Ezechiel 31 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Din anu-al unsprezecelea,

A treia lună începea.

Nu apucase să apună,

Încă, întâia zi din lună

Și-atunci, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Spune-i așa lui Faraon –

Cari în Egipt este pe tron –

Și-asemenea poporului

Care se află-n jurul lui:

„Cu cine te asemuiești

Tu, așa mare, precum ești?

3Asirianul se vădea

Un cedru falnic ce creștea

Îl al Libanului ținut.

Ramuri stufoase a avut;

Frunzișul său era umbros;

Tulpina i-a crescut, frumos,

Iar al său vârf s-a tot întins,

Până când norii a atins.

4Apa, să crească, l-a-ndemnat.

Apoi, adâncul l-a-nălțat,

Iar râurile îi udau

Răsadnița și-și trimiteau

Apa, copacilor pe care

Câmpia cea întinsă-i are.

5De-aceea s-a și ridicat

Tulpina lui și s-a-nălțat

Peste copacii cei pe care

Câmpia cea întinsă-i are.

Crengile lui s-au înmulțit

Și s-au întins, necontenit,

Din pricina apelor cari

Făcutu-l-au să dea lăstari.

6Fiarele câmpului veneau

La a lui umbră și fătau.

Sub umbra lui, au mai venit

Popoarele de-au locuit,

Iar păsările cerului

Și-au făcut cuib în frunza lui.

7Era bogat și rămuros

Și prin mărime-a fost frumos,

Căci a avut rădăcini cari

Erau înfipte-n ape mari.

8Cedrii de care era plină

Chiar a lui Dumnezeu grădină,

Să îl întreacă, nu puteau.

Nici chiparoșii nu erau

Asemenea crengilor lui.

Cu ramurile cedrului,

Nici un platan nu se vădea

Că poate sta alăturea.

Nici un copac din cei pe care

Grădina Domnului îi are,

În frumusețe, n-a putut –

Nicicum – să îl fi întrecut.

9Căci l-am făcut foarte frumos,

Fiind atât de rămuros,

Încât fusese pizmuit

De toți copacii, negreșit –

De toți copacii înălțați

Cari în Eden erau aflați –

Copaci de care era plină

Toată-a lui Dumnezeu grădină.

10De-aceea, Cel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu

A cuvântat în acest fel:

„Pentru că s-a vădit că el

Tulpină-naltă a avut;

Pentru că vârf el și-a făcut

Și pân’ la nori s-a înălțat;

Pentru că i s-a îngâmfat

Inima-ndată, de mândrie,

De cât de-nalt putea să fie,

11L-am lăsat pradă mâinilor

Viteazului neamurilor,

Care-i va face, cu dreptate,

Doar după a lui răutate,

Pentru că Eu l-am izgonit.

12Străinii care au venit –

Cari se vădesc a fi sub soare

Drept parte din niște popoare

Cari cele mai grozave sânt,

Din țările de pe pământ –

S-au repezit și l-au tăiat

Și-n urmă ei l-au lepădat.

În munți, crengile i-au căzut

Și-n urmă văile-au umplut.

Puhoaiele când s-au umflat,

Ale lui ramuri le-au sfărmat.

Popoarele pământului

Plecară de la umbra lui.

De toți, ajuns-a părăsit.

13Pe-ale lui resturi, au venit

Doar fiarele pământului

Și păsările cerului

Și și-au făcut culcuș în ele,

Stând între ramurile-acele.

14Aceste se vor fi-ntâmplat

Pentru ca astfel, niciodat’,

Să nu mai fie îngâmfați

Copacii toți ce sunt aflați

Chiar lângă malul apelor,

Din pricina mărimii lor,

Și nici stejarii înălțați

Care de nori sunt mângâiați

Fiind udați de apa lor,

Pentru că-n rândul morților

Copaci-aceștia au să cadă

Și se vor pomeni drept pradă

Adâncului pământului –

Printre copiii omului –

Cu toți acei cari, bunăoară,

În groapă-ajung de se coboară.”

15Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Când a venit ziua în care

Ajuns-a ca să se pogoare

În locuința morților,

Drumul am dat bocetelor

Și jale-n jur am răspândit.

Adâncul l-am acoperit,

Iar apele râurilor

Opritu-le-am în matca lor.

Libanul, Eu l-am întristat

Și toți copacii s-au uscat,

Pe-ntreg întinsul câmpului –

Și toate, din pricina lui.

16De vuietul ce s-a făcut

Atuncea când el a căzut,

Popoare s-au cutremurat,

Pentru că Eu l-am aruncat

În locuința morților,

Fiind asemenea celor

Care în groapă se pogoară.

În felu-acesta, bunăoară –

Chiar în adâncuri de pământ –

Copacii cari în Eden sânt

S-au mângâiat – cei mai frumoși,

Mai buni și cei mai rămuroși

Cari în Liban erau aflați

Și cari de ape sunt udați.

17S-au pogorât cu el, ușor,

În locuința morților,

Și ei, la cei ce sunt pieriți

Fiind de sabie loviți

Și care drept braț îi slujeau,

Căci la a lui umbră ședeau.

18Cu cine, oare, ai putea

Tu, să fii pus, alăturea,

Dintre copacii înălțați

Care sunt în Eden aflați?

Dar totuși, fi-vei aruncat

Ca și cei care s-au aflat

În al Edenului ținut

Și-n acest fel vei fi căzut

În al adâncului pământ,

Cu cei care-mprejur nu sânt

Tăiați, și cu cei ce-s pieriți,

Fiind de sabie loviți.

Iată dar, ce e Faraon –

Cari în Egipt este pe tron –

Cu toți cei cari îl însoțesc

Și împrejuru-i se găsesc” –

A zis Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help