Iosua 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cea din urmă adunare

1Când Iosua-n Sihem a stat,

Poporu-ntreg s-a adunat –

Cu-ai săi bătrâni, judecători,

Cu-ai oștilor conducători,

Precum și cu aceia cari,

În Israel, erau mai mari –

În fața lui și-au ascultat

Povețele care s-au dat.

2Iosua zise: „Acum eu

Vă spun ce zice Dumnezeu:

„Din al părinților șirag,

Cel care s-a numit Terah –

Cari lui Avram îi e părinte

Și lui Nahor – mai înainte,

În vremea veche-a locuit

Pe malul râului numit

Și Eufrat. Acolo, ei

Slujit-au altor dumnezei.

3De peste Râu, Eu l-am luat

Pe-Avram și-n urmă, l-am purtat

Prin țara Canaanului.

Am înmulțit sămânța lui,

Când pe Isac Eu i l-am dat.

4Isac, de Iacov, e urmat

Și de Esau, în al său șir.

Apoi, în muntele Seir,

Eu, pe Esau, l-am așezat

Și-n stăpânire, i l-am dat,

În timp ce Iacov – cu ai lui –

Lua drumul Egiptului.

5Pe Moise și Aron apoi,

Eu i-am chemat. Pe amândoi,

Spre al Egiptului ținut,

I-am îndreptat și am făcut,

Prin ei, minuni, necontenit,

Cu care, țara, am lovit.

În urmă, Eu l-am scos afară,

Pe Israel, din acea țară.

6Părinții voștri au ieșit

Și către mare au pornit.

Oștirea Egiptenilor –

Cu carele și caii lor –

Pe-al vost’ popor, l-a urmărit,

Până când l-a înghesuit

La marea Roșie. Speriați –

7Când s-au văzut înconjurați –

Părinții voștri au strigat

La Domnul. Eu i-am ascultat

Și-un întuneric, între voi

Și Egipteni, am pus apoi.

Cu marea, i-am acoperit

Pe Egipteni, și au pierit.

Cu ochii voștri ați văzut

Minunile ce le-am făcut.

Apoi, o vreme a venit,

Când, prin pustiu, ați rătăcit.

8În urmă, pe al vost popor,

În țara Amoriților,

L-am dus – dincolo de Iordan –

Așa precum aveam în plan.

Cu Amoriții v-ați luptat,

Dar ați văzut că i-am lăsat

În mâna voastră. I-ați lovit,

Puternic, și i-ați nimicit.

În stăpânire ați luat,

Pământul lor, în lung și-n lat.

9Balac – acela care-a stat,

Peste Moab, ca împărat,

Și care-i fiul lui Țipor –

O luptă, cu al vost’ popor,

A vrut să poarte. Astfel el,

Spre-a-l blestema pe Israel,

Pe Balaam – acela care,

Părinte, pe Peor, îl are –

Atunci, la sine, l-a chemat.

10Eu, însă, nu l-am ascultat,

Pe Balaam, iar el, apoi,

V-a binecuvântat pe voi.

11Peste Iordan, voi ați trecut,

La Ierihon. Cum v-au văzut,

Locuitorii s-au unit

Și-n contra voastră au pornit.

Atuncea, Eu, pe Amoriți,

Pe Fereziți și Canaaniți,

Cu tot neamul Hetiților,

Cu cel al Ghirgasiților,

Cu tot poporul Iebusit

Și cu întreg neamul Hevit,

În mâna voastră i-am lăsat.

12În fața voastră au plecat

Viespile bondărești, pe care

Vi le-am trimis spre-ajutorare,

Iar împărații Amoriți

Au fost, atuncea, izgoniți.

N-au fost, de arcuri, alungați,

De sabia ce o purtați

La cingătoare, ci știți bine

Că fost-au izgoniți de Mine.

13După acestea toate, iată,

V-am dat o țară minunată.

Cetăți pe cari nu le-ați zidit,

Le-aveți acum, de locuit.

Vii și măslini – cu roada lor –

Are acum al vost’ popor.

Deși nimic nu ați sădit,

Totul, drept hrană, v-a slujit.”

Făgăduințele poporului

14„Acesta este sfatul meu:

Teamă s-aveți, de Dumnezeu,

Slujindu-I cu credincioșie

Și scumpătate, pe vecie.

Vă depărtați de toți acei

Care erau drept dumnezei

Pentru ai voști’ părinți – la care

Ei au slujit, fără-ncetare,

Când dincolo de Râu erau,

Când – în Egipt – ei locuiau.

Pe-al vostru Domn și Dumnezeu,

Voi toți să Îl slujiți, mereu.

15Dar dacă astăzi nu găsiți,

Cu cale, ca să Îl slujiți

Pe Dumnezeu, alegeți voi,

Pe cine veți sluji apoi.

Slujiți, atuncea, pe acei

Care erau, drept dumnezei,

Pentru părinții voști’ – la care,

Ei au slujit, fără-ncetare,

Când, peste Râu, au locuit.

Dacă găsiți că-i potrivit,

Slujiți la dumnezeii lor,

Sau la ai Amoriților.

Acum, referitor la mine,

Eu – și-a mea casă – ne vom ține,

Neîncetat, de Dumnezeu

Și Lui o să-I slujim, mereu.”

16Întreg poporul adunat

Atunci, acolo, a strigat:

„Află că nici nu ne gândim,

Pe Domnul, să Îl părăsim!

Departe-i acest gând, de noi!

Nu vom sluji pe alți-apoi,

Căci nu dorim alți dumnezei!

Nu vrem să ne-nchinăm la ei!

17Căci iată, numai Dumnezeu

Este al nostru Domn, mereu.

În al Egiptului ținut,

Minuni și semne a făcut.

Dintr-o robie grea și-amară,

Ne-a scos și-apoi, ne-a dat o țară.

Pe drumul ce l-am străbătut,

Printre popoare am trecut

Și numai Domnul Dumnezeu

E Cel ce ne-a păzit, mereu.

18Toate popoarele-ntâlnite,

De Domnul fost-au izgonite.

Apoi, poporul Amorit

Care în țară-a locuit,

A fost, în urmă, alungat

Și-n locul lui, ne-am așezat.

Domnul e-al nostru Dumnezeu,

Și Lui o să-I slujim mereu!”

19Iosua a vorbit apoi:

„Nu-L veți sluji, pe Domnul, voi,

Pentru că sfânt e Dumnezeu,

Și e gelos. De-aceea, eu

Vă spun de-acuma, ca să știți:

Nu veți scăpa nepedepsiți.

Fărădelegea săvârșită

Va primi plata cuvenită.

Aflați dar, că nici un păcat,

De Domnul, nu va fi iertat.

20Atunci când o să-L părăsiți –

Pe-alți dumnezei să îi slujiți –

El se va-ntoarce către voi

Și vă va face rău apoi.

Dacă, de El, nu vă veți ține –

Chiar dacă-ntâi va făcut bine –

Puteți încredințați să fiți,

Că veți ajunge nimiciți.”

21„Nu!”– a răspuns poporu-apoi –

„Căci Domnului, vom sluji noi!”

22Către poporul adunat,

Iosua zise-ngândurat:

„Vreau să fiu bine înțeles:

Voi înșivă, deci, ați ales

Ca să-I slujiți doar Domnului

Și ați ajuns martorii Lui

În contra voastră, în ăst fel!”

Atunci, întregul Israel

Răspunse: „Da! Suntem ai Lui!

Suntem martorii Domnului!”

23Când auzi spusele lor,

Iosua-a zis către popor:

„Pe dumnezeii cei pe care

Poporu-n sânul său îi are –

Și care sunt străini de el –

Afară-i scoateți! În ăst fel,

Vă-ntoarceți către Dumnezeu

Slujindu-I numai Lui, mereu.”

24Poporu-atuncea a strigat:

„Noi vom sluji, neîncetat,

Pe-acest pământ, doar Domnului

Și-o s-ascultăm de glasul Lui!”

25Ei au sfârșit de cuvântat,

Iar Iosua a încheiat,

Apoi, cu ei, un legământ,

Pe al Sihemului pământ.

Acolo, el a dat atunci –

Pentru popor – legi și porunci.

26Tot ce a spus poporului,

În cartea legii Domnului,

Iosua-n urmă a-nsemnat.

Apoi, o piatră, a luat

Și-a dus-o la stejarul care

La locul dat spre închinare

Lui Dumnezeu, este aflat.

27Acolo, el a cuvântat:

„Această piatră așezată

Aici, ca martoră-i aflată,

În contra noastră, negreșit,

Cum că noi toți am auzit,

Cuvintele lui Dumnezeu.

Ea va fi martoră, mereu,

Aflată împotriva voastră –

Pusă aici, în țara noastră –

Că voi veți arăta, mereu,

Credință, doar lui Dumnezeu.”

28Când Iosua a terminat

De împlinit totul, le-a dat

Drumul, să meargă fiecare

La moștenirea ce o are.

Moartea lui Iosua

29După ce lucrurile-aceste

S-au petrecut, fără de veste,

Bătrânul Iosua – cel care,

Pe Nun, ca și părinte-l are –

Din astă lume, a pierit.

În ziua-n care a murit,

O sută zece ani făcuse,

De când, pe lume, se născuse.

El era robul Domnului.

30Condus de-ntreg poporul lui,

A fost apoi înmormântat,

Pe un pământ ce i s-a dat,

Atunci când țara s-a-mpărțit.

În locul care s-a numit

Timnat-Serah – loc ce-l găsim

În muntele lui Efraim –

Fusese Iosua-ngropat.

La miazănoapte e aflat

Locul, de-un munte din ținut,

Care, drept Gaș, e cunoscut.

31Iosua, drumul, și-a-ncheiat,

Însă atât cât s-a aflat

În frunte, peste Israel –

Și-apoi în urmă, după el,

Cât au trăit bătrânii care

L-au însoțit fără-ncetare

Văzând tot ce s-a petrecut

Și tot ce Domnul a făcut –

Tot Israelul, negreșit,

Numai pe Domnul L-a slujit.

32Când, din Egipt, a fost scăpat,

Cu el, poporul a luat

Trupul lui Iosif, după care,

A lui Israel adunare,

Chiar la Sihem, l-a îngropat,

Pe locul ce-a fost cumpărat

De către Iacov, vânzători

Fiind ai lui Hamor feciori

Din cari, în lume, s-a-ntrupat

Cel cari Sihem a fost chemat.

O sută de chesita dase

Iacov, atunci când cumpărase

Pământul, iar acea moșie

Ajuns-a dată ca să fie,

Drept parte, fiilor pe care

Iosif, pe-acest pământ, îi are.

33Când vremea i s-a împlinit,

Marele preot a murit.

Atuncea Eleazar – cel care

Părinte, pe Aron, îl are –

La Ghibeat-Fineas a fost dus.

Acolo, în mormânt l-au pus,

În locul ce îl stăpânea

Fineas, feciorul ce-l avea.

Locul acela îl găsim,

În muntele lui Efraim.