1 Împărați 11 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Femeile străine

1Femei străine, Solomon –

Afară de-a lui Faraon

Copilă – a mai îndrăgit.

Cele pe care le-a iubit,

Sidoniene se vădeau;

Hetite altele erau;

Unele fost-au Edomite,

Sau din Moab, ori Amonite.

2Acestea, toate, s-a văzut

Precum că parte au făcut

Din neamurile despre care

Domnul spusese: „Fiecare,

Seama, mereu, să ia la ele

Și-astfel, cu neamurile-acele,

Nimeni să nu se însoțească,

Ci Israel să se ferească

De ale lor femei apoi.

De ele, nu v-atingeți voi

Și nici femeile acele

Să nu intre la voi, căci ele,

De Mine, vă vor depărta

Și-alți dumnezei veți căuta.

Astfel, va merge-al Meu popor,

Urmând pe dumnezeii lor.”

De-aceste neamuri s-a lipit

Și Solomon, căci a iubit

Femeile neamurilor,

Cari l-au târât pe calea lor.

3Soțiile, de el, avute,

În număr fost-au șapte sute.

Crăiese-mpărătești sunt ele,

Iar la femeile acele,

Trei sute s-au mai alipit

Cari țiitoare s-au vădit.

Ele – așa cum s-a văzut –

În inimă l-au abătut

De la porunca Domnului

Și-asemeni, de la calea Lui.

4Când Solomon a-mbătrânit,

Nevestele au reușit

Ca să-l întoarcă înapoi,

Plecându-și inima apoi,

Spre-alți dumnezei. Inima lui

N-a mai fost toată-a Domnului.

Nu mai era, precum odată,

Fusese David, al său tată,

5Căci Solomon s-a-ndepărtat

De Domnul său, și a urmat

Pe calea Sidoniților

Slujind astfel, zeiței lor

Cari, Astarteia, s-a chemat;

Și pe Milcom, el l-a urmat –

Milcom e urâciunea care

Neamul de Amoniți o are.

6Nu l-a urmat pe tatăl său

Și astfel, el a făcut rău

Față de Domnul, negreșit.

7De-aceea, el a construit –

Pe muntele acela care

Ierusalimu-n față-l are –

Un loc înalt și l-a-nchinat

Lui Chemoș – zeul adorat

De Moabiți. Tot acel loc,

L-a închinat și lui Moloc,

Acela cari era slăvit

De întreg neamul Amonit.

8Acestea toate-au fost făcute,

Pentru nevestele avute –

Care, străine, se vădeau –

Și cari tămâie aduceau

Pe vârful înălțimilor,

Drept jertfă idolilor lor.

9Domnul – atunci când a văzut

Că Solomon s-a abătut,

De la porunca Domnului

Cari i se arătase lui

De două ori – S-a mâniat,

10Căci El – când i S-a arătat

Lui Solomon – i-a poruncit

Să nu se-abată, negreșit,

Din calea Lui și să vegheze,

Alți dumnezei să nu urmeze!

Dar Solomon n-a ascultat,

Poruncile ce i s-au dat.

11Atuncea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta i-a vorbit:

„Nu ai făcut ce ți-am spus Eu!

Călcat-ai legământul Meu,

Căci legile-Mi nu le-ai păzit.

De-aceea – iată – am găsit

Cu cale, să rup, de la tine,

Împărăția, căci mai bine

E, altuia, s-o dăruiesc.

Iar cel pe care îl găsesc

Că pentru ea se potrivește,

E tocmai cel ce te slujește.

Slujbașul tău are să vie,

Pe al tău scaun de domnie.

12Dar lucru-acesta nu-l voi face

Cât tu trăiești, deci fii pe pace,

Pentru că tatăl tău, mereu,

A ascultat de glasul Meu.

De la al tău fiu, care vine

Ca să domnească după tine,

Voi rupe-această-mpărăție.

13Nu toată, ruptă, va să fie,

Căci pentru David – robul Meu –

Pentru Ierusalim, mereu,

Voi avea grijă ca să fie

Lăsată dar, o seminție.”

Vrăjmășia lui Hadad și Rezon

14Așa precum a cuvântat,

Domnul apoi i-a ridicat,

Lui Solomon, aprig vrăjmaș,

Ce se vădea a fi urmaș

Al neamului de împărați

Peste Edom încoronați.

Hadad, dușmanul se numea,

Iar Solomon slugă-l avea.

15Pe vremea-n care a bătut

David, Edomul, s-a făcut

Să meargă chiar Ioab – cel care

Peste oștire-a fost mai mare –

Să își îngroape morții. El,

Când a ajuns în locu-acel,

A hotărât să nimicească

Pe orice parte bărbătească

E-n al Edomului ținut.

Cum a gândit, a și făcut,

16Căci șase luni rămase el,

Cu tot poporul Israel,

Ca să-i ucidă pe bărbați

Cari în Edom erau aflați.

17Hadad, atuncea, a fugit,

Căci el fusese sprijinit

De slugile ce le-a avut

Al său părinte. A trecut

Iute-n Egipt și a scăpat.

Hadad era încă băiat,

18În acel timp. Din Madian,

El a fost dus până-n Paran,

Iar de acolo a trecut

În al Egiptului ținut,

Căci Faraon i-a dăruit

O casă și s-a îngrijit

Să aibă haine și mâncare,

Precum și o moșie mare.

19Cinste, Hadad a căpătat

Și-n urmă, Faraon i-a dat

Pe-a lui cumnată, de soție.

Ea fost-a – după cum se știe –

Sora aceleia pe care,

Drept soață, Faraon o are,

Și cari, Tahpenes, s-a numit.

Un fiu, apoi, a zămislit

20Sora Tahpeniei, și-a dat

Fiului, nume, Ghenubat.

Copilu-acela a crescut

Cu ceilalți fii ce i-a avut

Măritul Faraon. Astfel,

În casa lui, a stat și el,

Până când mare s-a făcut.

21În goană, timpul a trecut,

Iar într-o zi – îmbătrânit –

David, din lume, s-a sfârșit.

Pierit-a și Ioab cel care

Peste oșteni a fost mai mare.

Hadad – de-ndată ce-a aflat –

La Faraon a alergat,

Zicându-i: „Lasă-mă să plec,

Căci vreau, în țara mea, să trec.”

22Când Faraon l-a auzit,

L-a întrebat, nedumerit:

„Dar în Egipt, nu-ți este bine?

Ce îți lipsește-aici, la mine,

De vrei să pleci, în Israel?”

„Nimic” – răspunse-ndată el –

„Dar lasă-mă, căci tare-aș vrea

Să mă întorc în țara mea.”

23Domnu-l aduse pe Rezon,

Apoi, vrăjmaș, lui Solomon.

Rezon era acela care,

Pe Eliada, tată-l are –

Pe-acela care a fugit

De la al său stăpân, numit

Hadadezer, cari împărat,

În Țoba, fost-a-ncoronat.

(Hadadezer, de bună seamă

Că și Hadarezar, se cheamă.)

24El, niște oameni, a avut

Și cap al cetei s-a făcut,

În vremea-n care a venit

David, de a măcelărit

Oștirile stăpânului

Ce îl avea. Cu ceata lui,

El, la Damasc, a alergat

Și-o vreme-apoi, acolo-a stat.

25Pentru poporul Israel,

Aprig vrăjmaș fusese el,

Când Solomon a-mpărățit.

Solomon fost-a dușmănit

Și de Hadad, acela care

Ajunsa-n Siria mai mare.

Prorocul Ahia vestește lui Ieroboam dezbinarea

26Ieroboam a fost, la fel,

Contra lui Solomon, și el.

Ieroboam este cel care,

Drept tată, pe Nebat, îl are.

De neam, fusese Efratit

Și din Țereda a venit.

O văduvă care se cheamă

Țerua, fost-a a lui mamă.

27Iată dar, cum s-a întâmplat

Când el, mâna și-a ridicat

Față de Solomon: era

Vremea când Solomon lucra

La Milo, și se închideau

Spărturile care erau

Chiar la cetatea ridicată

De către David, al său tată.

28Ieroboam era om care

Se arăta viteaz și tare,

Iar Solomon – când l-a văzut –

Priveghetor l-a și făcut

Peste acei care erau

Pentru corvoadă și veneau

Cu toți, din a lui Iosif casă.

29Când el s-a întâmplat să iasă

Pe porțile acelea care,

Ierusalimul – la intrare –

Le-avea, în cale i-a ieșit

Prorocul Ahia, grăbit.

Lângă cetate se aflau

Cei doi, și-n câmp, singuri erau.

Cu un strai nou, era-mbrăcat

Prorocul Ahia. De-ndat’,

30Își scoase haina de pe el,

Și-a rupt-o în bucăți. Astfel,

Straiul acela s-a vădit

În doisprezece-a fi-mpărțit.

31Ahaia-n fața lui s-a dus

Și lui Ieroboam i-a spus:

„Vezi dar, bucățile acele?

Alege-ți zece, dintre ele!

Căci Dumnezeul Cel pe care

Poporul Israel Îl are,

În felu-acesta a vorbit:

„Iată, voi rupe – negreșit –

Împărăția, de la el,

Deci de la Solomon. Astfel,

Acum am hotărât – să știi –

Să îți dau zece seminții.

32Pentru Ierusalim, mereu –

Și pentru David, robul Meu –

Lui Solomon o să îi fie

Lăsată doar o seminție,

33Pentru că el s-a-ndepărtat

De Domnul său și a urmat

Pe calea Sidoniților

Slujind astfel, zeiței lor

Cari, Astarteia, s-a chemat;

Și pe Milcom, el l-a urmat –

Pe urâciunea cea pe care

Neamul de Amoniți o are;

Pe Chemoș, zeul Moabit –

De-asemenea – el l-a slujit.

N-a ascultat de glasul Meu:

Poruncile ce le-am dat Eu

Și legile, nu le-a păzit

Așa precum le-a împlinit

Tatăl său David – robul Meu –

Care M-a ascultat, mereu.

34Nu toată-mpărăția vreau –

Din Mâna lui – ca să o iau,

Căci Solomon o să domnească,

Atât timp cât o să trăiască,

Din pricina lui David care

M-a ascultat, fără-ncetare.

Poruncile, Mi le-a păzit

Și legile Mi le-a-mplinit.

35Domnia are-a fi luată

De la al său fiu, dar nu toată.

De-aceea domn, tu ai să fii

Doar peste zece seminții.

36Al său fiu, domn, are să fie

Numai peste o seminție,

Pentru ca David – robul Meu –

Să aibă-n fața Mea, mereu,

O rază de lumină vie

Cari în Ierusalim să fie,

Căci e cetatea cea aleasă

Pentru-al Meu Nume, a fi casă.

37Tu, însă, fi-vei așezat

În Israel, ca împărat,

Domnind în tot cuprinsul său,

Peste ce vrea sufletul tău.

38Dacă tu Mă vei asculta,

Dacă pe calea Mea vei sta

Păzindu-Mi legile lăsate –

Poruncile care-au fost date –

La fel cum a făcut mereu,

‘Nainte-ți, David – robul Meu –

Eu am să fiu, mereu, cu tine

Și-n toate o să-ți meargă bine.

O casă trainică, voiesc

Și ție-apoi, să îți zidesc,

Așa precum tu ai văzut

Că și lui David i-am făcut.

Am să îți dau, în acest fel,

În mâini, întregul Israel.

39Prin ce voi face, Eu doresc –

Pentru o vreme – să smeresc

Sămânța ‘ceea care iasă,

Acum, din a lui David casă.

Un timp, smerită o să fie,

Dar nicidecum, pentru vecie.”

40Ieroboam a fost cătat

De Solomon, cari – ne-ncetat –

Să îl omoare a voit.

Ieroboam însă-a fugit

În al Egiptului ținut,

Unde apoi, el a putut

Să viețuiască liniștit,

Cât Solomon a mai trăit.

Șișac fusese împărat,

Peste Egipt, încoronat.

Moartea lui Solomon

41Dar faptele ce-au fost făcute

De Solomon, nu sunt trecute

În cărțile faptelor lui?

Și-apoi, a împăratului

Înțelepciune foarte mare,

Nu tot acolo-i scrisă, oare?

42Patru decenii fost-a el,

Drept împărat, în Israel

Și la Ierusalim a stat.

43Când a murit, l-au îngropat

Chiar în cetatea cea pe care,

David al său părinte-o are.

În urma lui, s-a ridicat

Al său fiu, Roboam chemat.

El este cel care-a venit

Și în al său loc a domnit.