Daniel 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vedeniile lui Daniel

1Era în cel dintâi an chiar,

Când ajunsese Belșațar

Să fie-ncoronat, pe torn,

Drept împărat, în Babilon.

În vremea ‘ceea, Daniel

Un vis avut-a și la fel

Multe vedenii i s-au dat,

Pe când era în al său pat.

În urmă, Daniel a scris

Ceea ce a văzut în vis,

Iar lucrurile însemnate

Ce îi fuseseră-arătate,

Pe larg le povestise el.

2Iată dar, ce-a spus Daniel:

„În visul meu, eu am zărit

Cum vânturile-au izbucnit.

Sunt cele patru vânturi care,

Furioase, au suflat pe mare.

Aceste izbucniri de vânt,

Toate-ale cerurilor sânt.

3Am mai zărit și patru fiare

Cum au ieșit apoi, din mare.

Fiarele ce au fost zărite

De mine, sunt deosebite.

4Fiara dintâi, văzut-am eu

Că seamănă mult, cu un leu.

Fiara aceea se vădea,

Aripi de vultur că avea.

Eu am privit-o până când

Smulse îi fuseră, pe rând,

Aripile ce le-a avut.

După aceea, am văzut

Că în picioare s-a sculat

Și pe pământ apoi a stat,

Precum un om. Ea a primit

O inimă ce s-a vădit

A fi de om. Am mai văzut

5Că fiara ce a apărut

A doua, a fi urs părea

Și într-o rână ședea ea.

Trei coaste, eu am mai văzut,

În gura ei că a avut.

În urmă, am mai auzit

Un glas care i-a poruncit:

„Scoală degrabă, și ascultă!

Mănâncă de-acum, carne multă!”

6După aceea, m-am uitat,

Iar ceea ce am observat,

Mi se păruse fioros,

Căci aducea cu un pardos

Care, pe spate, am văzut

Că patru aripi a avut,

Asemenea păsărilor

Ce sunt ale cerurilor.

Fiara aceasta se vădea

Că patru capete avea.

Și i s-a dat o stăpânire,

Precum cerea a ei menire.

7În visul care l-am avut

În miez de noapte, am văzut

Încă o fiară-ngrozitoare,

Grozavă și-nspăimântătoare.

Puternică fusese ea

Și niște dinți de fier avea.

Cu dinți-aceia, ea mânca,

Sfărâma prada și călca

Ce rămăsese în picioare.

Ea era înspăimântătoare.

Deosebită s-a vădit

De celelalte, negreșit,

Pe cari ‘nainte le-am văzut.

Ea, zece coarne, a avut.

8Atent, la coarne, am privit

Și am văzut cum a ieșit

Un corn mic care, așezat,

În al lor mijloc s-a aflat.

În fața lui, eu am văzut

Trei coarne-apoi cum au căzut,

Iar toate coarnele acele,

Din primele, se vădeau ele.

Cornul cel mic, am mai văzut

Că ochi de om ar fi avut.

O gură el a dobândit

Și cu trufie a vorbit.

9Plin de uimire eu ședeam

Și aste lucruri le priveam.

În urmă, am mai observat

Cum scaune s-au așezat.

Ele s-au dovedit să fie,

Drept scaune pentru domnie.

După aceea, a venit

Un Om, de zile-mbătrânit.

Acesta, jos, S-a așezat.

Straiul cu cari era-mbrăcat,

Alb ca zăpada se vădea.

Și părul Său de-asemenea,

A fi la fel de alb se-arată,

Precum este lâna curată.

Scaunul Lui, pentru domnie,

Flăcări de foc păreau să fie,

Iar roțile ce le avea,

Un foc aprins mi se părea.

10Un râu de foc eu am zărit,

Din fața Lui cum a ieșit.

Aceia care Îi slujeau,

La mii de mii se numărau,

Iar cei pe care i-am văzut

În fața Lui că au șezut,

De zece mii se dovedeau,

Ori zece mii că se aflau.

Apoi, în locu-acela, iată

Că s-a ținut o judecată,

Unde cărțile s-au deschis.

11Eu mă uitam mereu – în vis –

Din pricina cuvintelor

Rostite în mod sfidător

Și cu trufie de acel

Corn ce fusese mititel.

Cu-atenție, eu am privit,

Până când fiara a pierit.

În felu-acesta, am văzut

Cum ea, ucisă, a căzut,

Iar trupul i-a fost azvârlit

În foc apoi și nimicit.

12Și celelalte fiare-aflate

În vis, ajuns-au dezbrăcate

De-a lor putere, negreșit,

Însă li s-a îngăduit

Ca viața a le fi lungită,

Pân’ la o vreme anumită.

13În visul care mi s-a dat

În miez de noapte-n al meu pat,

Era un fiu al omului,

Venind pe norii cerului.

El a înaintat, grăbit,

Spre Cel de zile-mbătrânit

Și-n fața Lui S-a așezat.

14Slavă – atuncea – I s-a dat

Și o putere-mpărătească,

Pentru ca Lui să Îi slujească

Popoarele neamurilor,

Indiferent de limba lor.

Astfel, peste întreaga fire,

El a primit o stăpânire

Care, veșnică, se arată,

Căci nu va pieri, niciodată.

15Eu, Daniel, m-am tulburat

Cu duhul și înspăimântat

Am fost, de ceea ce-am văzut

În visul pe cari l-am avut.

16Atuncea, m-am apropiat

De unul care s-a aflat

În acel loc și i-am cerut

Să-mi lămurească ce-am văzut.

El, de îndată, mi-a vorbit

Și visul mi l-a tălmăcit:

17„Acele patru fiare mari

Sunt patru împărați dar, cari

Vor stăpâni peste pământ.

18Însă aceia care sânt

Sfinții Celui Prea-Nalt, primesc

Împărăția și domnesc

Din veșnicie-n veșnicie.”

19În urmă, am dorit să-mi fie

Tot adevărul deslușit,

Despre ceea ce am zărit

Și-anume despre-a patra fiară,

Grozavă, care mă-nfioară,

Căci avea gheare de aramă

Și dinți de fier, de bună seamă.

Cu dinți-aceia, ea mânca,

Sfărâma prada și călca

Ce rămăsese, în picioare,

Căci fost-a înspăimântătoare.

20De-asemenea, am mai dorit

Ca să fiu bine lămurit

Și despre coarnele acele

Ce s-au vădit zece-a fi ele,

Și despre cornul cel aflat

În al lor mijloc așezat,

În fața cărui au căzut

Trei coarne-apoi, cum am văzut.

Cornul acela îmi părea

Precum că ochi de om avea.

O gură el a dobândit

Și cu trufie a vorbit.

Cornul acela a crescut

Și mult mai mare s-a făcut

Decât erau coarnele-acele

Care, în număr, zece-s ele.

21Cornul acela, mai apoi,

Le-a făcut sfinților război

Și-n urmă el i-au biruit.

22Dar Cel de zile-mbătrânit

Dreptate-a făcut sfinților

Celui Prea-Nalt și-n mâna lor,

Dată a fost împărăția

Și-astfel ei au luat domnia.

23El mi-a vorbit, în urmă, iară:

„Află dar că a patra fiară

E cea de-a patra-mpărăție

Ce pe pământ are să vie.

Deosebită va fi ea,

De restul, căci va sfâșia

Întreg pământul. În picioare,

Îl va călca – fără cruțare –

Și-l va zdrobi, astfel, cu ele.

24Apoi, prin coarnele acele –

Cari zece sunt – sunt arătați

Aceia care, împărați,

Urmează ca să se ridice.

După aceștia, pot a-ți zice

Că va veni un altul. El

Se va vădi că e altfel

Decât sunt ceilalți împărați

Cari înainte-i sunt aflați.

Dintre toți împărați-acei,

El are să doboare trei.

25Pe Cel Prea-Nalt, fără-ncetare,

Să Îl hulească doar, el are.

Sfinții Celui Prea-Nalt, de el,

Sunt asupriți în chip și fel.

Vremuri și legea, să știți voi

Că el le va schimba apoi.

Sfinții, atunci, fi-vor luați

Și-n ale lui mâini vor fi dați,

Mai multe vremi cari, numărate,

Vor fi trei vremi și jumătate.

26După toate acestea – iată –

Veni-va și o judecată.

În urma ei, se va vedea

Că stăpânirea i se ia.

Aceasta fi-va prăbușită

Și pe vecie nimicită.

27Apoi, domniile aflate,

Sub ceruri, au a fi luate.

Împărățiile ce sânt

Pe fața-ntregului pământ –

Cari sunt ale-mpăraților –

Date-au să fie sfinților

Celui Prea-Nalt. A Lui domnie

Are să țină pe vecie.

Toate puterile vor sta

În slujbă-I și-L vor asculta,

Căci doar a Lui Împărăție,

Fără sfârșit are să fie!”

28În locu-acesta s-au sfârșit

Vorbele ce le-am auzit.

Eu, Daniel, m-am tulburat

De gânduri și mi s-a schimbat

Culoarea feței, negreșit.

Dar tot ceea ce-am auzit.

Cu mare grijă-am ascultat

Și-n a mea inimă-am păstrat.