Geneza 44 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Spaima fraților lui Iosif

1Poruncă, economului

Care era în slujba lui,

Iosif dădu: „Iată ce faci:

Ai să le pui merinde-n saci,

Acestor oameni – cât vor ei.

Argintul mai doresc să-l iei

Și-apoi, de-asupra grânelor,

Să-l pui, la gura sacilor.

2Celui mai tânăr, să-i mai pui –

Alăturea argintului –

Paharul meu.” El a făcut,

Precum stăpânul i-a cerut.

La Beniamin, în sac, a pus

Paharul, iar apoi s-a dus –

După ce-a pus totul la cale –

Grabnic, la treburile sale.

3Frații, în zori, s-au deșteptat

Și-apoi, zoriți, au încărcat,

Pe-ai lor măgari, grânele toate.

4Abia ieșiră din cetate,

Când Iosif, slugii sale-i spuse:

„E vremea când trebuiesc puse,

Cele vorbite-n aplicare.

Te scoli și-alergi, în graba mare,

Să-i prinzi pe oamenii acei.

Departe nu-s. Ajungi la ei

Și-ai să-i întrebi: „Cum ați putut,

Astfel de lucru, de-ați făcut?

Cu ce anume v-am greșit,

Încât cu rău ați răsplătit

5Binele nostru și-ați furat

Paharu-acela minunat,

Cari, la băut și la ghicit,

De-al meu stăpân, e folosit?

Nu-i bine dar, cum v-ați purtat!”

6Sluga, atunci, a alergat,

Și ajungându-i, le-a vorbit

Așa cum Iosif a dorit.

7Ei au răspuns: „De ce vorbești

Domnule, astfel?! Tu greșești!

Cum oare de te-ai fi gândit

Că robii tăi au săvârșit

Această faptă?! Dumnezeu

Să ne ferească, domnul meu,

De-așa ceva! Dacă nu crezi,

Poți cerceta și ai să vezi!

8Iată că noi, din Canaan,

Argintul de acum un an –

Care, în saci, a fost găsit –

Chiar ție ți l-am dăruit.

Cum crezi că noi am fi furat

Argint sau aurul aflat

În casă, la stăpânul tău?!

Puteam face așa un rău?!

9Robul, la cari va fi găsit

Paharul, morți-i e sortit!

Iar noi, robi ai stăpânului

Tău, fi-vom!” Economului,

În ăst fel, frații i-au vorbit.

10„Fie și-așa!” – a glăsuit

Sluga lui Iosif. „Iată, eu

Iau pe acel – ca rob al meu –

La care-acum, va fi găsit

Paharul, cum s-a poruncit.

Ceilalți, veți fi nevinovați,

Putând acasă să plecați!”

11Atunci, cu toții și-au adus

Sacii și-n fața lui, i-au pus,

12Iar economu-a cercetat

Pe fiecare. A luat,

Întâi, sacul celui mai mare –

Trecu, pe rând, la fiecare

Și Beniamin, ultimul, fuse.

Paharul – căci la el îl puse

Sluga lui Iosif – s-a găsit

La el, și toți au înlemnit.

13Hainele-apoi, și-au sfâșiat,

Măgarii și i-au încărcat

Și în cetate-au revenit.

14Iuda, cu frații, s-au grăbit,

La Iosif. I s-au închinat,

15Iar el, atunci, i-a întrebat:

„Ce faptă, iarăș’, ați făcut?!

Că pot ghicii, nu ați știut?!”

16Iuda a zis: „Ce mai putem,

În apărare, să spunem?

Ce am putea să mai vorbim?

Cum să ne mai îndreptățim?

Nelegiuirea săvârșită

De noi, a fost descoperită

De Domnul. Ce să mai spunem,

Decât că robii tăi suntem,

Și noi și fratele mai mic?

De spus, nu mai avem nimic.”

17„Să mă ferească Dumnezeu!

Așa ceva, n-am să fac eu!” –

Iosif a spus – „Va fi robit

Acel la care s-a găsit,

Paharul meu. Ceilalți, plecați!

La tatăl vostru, vă-nturnați!”

Iuda mijlocește pentru Beniamin

18Dar Iuda s-a apropiat,

De Iosif, și a cuvântat:

„Să nu te superi, domnul meu,

Ascultă ce-ți voi spune eu.

Te rog iar, nu te mânia,

Căci ești ca Faraon. Aș vrea,

Câteva vorbe, să rostesc.

19Ne-ai întrebat – îmi amintesc –

„Al vostru tată, mai trăiește?

Aveți un frate?”; și firește,

20Noi ți-am răspuns: „Tată avem

Și unsprezece frați suntem;

Dar cel mai mic este acasă.

Cu noi, să vină, nu îl lasă

Al nostru tată. Îl iubește

Și teamă-i e, doar când gândește

Că ar putea păți ceva.

De i s-ar întâmpla, cumva,

Vreun lucru rău, copilului,

Tata-ar pieri de grija lui.

Acest băiat a mai avut

Un frate, care-a fost născut

De mama lui, dar a murit

21Și-i singur. Tu ne-ai poruncit:

„Aduceți-l să îl văd eu.”

22Noi ți-am răspuns: „O, domnul meu,

Băiatul, dacă-l părăsește,

Tata – precis – se prăpădește.”

23Ne-ai spus: „De nu îl aduceți,

Fața, să nu mi-o mai vedeți!”

24Pe tata, când l-am întâlnit,

I-am spus tot ce ne-ai poruncit.

25Tata a zis: „Din nou plecați

Și iar, merinde, cumpărați!”

26Noi i-am răspuns: „Bine, plecăm,

Dar trebuie să îl luăm,

Pe fiul tău, cel mic, cu noi.”

27Tata ne-a spus: „Știți bine voi,

Că doar doi fii mi-a zămislit

28Nevasta. Unul a murit.

Cred, fiarelor, că le-a căzut

Pradă, căci nu l-am mai văzut.

29De și pe-acesta mi-l luați,

Puteți să fiți încredințați,

Că-n locuința morților,

Mă coborâți voi, fiilor!”

30Acuma, de am să revin,

La tata, fără Beniamin –

31Sigur – bătrânul va muri.

Inima lui se va opri,

De pierde și-acest copilaș.

32De altfel, eu m-am pus chezaș,

La tata, pentru-acest copil,

Și i-am vorbit așa: „Dă-mi-l!

‘Napoi îl capeți, de la mine.

De nu, atunci, față de tine,

Eu, vinovat, voi fi în veci!”

33Îngăduie-mi domnule, deci,

Să rămân rob, în locul lui,

Și dă drumul copilului,

Să meargă dar, la tatăl meu.

34Cum aș putea să mă-ntorc eu,

Fără băiat?! Stai și socoate!

Lucrul acesta nu se poate!

Cum aș putea să îndur eu,

Mâhnirile tatălui meu?!”