Ezechiel 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Tu, fiu al omului, să iei,

O sabie. Tăișul ei

Să fie-atât de ascuțit,

Precum e briciul, negreșit.

Capul îți rade-apoi cu ea,

Și barba de asemenea.

O cumpănă de cântărit

Să ai acolo, negreșit,

Să poți, apoi, să cântărești

Părul și să îl împărțești.

2Du-te-n cetate și, în foc,

Vei arde, în al ei mijloc,

A treia parte-a părului,

La împlinirea timpului

Pentru a ei împresurare.

Fă acest lucru, după care,

Altă treime vei avea

Ca să o tai cu sabia,

Pe lângă zidurile-aflate,

Jur împrejur, lângă cetate.

Treimea ce ți-a mai rămas,

Din păr, în acel ultim ceas,

Doar vântului să i se dea,

Căci după ei, trag sabia.

3Dar totuși, câțiva peri, din ei,

În poala hainei să îi iei.

4Din al lor număr, ia – atunci –

Câțiva, în flăcări să-i arunci.

Din peri-aceștia arși, pe loc,

O să se nască un nou foc

Și împotrivă va fi el,

Copiilor lui Israel.”

5Așa vorbește Domnul: „Eu,

Adevăratul Dumnezeu,

Ierusalimul l-am luat

Și-am vrut să fie așezat

În mijlocul neamurilor,

Având în jur, țările lor.

6Dar el, acum, s-a dovedit

Precum că este răzvrătit

În contra legii Mele date

Și a poruncilor lăsate;

El s-a făcut mai vinovat,

Decât cei care s-au aflat

În jur, căci a nesocotit

Legile ce le-am rânduit

Și tot mereu a încălcat

Poruncile ce le-am lăsat.

7De-aceea, Domnul Dumnezeu

A zis: „Pentru că voi, mereu,

Mai îndărătnici v-ați vădit

Decât cei care-au locuit,

În jurul vostru ne-ncetat,

Pentru că voi nu ați urmat

Legile ce le-am poruncit

Și pentru că n-ați folosit

Nici legea care – bunăoară –

E-a celor cari vă înconjoară;

8Ierusalime, să știi bine,

Că necaz mare am pe tine.

De-aceea, Eu îți dau de știre

Că am s-aduc la-ndeplinire

Adevărata-Mi judecată

Și ea va fi desfășurată

Sub ochii neamurilor care,

Azi, ți se află la hotare.

9Din pricină că am văzut

Ce urâciuni mari ai făcut,

Îți fac ce n-am făcut vreodată

Și nu voi face niciodată.

10Iată, părinții – vreau să știi –

Au să-i mănânce pe-ai lor fii,

Iar fii-n urmă mânca-vor,

Și ei, carnea părinților.

Află dar că tot acest rău

Se va-ntâmpla-n mijlocul tău.

Asupră-ți am să-Mi împlinesc

Cuvintele ce le rostesc

Și-n vânturile câte sânt,

Pe fața-ntregului pământ,

Îi risipesc pe-aceia care,

Din tine, vor avea scăpăre.

11De-aceea, Domnul Dumnezeu

A zis: Pe viața Mea jur Eu –

Pentru că tu M-ai părăsit,

Pentru că tu Mi-ai pângărit,

Mereu, Locașul Meu cel sfânt,

Ce se afla pe-al tău pământ,

Cu idolii ce i-ai urmat

Și urâciuni, neîncetat –

Și Eu găsesc acum că-i bine

Să-Mi întorc ochii de la tine.

Mila, în ochii mei, loc n-are

Și nu voi mai avea-ndurare.

12A treia parte o să cadă,

Din ai tăi oameni, morții, pradă,

Prin ciuma care izbucnește

Și foametea ce bântuiește.

Altă treime, după ei,

Prin ascuțișul sabiei

Are să piară-n jurul tău,

Când va veni ceasul cel rău.

În vânturile câte sânt,

Pe fața-ntregului pământ,

Voi risipi treimea care,

Din tine, va avea scăpăre.

O izgonesc, iar după ea,

Apoi, voi scoate sabia.

13Așa-Mi voi potoli mânia

Și Îmi voi domoli urgia.

În felu-acesta, Eu îți spun

Precum că am să Mă răzbun,

Ca să se știe – negreșit –

Că Eu sunt Cel care-a vorbit

Și că Eu, Domnul, Mi-am vărsat

Urgia, cum am înștiințat

Mai dinainte, să se știe

Că am vorbit plin de mânie.

14În vremile de mai târziu,

Te voi preface-ntr-un pustiu

Și te voi face de ocară

Printre cei cari te înconjoară

Și-n fața trecătorilor

Care te văd, întâmplător.

15Numai ocară și rușine

Are să fie peste tine.

Pildă de groază și semn rău,

Pentru cei cari în jurul tău

Se află, vei ajunge-apoi,

Atuncea când Eu duce-voi

La împlinire, negreșit,

Cuvintele ce le-am rostit

În contra ta, plin de mânie

Și-asemenea, plin de urgie,

Precum și cu pedepse care

Avea-vor o asprime mare.

Eu, Domnul, am să vă lovesc

Căci vreau ca să vă nimicesc

Cu ale foametei săgeți

Și morți, astfel, o să cădeți.

16Eu – la nenorocirea care

Vă paște-acum fără-ncetare –

Am să adaug foametea,

Pentru că grijă voi avea

Să sfarm toiagul pâini-apoi

Și să-l iau astfel, de la voi.

17Nu foamea doar are să fie

Asupră-vă, ci fac să vie

Și fiarele, la voi în case,

Fără copii ca să vă lase.

Vărsările de sânge – iată –

Și ciuma cea înfricoșată

Vor trece prin mijlocul tău,

Când va veni ceasul cel rău.

În urma lor, sabia vine

Și se abate peste tine.

Așa va fi, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit!”