Ezechiel 17 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pedepsirea lui Zedechia

1Apoi, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

O pildă dă-i lui Israel

Și îi vorbește-n acest fel:

3„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Un vultur mare, ce vădea

Precum că aripi lungi avea

Și pene pestrițe, s-a dus,

Peste Liban și-apoi, de sus,

Peste un cedru s-a lăsat

Și-n urmă, vârful i-a luat.

4A rupt ramura cea pe care,

Mai ‘naltă, cedru-acel o are.

După ce-a rupt-o, el a dus-o

Și-n țara de negoț a pus-o,

Într-o cetate anumită,

De negustori doar, locuită.

5Sămânță-apoi, a mai luat

Din țara ‘ceea și-a plecat

Ca să o pună-ntr-un ogor

Ce-avea pământul roditor.

Lângă o apă mare-a dus-o

Și ca pe-o salcie a pus-o.

6Lăstaru-acesta a crescut

Și-n urmă, mare s-a făcut,

Asemenea butucului

De viță. Înălțimea lui –

Deși se dovedea întins –

Mult, spre tărie, nu s-a-ntins.

Vițele lui, înmănuncheate,

Spre vultur erau îndreptate,

Iar rădăcinile creșteau

Și sub el toate se aflau.

Butuc de viță s-a făcut

Și-apoi mlădițe i-au crescut.

7Dar mai era un vultur mare,

Cu aripi lungi și pene care,

Multe, în număr, s-au vădit.

Din locu-n care-a fost sădit

Întâi, butucul cel de vie

Și-a-ntins apoi, cu lăcomie,

Ale lui rădăcini, spre el,

Iar ramurile lui, la fel,

Tot către el și le-a-ndreptat,

Pentru a fi mai mult udat,

Decât atunci când s-a găsit

În locu-n care-a fost sădit.

8Vița, atunci când a fost dusă,

Într-un loc bun fusese pusă,

Chiar lângă apă, ca să poată,

Apoi, mlădițe ca să scoată,

Să dea o roadă-mbelșugată,

Fiind o viță minunată.”

9„Spune:”– a zis Cel cari mereu

E Domn, precum și Dumnezeu –

„Dar, are să îi meargă bine?

Vulturul, cel dintâi, nu vine

Să-i smulgă rădăcina mare

Și să-i ia rodul ce îl are?

Și n-au s-ajungă ofilite

Frunzele care-s odrăslite?

Ba da. Are să se usuce

Și nu trebuie s-o apuce

Mai multe mâini, sau un braț care

Este nevoie a fi tare,

Pentru ca-n urmă, acea vie,

Din rădăcini, scoasă să fie.

10Iată, sădită-i și se ține;

Dar oare, îi va merge bine?

Dar dacă vântul, răscolit

Din părțile de răsărit,

Vine și are s-o lovească,

N-ajunge să se ofilească?

O să se uște, negreșit,

În stratu-n care-a odrăslit.”

11Apoi, Cuvântul cel de sus,

Al Domnului, astfel, mi-a spus:

12„Du-te la casa cea vădită

Precum că este răzvrătită

Și spune-i: „Oare, nu știți voi,

Ce-nseamnă asta? Mai apoi,

Mai spune: „Cel ce-i împărat –

În Babilon încoronat –

Pân’ la Ierusalim s-a dus,

Iar de acolo l-a adus

Pe cel ce fost-a împărat

Și-n Babilon l-a strămutat.

I-a mai luat și pe cei cari

Sunt căpitanii lui cei mari,

Și-n Babilon îi duse. Dar,

13A mai luat și un vlăstar,

De neam împărătesc, și-ndat’,

Un legământ a încheiat

Cu el și-apoi l-a întărit,

Căci el să jure-a trebuit.

Însă pe toți aceia cari

Erau în țară cei mai mari,

I-a strâns și i-a luat cu el,

14Ca-mpărăția, în ăst fel,

Smerită-a fi, făr’ a-ncerca,

În urmă, a se ridica,

Iar împăratul, ne-ndoios,

Să îi rămână credincios.

15El, însă, nu l-a ascultat,

Ci-n contra lui s-a răsculat,

Și în Egipt a repezit –

Degrabă – soli, căci s-a gândit

Să ceară cai să i se dea

Și oameni mulți de-asemenea.

Dar dacă a făcut astfel,

Izbândă, o să aibă el?

Va reuși, în ăst fel, oare,

Să dobândească el, scăpare?

Cum să mai scape, dacă el

Călcat-a legământu-acel?”

16„Pe a Mea viață Mă jur Eu” –

Spusese Domnul Dumnezeu –

„În țara-n care e aflat

Cel cari îl puse împărat –

În urma unui legământ

Pecetluit cu jurământ –

Muri-va, pentru ce-a făcut,

Pentru că el nu și-a ținut

Cuvântul dat prin legământ

Și întărit cu jurământ.

De-aceea, el – în acea țară –

Ajunge-va, apoi, să piară!

Are să meargă-n Babilon,

17Căci cu oștire, Faraon

Nu o să vină, ca apoi,

Să îl ajute, în război,

Când întăriri vor fi-nălțate

Și șanțuri mari vor fi săpate

Ca multe suflete să cadă

În gheara nimicirii, pradă.

18Iată, el și-a nesocotit

Cuvintele ce le-a rostit,

Căci și-a călcat pe jurământ.

Nu s-a ținut de legământ

Și astfel, el nu va putea,

Nici o scăpare, a avea!

19„Pe a Mea viață, Mă jur Eu” –

Spusese Domnul Dumnezeu –

„Pentru că a nesocotit

Cuvintele ce le-am rostit,

Pentru că peste jurământ –

Făcut în al Meu Nume sfânt –

El a trecut și a călcat

Și legământul încheiat,

Eu am să fac în așa fel,

Încât să vină peste el

Lucrul acesta, negreșit,

Așa după cum am vestit.

20Mreaja, asupră-i, am s-o-ntind

Și-n al Meu laț am să îl prind.

În Babilon va fi mutat

Și-acolo fi-va judecat,

Pentru abaterea vădită,

Față de Mine săvârșită.

21Fugarii, din a lui oștire,

Loviți vor fi și, peste fire,

În orice loc ei vor cădea,

Căci o să-i taie sabia.

Cei care nu vor fi loviți,

În vânturi fi-vor risipiți,

Pe fața-ntregului pământ

Și ști-veți că Eu, Domnul, sânt,

Că Eu sunt cel care-a vorbit

Și-aceste lucruri le-am vestit.”

22Iată ce-a zis cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Din vârful unui cedru mare,

O ramură Îmi iau, pe care,

Jos – pe pământ – o pun apoi.

Din al lui creștet, rupe-voi

O fragedă mlădiță care

O voi sădi pe-un munte mare,

Pe-un munte ‘nalt și ridicat.

23Muntele-acela e aflat

În Israel. Acolo ea,

Lăstari și rod, are să dea.

Ajunge-va cedru măreț

Și fi-va de un mare preț,

Căci păsările vor veni

Și-n umbra lui s-or odihni.

Tot ceea ce e-naripat,

Odihna o va fi aflat

La umbra ramurilor lui.

24Și toți copacii câmpului

Vor ști că Eu sunt Domnul, care

Am pogorât copacul mare

Care fusese înălțat

Și îl ridic pe cel uscat.

Copacul verde, negreșit,

De Mine fost-a ofilit.

Pe cel uscat am să-l trezesc,

Căci iarăși am să-l înverzesc,

Pentru că Domnul a vorbit,

Iar ce a spus va fi-mplinit.”