Eclesiastul 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Orice lucru își are vremea lui

1Este o vreme-a tuturor:

Toate se fac la timpul lor,

Și orice lucru de sub soare

Un ceas al lui anume-și are.

2O vreme-și are nașterea,

La alta vine pieirea.

Săditul e la vremea lui,

Apoi e timpul smulsului

Celor care au fost sădite.

3Uciderile sunt venite

La vremea lor, iar vindecarea

Are un timp. Și dărâmarea

Își are timpul anumit,

La fel ca vremea de zidit.

4Plânsul este la vremea lui,

Și-apoi e timpul râsului.

Bocitul, altă vreme, are;

Jocul, asemeni. Aruncare –

5Cu pietre – în alt timp se ține,

Iar strânsul lor, numai când vine

Vremea ca iar strânse să fie.

Este un timp – precum se știe –

Ce-i dat pentru îmbrățișare,

Iar altul pentru depărtare;

6Și căutarea-n timp se face.

Pierderea – chiar de nu ne place –

O vreme își are și ea;

Păstrarea de asemenea,

Iar lepădarea tot la fel.

7Ruptul are un timp și el.

Cusutul are vremea lui.

Prinse de mersul timpului,

Tăcerea și vorbirea sânt.

8Iubirii, urii, pe pământ,

O vreme doar le e lăsată.

Război și pace, destinată

O vreme au, spre-a lor lucrare.

9Dar ce folos de trudă are

Cel ce muncește? Am văzut

10Ceea ce Domnul a făcut

Fiilor omului și-am spus

La ce-ndeletniciri i-a pus.

11Domnul va da lucrurilor,

La vreme, frumusețea lor.

El, chiar al veșniciei gând,

A pus în oameni, atunci când

Din lutul Terrei i-a luat,

Măcar că nu e înzestrat

Omul de a putea cuprinde,

Lucrarea Lui, cât se întinde:

Unde-nceputul și-a ascuns

Și-unde sfârșește. Am ajuns

12Ca să cunosc – prin a mea fire –

Că nu e altă fericire

Ce a fost dată omului,

Decât ca-n timpul vieții lui

Să poată să trăiască bine.

13Dar și-acest fapt iată că vine

Tot de la Domnul. Cineva,

De duce un trai bun, cumva,

În mijlocul averii lui,

Are un dar al Domnului.

14Iată ce înțeles-am eu:

Că tot ce face Dumnezeu,

În veci are să dăinuiască.

Nicicând n-are să trebuiască

De pus ceva sau de scăzut

La ceea ce El a făcut.

A procedat în acest fel,

Ca să se teamă toți de El.

15În toate am găsit un rost:

Ce este-acuma, a mai fost;

Ce-a fost, din nou are să fie,

Căci Domnul face ca să vie

‘Napoi – după cum am văzut –

Toate acelea ce-au trecut.

Teme-te de Dumnezeu

16Iată ce am mai întâlnit:

În locul ce e rânduit

Ca să se țină judecată,

Nelegiuirea-i întronată;

Iar în acel loc de dreptate,

Se află numai răutate.

17Atunci, în mine am zis eu:

„Are să facă Dumnezeu

O judecată și-i adună

Pe buni, pe răi – toți împreună –

Pentru că El a sorocit

Un timp ce este potrivit

Oricărui lucru – vreme-n care

Răsplată, orice faptă-și are.”

18În a mea inimă-am vorbit,

Zicându-mi că a pregătit,

Pentru om, toate, Dumnezeu,

Numai de-al încerca mereu,

Să-și vadă omul al său loc,

Că nu-i decât un dobitoc

Aflat în fața Domnului;

19Iar soarta dobitocului

Și-a omului asemeni sânt:

Aceeași soartă-au pe pământ;

La fel muri-va fiecare:

Cu toți au aceeași suflare,

Iar omul nu-ntrece de loc –

Chiar cu nimic – un dobitoc,

Pentru că tot – un gând îmi spune –

Este numai deșertăciune.

20Toate sunt din pământ luate,

Deci în pământ vor fi culcate.

21De cine este știut, oare,

Dacă a omului suflare

Urcă în sus din al ei loc,

Sau dacă cea de dobitoc

E coborâtă în pământ?

22Astfel, din toate câte sânt,

Nimic mai bun n-o să găsească

Omul, doar să se veselească

De toate lucrurile lui –

Aceasta-i partea omului.

Căci cine poate să-l mai facă

Iar bucuros să fie dacă

Zilele vieții și-a sfârșit?

Mai poate fi înveselit?

Mai poate fi el bucurat

De toate câte i-au urmat?