2 Cronici 25 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Amația, împăratul lui Iuda

1Amația-i cel ce-a venit

Și-n Iuda a împărățit.

Ani douăzeci și cinci avuse,

Când împărat el se făcuse

Și două’șinouă împlinise,

Cât – la Ierusalim – domnise.

Amația este cel care,

Mamă, pe Ioadan, o are.

2Amația – cum e știut –

Doar lucruri bune a făcut,

Mereu, în fața Domnului;

Dar nu era inima lui

Dată-ntru totul Celui care

E Dumnezeu veșnic și mare.

3Apoi, când el și-a întărit

Împărăția, i-a lovit

Pe cei cari îl slujiseră

Și care îl uciseră

Pe tatăl său, când – împărat –

Fusese-n Iuda așezat.

4Dar n-a ucis pe fiii lor –

Pe cei ai slujitorilor –

Căci Moise-n legea lui, a scris:

„Nu trebuie a fi ucis

Părintele, pentru-al săi fiu,

Ci trebuie-a fi lăsat viu.

Să nu ia viața fiilor

Nimeni, pentru părinții lor,

Ci fiecare – negreșit –

Are să fie pedepsit,

Doar pentru ceea ce-a făcut.”

5Amația a mai cerut

Locuitorilor pe care

Țara lui Iuda-n ea îi are,

Să se adune-n fața lui.

Din mijlocul poporului

Alese mai mulți oameni cari

Se arătau drept cei mai mari,

Puși peste cetele făcute

Din mii de oameni și din sute.

La fel a fost cu cei ce vin

Din ramura cu Beniamin.

Întreg poporul adunat,

În urmă, fost-a numărat –

Așa precum fusese spus –

De la ani douăzeci în sus.

Astfel, dintre ai țării fii

Au fost aflații trei sute mii

De oameni, care se vădeau

Că armele le mânuiau.

Așa după cum s-a văzut,

Ei purtau sulițe și scut.

6Cu plată și-a tocmit apoi,

Oameni viteji, pentru război.

Dintre ai lui Israel fii,

A strâns, astfel, o sută mii

De oameni. Oastea pregătită

Fusese în argint plătită.

Talanții ăstor oșteni dați

Sunt la o sută numărați.

7Un om al Domnului s-a dus,

Pân’ la Amația, și-a spus:

„Ascultă împărate, bine:

Să nu meargă, acum, cu tine,

Oastea din Israel luată,

Pentru că Domnul nostru, iată,

Nu-i cu acești feciori pe care,

Neamul lui Efraim îi are.

8Dacă cu ei te însoțești,

Chiar dacă-n luptă săvârșești

Doar fapte mari, cu vitejie,

Să știi că Domnul n-o să-ți fie

Alăturea și vei vedea

Precum că te va-ngenunchea

Al tău vrăjmaș, căci Dumnezeu

Te poate ajuta mereu,

Sau dimpotrivă, El, chiar azi,

Te poate face ca să cazi.”

9Amația l-a întrebat

Pe omul Domnului, de-ndat’:

„Cu suta de talanți, cu care

Eu am plătit oastea cea mare,

Care din Israel îmi vine,

Ce fac acuma? Cum e bine?”

Omul lui Dumnezeu i-a spus:

„Iată că Domnul Cel de Sus –

De care eu, mereu, ascult –

Poate Să-ți dea cu mult mai mult.”

10Amația a despărțit

Oștenii care au venit

Din Efraim și i-a lăsat,

Acasă să se-ntoarcă-ndat’.

Acești oșteni, când au văzut

Lucrul acesta, s-au umplut

De furie și-ncrâncenați,

Plecară-acasă, supărați.

11Amația s-a-mbărbătat

Și-n Valea Sării a plecat,

Unde bătut-a zece mii

Dintre ai lui Seir copii.

12În lupta care s-a purtat,

Fiii lui Iuda au luat

Prinși de război, vreo zece mii

De oameni, care-au fost prinși vii.

Sus, pe o stâncă, i-au urcat,

Și-n vale-apoi i-au aruncat,

Încât cu toții au pierit.

13Dar cei pe care i-a tocmit

Ahazia, pentru război,

Și-acasă i-a trimis apoi,

Cetățile le-au atacat,

Care în Iuda s-au aflat,

De la Samaria-ncepând

Până la Bet-Horon, la rând.

Trei mii de inși au omorât,

Când în cetăți au tăbărât.

De prin cetăți, au strâns apoi,

O mare pradă de război.

Războiul cu Ioas

14De la război, în a sa țară,

Amația se-ntoarse iară,

Luând cu el pe cei pe care

Drept dumnezei Edomu-i are.

În țara lui i-a așezat

Și-n fața lor s-a închinat.

Arzând tămâie-n cinstea lor,

În fața-ntregului popor.

15Domnul, furios pe-Amația

Pentru tot ceea ce făcea,

Trimise un proroc la el

Și i-a vorbit, în acest fel:

„De ce-ai luat zeii pe care

Poporul din Seir îi are,

Când ei – așa cum ai văzut –

Să-i izbăvească, n-au putut,

Din mâna ta?” Amația,

16Pe când prorocul mai vorbea,

Îi zise: „Pleacă de la mine!

Te-am făcut sfetnic eu, pe tine?

Oare la mine ai venit

Pentru că vrei să fii lovit?”

Prorocu-a zis, când a plecat:

„Acuma sunt încredințat

Că Dumnezeu te-a părăsit

Și astfel, fi-vei nimicit,

Pentru că rău, tu te-ai purtat

Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”

17Cu sfetnicii ce îi avuse,

Amația, un sfat, ținuse.

Apoi, către Ioas – cela care,

Pe Ioahaz, părinte-l are,

Fiu al lui Iehu fiind el

Și împărat în Israel –

În urmă, soli, el a trimis,

Prin care, în ăst fel, a zis:

„Vino, și fața îți arată!”

18Ioas trimise soli, de-ndată

Și lui Amația i-a spus:

„Spinul, cel din Liban, a pus,

Cedrului ca să i se spună:

„Ascultă dar, cu vorbă bună,

Și fă după cum îți cer eu:

Nevastă, pentru fiul meu,

Pe fiica ta, o vreau, de-ndată!”

Atunci, au năvălit, deodată,

Fiarele câmpului, pe care

Ținutul din Liban le are

Și în picioare au călcat

Spinul care s-a-ncumetat

Să-i poruncească cedrului.

19Tu, oștile Edomului –

Precum aflat-am – le-ai bătut

Și văd că a și început

Să-ți crească inima. Mai bine,

Cred eu că este pentru tine,

La a ta casă de vei sta,

Mândrindu-te cu slava ta.

De ce vrei să stârnești un rău –

Acuma – peste capul tău,

Prin cari distrusă o să fie

Și a lui Iuda-mpărăție?”

20Amația nu l-a luat

În seamă, și n-a ascultat,

Căci hotărârea Domnului

Fusese împotriva lui,

Pentru că Dumnezeu voia,

Vrăjmașului, în mâini, să-l dea.

21Ioas, spre Iuda, a pornit.

Pe-Amația l-a întâlnit

Lângă Bet-Șemeșul pe care

Iuda în stăpânire-l are.

22Iuda a fost – în locu-acel –

Bătut, de către Israel,

Și fiecare-alergat

La cortul său, înspăimântat.

23Ioas – cel care a domnit

În Israel – a reușit

Să-l prindă pe Amația

Care în Iuda-mpărățea,

Și se vădea a fi cel care

Părinte pe Ioas îl are

Și-apoi, în spița neamului,

Și Ioahaz e tatăl lui.

Lângă Bet-Șemeș se găsea –

Când a fost prins – Amația.

Către Ierusalim s-a dus

Ioas apoi, unde a pus

Ca să se spargă zidul lui.

Deci de la poarta unghiului,

Până la cea pe care-o știm

Că este a lui Efraim,

Zidul întreg a fost surpat.

Atuncea când s-a măsurat –

Coți – patru sute a avut

Spărtura care s-a făcut.

24Ioas – cu sine – a luat

Mult aur și argint aflat

Atât în Casa Domnului,

Cât și a împăratului.

De la Obed-Edom apoi,

Mai luă pradă de război.

Ostatici a mai luat el

Și-apoi s-a-ntors în Israel

Și în Samaria a stat

Unde fusese împărat.

25Amația – acela care,

Părinte, pe Ioas, îl are –

Ani cincisprezece a trăit

Și-n Iuda a împărățit

După ce fost-a îngropat

Ioas, cel care împărat

Fusese peste Israel;

Fiu al lui Ioahaz, e el.

26Dar toate câte le-a făcut

Amația, nu s-au trecut

În cărțile-mpăraților

Care-au venit peste popor,

Când peste Iuda stăpâniră

Sau peste Israel domniră?

27Amația s-a lepădat

De Domul său și s-a-nchinat

La dumnezei străini de el

Și de poporul Israel.

Atuncea, el s-a pomenit

Că-n contra lui s-a uneltit

Chiar la Ierusalim. Astfel,

A trebuit să fugă el,

Pân’ la Lachis. Dar n-a scăpat.

Uneltitorii l-au aflat

Și-acolo, și l-au omorât.

28L-au pus pe cai și-au pogorât

Astfel, cu toții, înapoi,

Iar la Ierusalim apoi,

Cu-ai săi părinți l-au îngropat.

Mormântul lui a fost săpat

Chiar în cetatea cea pe care

Iuda în stăpânire-o are.