânească.

7El e grozav și-nfricoșat

Și din el însuși și-a luat

Și dreptul și a lui mărire.

8Ai lui cai zboară peste fire,

Mai iuți fiind decât se-arată

Că leoparzii sunt vreodată.

Ei sunt mai sprinteni – bunăoară –

Decât sunt lupii cei de seară.

Galop, vin călăreții lui

Și-asemenea vulturului

Care la înălțime zboară,

Asupra prăzii se pogoară.

9Acel popor o să sosească

Gândind numai să jefuiască.

A lui privire se arată,

De lăcomie, încărcată.

Mulți, ca nisipul, s-au vădit

Toți cei pe cari i-au înrobit.

10Ei își bat joc de cei aflați

Pe scaunele de-mpărați,

Iar tagma voievozilor

Nimica e, în fața lor.

De-ntăriturile ce sânt

‘Nălțate, râd, căci pun pământ,

Până pe ele izbutesc

Să urce și le cuceresc.

11Aprinderea i se-ndoiește,

Încât măsura depășește

Și-astfel se face vinovat

Căci a ajuns de și-a luat

Puterea lui, drept dumnezeu,

Și-n ea se sprijină mereu!”

12Doamne, din veac, nu ești al meu

Sfânt Domn, precum și Dumnezeu?

Nu vom muri dar, niciodat’,

Căci Tu Doamne ne-ai ridicat,

Ca judecățile rostite

De Tine, a fi împlinite.

Pe-acest popor l-ai înălțat

Căci Stâncă Tu Te-ai arătat

Și vrei, prin el, să rânduiești

Pedepsele ce le gătești!

13Ai Tăi ochi sunt neîntinați.

Ei sunt atâta de curați

Încât nu pot să suferească

Nelegiuirea s-o privească!

Cum ai putea privi la cei

Ce se arată-a fi mișei,

Sau la cei răi cari s-au vădit

Că-l sorb pe cel neprihănit?

14Vei face Tu, oamenilor,

Precum peștilor mărilor,

Sau precum târâtoarei care

Nici un stăpân asupră-i n-are?

15Cu undița, îi prinde el

Și-i trage-n mreaja lui, astfel.

De-aceea, el se veselește

Și bucuria-l năpădește.

16De-aceea, a găsit cu cale,

Jertfe-a aduce mrejei sale

Și arde din tămâia lui,

Cinste a-i da năvodului,

Pentru că lor le datorește

Puterea ce o dobândește

Fiindcă din acele plase

Se trag bucatele lui grase!

17De-aceea, o să se grăbească,

Mereu, mreaja să își golească

Și neamuri va înjunghia

Fără ca milă a avea?