Isaia 63 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

O zi de răzbunare

1„Dar Cine e Acesta, care,

În haine roșii, lucitoare –

Dinspre Edom și Boțra – vine,

Plin de putere, către tine?”

„Eu sunt Cel care a vorbit,

Sunt Cel care-a făgăduit

Că va aduce mântuirea!

La Mine este izbăvirea!”

2„De ce-Ți sunt, roșii, straiele?

De ce Îți sunt veșmintele,

Asemeni celui ce-a intrat

În teasc și struguri a călcat?

3„Eu am călcat în teasc, vezi bine,

Și nici un om n-a fost cu Mine.

Pe toți, în teasc, Eu i-am călcat,

Căci eram tare mâniat,

Iar al lor sânge a țâșnit

Și hainele Mi le-a mânjit.

4Căci a venit ziua cea mare.

Era o zi de răzbunare

Și-un an anume pentru cei

Cari sunt răscumpărați ai Mei.

5Jur împrejurul Meu priveam:

Singur am fost și Mă-ngrozeam,

Căci nimenea nu s-a găsit

Care să Mă fi sprijinit.

Doar brațul Meu, cutezător,

Mi-a fost singurul ajutor

Și-a Mea urgie s-a vădit

Singura ce M-a sprijinit!

6Călcat-am astfel, în picioare,

Plin de mânie-atunci, popoare.

Mânia Mea le-a îmbătat

Și al lor sânge l-am vărsat.”

Rugăciunea poporului

7„Toată-ndurarea Domnului

Și-asemenea faptele Lui –

Ce-au fost făcute pentru noi,

Eu am să le vestesc apoi.

Voi spune ce bun a fost El

Cu casele lui Israel,

Căci arătat-a îndurare

Și dragoste nespus de mare.

8Domnul a zis: „Tot neamul lor

Alcătuiește-al Meu popor.

Necredincioși, față de Mine,

Acești copii nu se vor ține!”

Și astfel, El – pentru popor –

A devenit Mântuitor.

9Când în necaz ei s-au găsit,

În ajutor El le-a sărit,

Iar Îngerul care-i aflat

În fața Lui, neîncetat,

Venit-a și i-a mântuit.

Din dragoste, El a venit

Apoi, și i-a răscumpărat,

Căci din vechime i-a purtat.

10Dar ei n-au fost ascultători

Și n-au fost înțelegători,

Ci al Său Duh L-au întristat.

Domnul – atuncea – a luptat

În contră la al Său popor

Și S-a făcut vrăjmaș al lor.

11Poporu-apoi și-a amintit

De zilele-n care-a trăit

Moise, zicând: „Unde-i Cel care

Și-a scos al Său popor din mare,

Și cel care, peste popor,

Fusese pus a fi păstor?

Unde-i Cel care, pe pământ,

Trimis-a Duhul Său Cel Sfânt

Din cer, peste al său popor,

Să șeadă în mijlocul lor?

12Unde-i Cel care îl veghea

Pe Moise și-l povățuia

Cu al Său braț tare, slăvit,

Cu care ape-a despărțit

În fața lor și-astfel, în lume,

Să-Și poată face-un veșnic Nume?

13Unde-i Cel ce-i călăuzea

Prin valuri și îi conducea,

Ca pe un cal, pe-un drum ales,

Fără de pietre, pe un șes?”

14„Ca fiara care, bunăoară,

Către vâlcele se pogoară,

Așa și Duhul Domnului

La tihnă-a dus poporul Lui.

În acest fel, Tu – negreșit –

Poporul Ți-ai povățuit

Și-un Nume-atuncea ai putut,

De slavă, să Îți fi făcut!”

15Din cerul Tău, Tu să privești

Către pământ, ca să zărești

Al Tău locaș sfânt și slăvit.

Dar unde s-o fi risipit

Râvna care cu Tine sta

Și-asemenea puterea Ta?

Al inimii Tale fior,

Cu șirul îndurărilor

Nenumărate, de la Tine,

Nu se arată, pentru mine.

16Însă cu toate-acestea, iată,

Tu Doamne ești al nostru Tată.

Căci Avraam nu ne-a știut,

Israel nu ne-a cunoscut.

Tu Doamne, numai, Te vădești

Precum că al nost’ Tată ești,

Căci Tu ești Cel care ne știe

Din veșnicie-n veșnicie.

Știut ești, de către popor,

Fiind „Al nost’ Mântuitor”.

17De ce ne lași să rătăcim?

De ce ne lași să părăsim

Căile Tale și găsești

Ca inima să ne-o-mpietrești,

Făcându-ne – de bună seamă –

De Tine să nu avem teamă?

Doamne, Te-ntoarce înapoi,

Doar din iubire pentru noi,

Căci suntem robi ai Tăi – știi bine –

Și moștenire pentru Tine!

18Iată, poporul Tău cel sfânt,

În țară, pe al lui pământ,

Puțină vreme-a stăpânit.

Vrăjmașii, însă, au venit

Și în picioare au călcat

Locașul Tău cel sfânt, ‘nălțat

De către-al Tău popor, în țară.

19Iată că noi ajuns-am iară,

Ca un popor nenorocit,

Pe care nu l-ai cârmuit

Tu, niciodată, peste care

Nu S-a chemat Numele-Ți mare…”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help