Judecătorii 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Stricăciunea făcută holdelor Filistenilor cu vulpile

1Un timp, anume, a trecut,

Când iată că Samson a vrut

S-o vadă pe nevasta lui.

La seceratul grâului,

Un ied, cu sine, a luat

Și-apoi, în grabă, a plecat

Spre casa ei. Când a sosit,

Tatălui ei, el i-a vorbit:

„Vreau să o văd pe soața mea.

Mă lasă ca să merg la ea.”

2Tatăl nevestei l-a oprit,

Zicându-i: „Eu am bănuit,

Că o urăști, pe fiica mea.

De-aceea, află că pe ea,

Am dăruit-o, ca să-i fie,

Tovarășului tău, soție.

Dar uită-te, la sora ei.

Nu-i mai frumoasă? Dacă vrei,

Du-te și ia-o de soție –

În locul ei – și-a ta să fie.

E mult mai tânără, vezi bine.

De-ți place, poți s-o iei la tine.”

3Samson a zis: „Iată, acum,

N-o să am vină, nicidecum,

Față de acest neam al tău –

De Filisteni – de le fac rău!”

4Apoi, un plan i-a încolțit

În minte, și-a plecat grăbit,

Ca să îl pună-n aplicare.

Astfel, a mers la vânătoare.

Capcane multe a întins

Și trei sute de vulpi a prins.

Făclii, în urmă, a luat,

Iar vulpile, el le-a legat

Coadă de coadă și-a adus

Făcliile pe cari le-a pus

Tot câte una așezată

Și între două cozi legată.

5Pe toate, după ce le-a prins,

Făcliile el le-a aprins

Și a dat drumul vulpilor,

În grâul Filistenilor.

Astfel, a ars grâul legat

În snopi, precum și cel aflat

Pe câmpuri încă, în picioare.

Flacăra cea pârjolitoare,

Cu furie, iute s-a-ntins,

Încât în cale, a cuprins

Grădinile unde erau

Măslini și-aproape se găseau

De lanurile-nflăcărate.

6Când au văzut cele-ntâmplate,

Toți Filisteni-au întrebat:

„Dar cine-i cel ce-a cutezat

Să facă lucru-acesta, oare?

Li s-a răspuns: „Samson, cel care

E ginerele omului

Din Timna, iar greșeala lui

E că a mers și a luat-o

Pe soața lui Samson și-a dat-o

Unui tovarăș, de nevastă.

De-aceea, iată ce năpastă,

Asupra noastră, a venit.”

Când Filisteni-au auzit

Aceste grozăvii, s-au dus

Cu toți-apoi și, foc, i-au pus,

Îndată, acelei femei

Și-asemenea tatălui ei.

7Samson a zis, când i-a văzut:

„În felu-acesta ați făcut?

Încredințați să fiți apoi,

Că am să mă răzbun, pe voi!”

8Aspru, apoi, i-a pedepsit:

În pântece, el i-a lovit

Și peste spate i-a bătut.

După ce toate le-a făcut,

S-a pogorât și-a locuit

Pe-o stâncă, unde a găsit

O peșteră adâncă-n ea.

Etam, aceasta se numea.

Samson ucide o mie de Filisteni

9Când Filistenii au aflat

Aceste lucruri, au intrat

Cu oaste-n Iuda mai apoi,

Cu gândul de-a porni război.

Până la Lehi s-au întins

Și tot ținutul l-au cuprins.

10Bărbații care s-au aflat

Atunci în Iuda-au întrebat:

„De ce veniți asupra noastră,

Acum, cu toată oastea voastră?”

Ei au răspuns, la un ison:

„Vrem să îl prindem pe Samson,

Să îl legăm și-apoi, la fel

Să-i facem, cum ne-a făcut el!”

11Trei mii, din fiii cei pe care

Iuda, pe-al său pământ, îi are,

La peștera Etam s-au dus

Și lui Samson astfel, i-au spus:

„Nu știi că Filistenii sânt

Stăpâni peste al nost’ pământ?

Acum oare, ce ne-ai făcut?”

El zise: „Numai ce-am văzut

Că mi-au făcut ei, negreșit.”

12Ei au răspuns: „Noi am venit

La tine, ca să te legăm

Și-n ale lor mâini, să te dăm.”

Samson le-a zis: „Să îmi jurați,

Că-n viață o să mă lăsați!”

13„Nu te ucidem. Te legăm

Și-n ale lor mâini, te lăsăm” –

I-au spus. Cu două frânghii noi,

A fost legat Samson și-apoi,

Din peșteră, l-au scos afară.

14Spre Lehi-n urmă se-ndreptară,

Să-l lase pe Samson al lor,

În mâna Filistenilor.

Când de departe i-au văzut,

Toți Filisteni-au început

Să chiuie de bucurie

Și-n fața lor, apoi, să vie.

Atuncea, Duhul Domnului –

Venit din ‘naltul cerului –

Peste Samson S-a așezat.

Frânghiile ce l-au legat,

Fire de in doar, au părut,

Arse de foc. Ele-au căzut

Jos, la pământ, și i-au lăsat

Brațele libere, de-ndat’.

15O falcă de măgar, aflată

Era acolo, neuscată.

Samson, mâna, pe ea a pus

Și către Filisteni s-a dus.

Cu falca, el s-a repezit,

La ei și astfel, au pierit

O mie, din acel popor,

Cari este-al Filistenilor.

16Apoi el zise: „Așadar,

Doar cu o falcă de măgar,

Eu o grămadă am făcut,

Ba iată, două am văzut.

O mie am ucis eu dar,

Cu astă falcă de măgar.”

17Când a sfârșit de cuvântat,

Falca, din mâini, a aruncat.

Locul acela, negreșit,

Drept „Ramat-Lehi” s-a numit,

Sau „Aruncarea fălcii”, spus,

Atuncea când este tradus.

Samson bea apă din stâncă

18Samson era foarte-nsetat

Și-atunci, la Domnul, a strigat:

„Tu Doamne, ai îngăduit

Ăst lucru și-astfel a venit

Această izbăvire mare,

Prin mâna mea. Acum, vrei oare,

Să mor, fiind de sete-nvins,

Și-n felu-acesta să cad prins

În mâinile celor din jur

Cari, netăiați sunt, împrejur?”

19Domnul, atunci, a despicat

Stânca din Lehi și de-ndat’,

Apă, din ea, a apărut.

Samson a mers și a băut,

Iar duhul i s-a întremat

Și trupul i s-a-nviorat.

El, „En-Hacore”, a numit

Izvorul care, tălmăcit,

„Izvorul celui ce-a strigat”

Se cheamă; el este aflat,

Și azi, la Lehi, negreșit.

20Apoi, Samson a devenit,

În Israel, judecător –

Pe vremea Filistenilor –

Și douăzeci de ani a stat,

În fruntea lui, neîncetat.