Apocalipsa 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„În cer, apoi, am observat,

Un alt semn mare, minunat:

Din depărtare, am zărit,

Cum șapte îngeri s-au ivit.

Șapte urgii, îngeri-acei,

Atuncea, au adus, cu ei.

Urgiile ce le-aduceau,

Cele din urmă se vădeau.

2Apoi, ceva, am mai văzut,

Ceva care mi s-a părut

Că aducea mult, cu o mare –

Cu sticla semănând – în care,

Se vedea foc, amestecat.

Pe marea ‘ceea, s-au aflat

Toți cei care au reușit

Ca fiara s-o fi biruit,

Icoana ei și-asemenea,

Numărul care îl avea.

În a lor mână, am văzut

Că, alăute, au avut,

Iar ele – înțeles-am eu –

Că sunt ale lui Dumnezeu.

3Oamenii care s-au aflat,

Atunci, acolo, au cântat,

Cântarea ce-o cânta, mereu,

Moise – robul lui Dumnezeu –

Și-apoi, a Mielului cântare.

„Atotputernicule mare” –

Ziceau aceia – „am văzut,

Lucrările ce le-ai făcut,

Cât sunt de mari și minunate!

Sunt drepte și adevărate

Căile Tale, ne-ncetat!

Al Neamurilor Împărat,

Doar Tu ești Doamne! Și-apoi, cine

4Nu va avea teamă, de Tine?

Și cine are să-ndrăznească,

Numele Tău, să nu-L slăvească?

Tu Doamne, numai Tu ești Sfânt,

Iar Neamurile, câte sânt

În lume, vor veni, la Tine,

În fața Ta să se închine,

Căci judecățile făcute,

De către Tine, sunt știute

De toți – că fost-au arătate –

Și le-au văzut că-s minunate!”

5După aceea, m-am uitat

Din nou, și mi s-a arătat,

În față-atunci, Templul pe care,

Al mărturiei cort îl are.

El s-a deschis și am zărit

6Că, din lăuntru, au ieșit

Cei șapte îngeri cari purtau

Șapte urgii. În alb, erau

Îngeri-aceia, îmbrăcați,

În in fiind înfășurați.

Erau, de-un alb strălucitor,

Veșmintele îngerilor.

Un brâu de aur le-a cuprins

Straiul și, peste piept, i-a-ncins.

7Atuncea, o făptură vie,

Din cele patru – cum se știe –

Șapte potire a luat –

Din aur – iar apoi le-a dat,

La îngerii cari așteptau.

Pline, potirele erau,

Doar cu mânia Domnului,

Cari viu e-n veacul veacului.

8Templul, îndată, am văzut,

Cum că, de fum, a fost umplut,

Din slava Dumnezeului

Cel viu și a puterii Lui.

Apoi, în Templu, nimenea,

Să intre, nu va mai putea,

Decât atunci când se sfârșesc

Urgiile care lovesc

Fața întregului pământ

Și care, șapte-n număr, sânt.”