2 Tesaloniceni 1 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1„Pavel, Silvan și Timotei,

Spre prea iubiții frați acei,

Cari, în Tesalonic, trăiesc

Și împreună-alcătuiesc

Biserica lui Dumnezeu

Și-a lui Iisus Hristos: mereu

2Har să vă deie, îndoit –

De multă pace, însoțit –

Tatăl, aflat în ceruri, sus,

Și Domnul nost’, Hristos Iisus.

3Noi trebuie ca, tot mereu,

Să-I mulțumim lui Dumnezeu

Pentru că, iată, am văzut

Cum că credința va crescut

Și-asemeni, dragostea frățească

Ajuns-a, mult, să se sporească.

4De-aceea, noi ne lăudăm –

Când, în Biserici, ne aflăm –

Cu voi, pentru credința mare,

Pentru statornicia care –

Când, în necazuri, vă aflați –

Mereu, știți să le arătați.

5Aceasta este o dovadă –

Fără putință de tăgadă –

De felu-n care Dumnezeu

Are să judece, mereu,

Doar cu dreptate, căci să știți,

Că vrednici, voi veți fi găsiți,

De-mpărăția-I minunată,

Pentru durerea îndurată.

6Căci Dumnezeu a socotit,

Precum că este nimerit,

Ca să le deie întristare,

Necontenit, acelor care

V-au întristat, mereu, pe voi,

7Și să ne dăruiască-apoi,

Pace și-odihnă, atât vouă –

Cei întristați – precum și nouă,

Atuncea când, din cer, de sus,

Va reveni Domnul Iisus,

Cu îngerii puterii Lui,

8În flăcările focului,

Să-i pedepsească pe cei care

N-au vrut să-I deie ascultare,

Lui Dumnezeu – chemării Lui –

Și Evangheliei Domnului

Iisus Hristos. De-aceea, ei,

9Parte-au să aibă – dragii mei –

De o pedeapsă foarte mare,

Cari este-o veșnică pierzare

Din fața slavei Domnului,

Precum și de la fața Lui,

10Când va veni ziua cea mare,

În care, El – în fiecare

Din ai Săi sfinți – e proslăvit

Și, cu uimire, e privit,

În toți cei ce vor fi crezut;

Cât despre voi, noi am văzut,

Precum că mărturia noastră,

Crezută este-n fața voastră.

11Tocmai de-aceea, necurmat,

Pe Dumnezeu, noi L-am rugat

Ca vrednici, El să vă găsească,

De-a Lui chemări și să-mplinească,

Mereu, cu mari puteri apoi,

Orice dorință este-n voi –

Din bunătate zămislită –

Și-orice lucrare, răsărită,

Dintr-o credință-adevărată,

12Spre-a fi, de fiecare dată,

În fiecare, proslăvit,

Al lui Hristos Nume Slăvit,

Și proslăviți să fiți și voi,

În acest fel, în El apoi,

După măsura harului,

Cel minunat, al Tatălui,

Pe cari L-avem, în ceruri, sus,

Și-a Domnului Hristos Iisus.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help