1 Samuel 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Israel bătut de Filisteni

1A lui Israel adunare,

Despre-a lui Samuel chemare,

Aflat-a-ndată, negreșit.

Israeliții au ieșit

În fața Filistenilor,

Să lupte împotriva lor.

La Eben-Ezer s-au oprit,

Iar Filistenii au venit

Pân’ la Afec, unde au stat

Și tabăra și-au așezat.

2În linie – pentru război –

Ei și-au pus oastea mai apoi,

Și astfel, lupta a-nceput,

Iar Israel a fost bătut.

Pierit-au cam la patru mii –

Dintre-ai lui Israel copii –

În luptele care s-au dat.

3Poporul s-a înapoiat

În tabără, de la război,

Iar cei bătrâni au zis apoi:

„Dar pentru ce ne-a părăsit

Domnul și azi a-ngăduit

Să fim bătuți de-acest popor –

De cel al Filistenilor?

Haidem, la Silo să plecăm

Și de acolo să luăm

Chivotul legământului.

În mijlocul poporului,

Să-l punem, căci în acest fel,

Scăpați vom fi – de către el –

Din mâinile vrăjmașilor.”

4Mai mulți plecară, din popor,

La Silo, căci au stabilit

Ca să aducă, negreșit,

Apoi, din casa Domnului,

Chivotul legământului

Al Domnului oștirilor

Cari, în al heruvimilor

Mijloc, șade neîncetat.

Hofni și Fineas s-au aflat

Lângă chivotul Domnului.

5Chivotul legământului

A fost luat și-apoi adus

În tabără, unde l-au pus

În mijlocul poporului.

Poporul, la vederea lui –

De bucurie – a strigat,

Încât pământul s-a mișcat.

6Strigătul fost-a auzit

De Filisteni, care-au gândit:

„Ce-nseamnă strigătele care

Se-aud acum, atât de tare,

Din tabăra Evreilor?”

Ajunse la urechea lor,

Apoi, un zvon ce i-a-ngrozit,

Cum că chivotul a sosit

În tabăra lui Israel.

7Când au aflat lucrul acel,

Toți Filistenii s-au temut,

Pentru că ei chiar au crezut

Precum că Dumnezeu venise,

Dacă chivotul Lui sosise.

Înspăimântați, au zis apoi:

„De-acuma, este vai de noi!

8Vai nouă! Cine oare poate –

Pe noi – acum, a ne mai scoate

Din mâna unor dumnezei

Atât de tari? Noi știm că ei,

Pe Egipteni, i-au pedepsit

Și cu urgii mari, i-au lovit.

9Acuma, întăriți-vă!

Fiți oameni! Pregătiți-vă

Oameni ai Filistenilor,

Ca nu cumva, Evreilor,

Robi să le-ajungeți mai apoi,

Așa cum i-ați robit și voi!”

10Din nou, ei lupta-au început,

Iar Israel a fost bătut

Și fiecare a fugit

La cortul lui. Cei ce-au pierit,

Pedeștri-au fost – treizeci de mii –

Dintre-ai lui Israel copii.

11Chivotul Domnului – apoi –

A fost luat. Fiii cei doi,

Pe cari Eli i-a zămislit –

Hofni și Fineas – au murit.

12Un om, din Beniamin, s-a dus

La Silo, veste, de-a adus.

El, hainele, și-a sfâșiat,

Țărână-n creștet și-a turnat

Și către Silo a pornit.

13Pe Eli, omul l-a găsit,

Stând pe un scaun, lângă drum,

Fiind neliniștit de-acum,

Pentru chivotul Domnului.

Omul a spus, poporului

Care-n cetate s-a aflat,

Tot ceea ce s-a întâmplat.

Speriat, poporul a răcnit,

14Iar Eli – când a auzit

Strigătul lui – a întrebat:

„De ce țipați? Ce s-a-ntâmplat?”

Îndată, omul a venit

În față și i-a povestit

Tot ceea ce s-a petrecut,

Cum Israel a fost bătut.

15Mulți ani pe Eli-l apăsau,

Căci nouăzeci și opt erau.

De-acuma, el îmbătrânise

Și mult, vederea îi slăbise.

16Omul, lui Eli, i-a vorbit:

„De la război, eu am fugit.”

Eli a zis: „Ce s-a-ntâmplat?

Vorbește fiule, de-ndat’!”

17Atunci, omul acel a spus:

„Tot Israelul a fost pus

Pe fugă, căci oștirea lor –

De cea a Filistenilor –

A fost înfrântă, iar cei doi

Copii ai tăi pieiră-apoi.

Hofni și Fineas au murit

Și-apoi, chivotul – negreșit –

A fost, de Filisteni, luat,

Și-n a lor tabără, mutat.”

18Când, de chivot, a auzit

Eli, pe loc, s-a prăbușit

De pe-al său scaun și-a picat

Pe spate, căci era aflat

Chiar lângă poartă. S-a lovit

Atunci, la ceafă și-a murit,

Căci om bătrân se dovedea

Și greutate mare-avea.

Peste-al lui Israel popor,

Eli a fost judecător

Și patruzeci de ani a stat,

În fruntea lui și-a judecat.

19Nora pe care o avea –

Soața lui Fineas era ea –

Însărcinată se găsise.

În clipa-n care auzise

Că al ei socru a pierit,

Că soțul ei s-a prăpădit

Și că chivotul e luat

De Filisteni, simți de-ndat’

Că-i vin durerile pe care

Sorocul nașterii le are.

Femeia-n urmă a născut,

Însă grea naștere-a avut.

20Pe când moartea-i se-apropia,

Femeile, de lângă ea,

Au zis: „Ai un fecior! N-ai teamă!”

Dar ea nu le-a luat în seamă,

Căci nici o vorbă nu le-a spus.

21Apoi, copilului, i-a pus,

Drept nume, „I-Cabod”. Astfel,

„Nu mai e slavă”-nseamnă el.

În urmă, a adăugat:

„Iată, acum s-a depărtat

Slava pe care Israel,

Oriunde, o avea cu el.”

În felu-acesta a vorbit,

Doar pentru că a fost răpit –

Atunci – chivotul Domnului,

Și pentru moartea socrului

Și-al soțului ce îl avuse.

22Apoi la urmă, ea mai spuse:

„S-a dus slava din Israel,

Pentru că nu mai e, la el,

Mereu, chivotul Domnului,

Căci l-au răpit vrășmașii lui.”