Judecătorii 6 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Apăsarea madianiților

1Israeliții au făcut

Lucruri care nu I-au plăcut

Lui Dumnezeu. Atuncea, El

L-a părăsit, pe Israel

În mâna Madianului

Și șapte ani, puterea lui,

Necontenit, l-a apăsat.

2Israeliții au cătat

Scăpare-n munți și au fugit

În peșteri. Unii s-au pitit

În văgăunile găsite,

Alții pe stâncile-ntărite

Au încercat – de spaimă mare

Împinși – a căuta scăpare.

3După ce Israel sfârșea

De semănat, se repezea

Tot Madianul – însoțit

De fiii de la Răsărit

Și de-Amelec – în câmpul lui.

4Nimiceau roada câmpului,

În toată țara, și mergeau

Până la Gaza. Nu lăsau,

În urma lor, în acest fel,

Merinde, pentru Israel.

Au nimicit măgari și boi,

Precum și turmele de oi.

5Cu turmele, ei năvăleau,

Asupra țării, când veneau

Călări pe ale lor cămile,

Cu corturi, ca mai multe zile,

Pe-ntinsul ei, să bântuiască

Și astfel, să o pustiască.

În țară-atuncea când intrau,

Ca și lăcustele erau,

6Iar al lui Israel popor

Fusese – din pricina lor –

În acel timp, nenorocit,

Căci mult avea de suferit.

7Israeliții au strigat

Atunci, la Domnul, ne-ncetat.

8Domnul, îndată, le-a trimis

Pe un proroc, care a zis:

„Așa vorbește Dumnezeu:

„Din grea robie, v-am scos Eu,

Când, din Egipt, ați fost luați.

9De Egipteni, ați fost scăpați

Și-apoi, din țară, i-am gonit

Pe cei care v-au asuprit,

Iar țara lor cea minunată

Vă este-acuma, vouă, dată.

10V-am spus atunci: „Eu sunt, mereu,

Al lui Israel Dumnezeu.

Să n-aveți teamă de cei care,

Poporul Amorit îi are

Drept dumnezei”, dar ne-ncetat,

De al Meu glas, n-ați ascultat.”

Ghedeon

11Apoi, Îngerul Domnului

A coborât, din cerul Lui,

Și-a mers la Ofra. El a stat

Sub un stejar, acolo-aflat.

Ioas era stăpânul lui –

Adică al stejarului.

Pe Ghedeon, fiu, îl avea

Și din Abiezer venea,

După familia tatălui.

În vremea ‘ceea, fiul lui –

Cari Ghedeon a fost chemat –

Era cu teascul său aflat

În acel loc și grâu bătea,

Căci să-l ascundă, el voia,

Din fața Madianului.

12Atunci, Îngerul Domnului

A mers de i s-a arătat,

Lui Ghedeon, și-a cuvântat:

„Viteazule, Domnu-i cu tine!”

13El l-a privit atunci, mai bine,

Și a-ntrebat: „Dar, domnul meu,

Dacă, cu noi, e Dumnezeu,

Să-mi spui atuncea, cum se poate

Să ni se-ntâmple-aceste toate?

Unde-s minunile făcute

În vremile de mult trecute,

Minuni de care amintesc

Părinții noștri când vorbesc

Și ne întreabă, tot mereu:

„Nu ne-a scos, oare, Dumnezeu

Din a Egiptului robie?”

Acum, ce poate să mai fie?

Iată că Domnul ne-a uitat,

Ne-a părăsit și ne-a lăsat

În mâinile vrăjmașilor,

Ale Madianiților!”

14Domnul, atuncea, l-a privit

Și-n felu-acesta, i-a vorbit:

„Pleacă de-ndată – ce mai stai? –

Doar cu puterea ce o ai,

Și izbăvește-n acest fel –

De Madian – pe Israel!

Du-te, după cuvântul Meu,

Căci oare nu te trimit Eu?”

15Dar Ghedeon nu se clintea,

Ci L-a-ntrebat: „Cum aș putea,

Pe Israel, să-l izbăvesc,

Așa sărman cum mă găsesc?

Familia mea – precum se știe –

Se trage, după seminție,

Din cele mai sărace case

Care se află în Manase;

Iar dintre toți – la tatăl meu –

Află căci cel mai mic, sunt eu.”

16Domnul a zis: „Pricepe bine,

Căci Eu voi fi, mereu, cu tine

Și astfel, ai să reușești,

Pe Madian, să îl zdrobești.”

17Atuncea Ghedeon – supus –

În fața Domnului, a spus:

„Doamne, dacă-mi vei arăta,

Că trecere-naintea Ta

Am dobândit, un semn, voiesc,

Din partea Ta, ca să primesc,

Să pot pricepe, negreșit,

Că Tu ești Cel ce mi-a vorbit.

18Să nu Te depărtezi apoi,

Căci iute voi veni-napoi.

În mare grabă-am să mă duc

Și darul meu am să-l aduc,

Ca să-l așez, în fața Ta.”

„Du-te, căci te voi aștepta” –

Îi zise Domnul. El s-a dus,

19Fuga, acasă, și a pus

Mâna pe-un ied. L-a pregătit,

Cu azimi coapte l-a-nsoțit,

Făcute dintr-o efă plină,

Până în gură, cu făină.

Carnea, în coș, a așezat-o,

Iar zeama-n oală a turnat-o.

Apoi, la Domnul – la stejar –

A mers să ducă al său dar.

20Când Ghedeon, darul, aduse,

Îngerul Domnului îi spuse:

„Ia carnea și azimele.

Pe stânca ‘ceea, pune-le,

Iar zeama vars-o, negreșit.”

Îndată, el a împlinit

Poruncile ce i s-au dat.

21Îngeru-n urmă Și-a luat

Toiagu-n mână și l-a-ntins,

Încât cu vârful a atins

Carnea și-azimile. Îndată,

O flacără înfricoșată,

Din miezul stâncii, a țâșnit

Și darul fost-a mistuit.

Apoi, Îngerul Domnului

A dispărut din fața lui,

22Iar Ghedeon s-a-nspăimântat,

Și-n acest fel a cuvântat:

„Stăpâne Doamne, vai de mine,

În fața mea – văzut-am bine –

A fost Îngerul Domnului,

Și-am stat chiar înaintea lui!”

23Domnul îi zise: „Să n-ai teamă!

Nu vei muri, de bună seamă!”

24În urmă, Ghedeon s-a dus

Și multe pietre a adus,

Căci un altar el a zidit

Și, „Domnul păcii”, l-a numit.

Și azi, altarul se vădește

Cum că la Ofra se găsește,

Pentru că-n Ofra stăpânea

Abiezer, pe când trăia.

Dărâmarea altarului lui Baal

25În acea noapte – într-un vis –

Domnul, lui Ghedeon, i-a zis:

„Să iei vițelul cel pe care,

Tu știi că tatăl tău îl are.

Un taur, să mai iei apoi,

De șapte ani. Vino-napoi,

Căci vreau să fie nimicit

Altarul ce i-a fost zidit

Lui Bal, de către tatăl tău.

Să nimicești altarul său,

Și taie stâlpul închinat

La Astartee, stâlp aflat

Deasupra. Când ai să sfârșești,

26Pe vârful stâncii să zidești

Un nou altar, al Domnului.

Ai să jertfești, pe piatra lui,

Al doilea taur, să-l socot

A fi drept ardere de tot.

Să-l arzi cu lemnul adunat

Din stâlpul ce va fi tăiat.”

27Îndată, Ghedeon s-a dus

Și slugile și le-a adus.

A luat zece dintre ei

Și-apoi, cu oamenii acei,

În mare grabă a făcut

Ceea ce Domnul i-a cerut.

Dar pentru că teamă avea

De tatăl său și-asemenea

De cei care-mprejur erau

Și în cetate locuiau,

Lucrul acesta l-a făcut

Noaptea, spre a nu fi văzut.

28În zori de zi, când s-au trezit

Cei din cetate, au zărit

Cum că altarul închinat

Lui Bal, fusese dărâmat,

Iar stâlpul de deasupra lui –

Cari fost-a al idolului –

Zăcea acuma aruncat

Mai la oparte, retezat.

Apoi, uimiți, au mai zărit –

Pe-altarul nou ce-a fost zidit –

Un taur care a fost pus,

Drept ardere de tot adus.

29Mirați de cele ce-au văzut,

Au întrebat: „Cine-a făcut

Lucrul acest?” Au cercetat,

Și-n felu-acesta au aflat

Că Ghedeon – acela care,

Drept tată, pe Ioas, îl are –

E-acela care a făcut

Toate pe câte le-au văzut.

30Atunci, mulțimea din cetate,

Către Ioas, a zis: „Îl scoate

Afară-ndat’, pe fiul tău,

Căci a făcut un mare rău!

Altarul ce era-nchinat

Lui Bal, iată că l-a surpat.

A retezat stâlpul cel sfânt,

Și l-a trântit jos, la pământ.”

31Ioas luă cuvântu-apoi,

Zicându-le: „Ce sunteți voi?

Oare sunteți voi obligați,

Pe Bal, ca să îl apărați?

Voi trebuie dar, fraților,

Ca să-i veniți în ajutor?

Dacă cuteză cineva

Și îl va apăra cumva,

Pe Bal, acela – bunăoară –

Până în zori, are să moară!

Dacă e Baal vreun Dumnezeu,

Singur, să-și apere, mereu,

Pricina-n fața orișicui,

Căci au surpat altarul lui!”

32Pe Ghedeon ei l-au numit

Drept „Ierubal”, cari tălmăcit

E „Apere-se Bal”, căci ei –

Adică oamenii acei –

Au zis atuncea: „Negreșit,

Bal – singur – este potrivit,

Lui Ghedeon, piept de a-i ține

Și de-a se apăra pe sine,

Căci Ghedeon a cutezat

Și-al său altar l-a dărâmat.”

33Tot Madianul a venit –

Cu fiii de la Răsărit,

Cu Amelec – și au trecut

Iordanul. Tabără-au făcut,

În vale, lângă Isreel,

Fiind cu toți gata astfel,

Ca să pornească la război.

34Duhul lui Dumnezeu, apoi,

Pe Ghedeon, l-a îmbrăcat.

Din trâmbiță el a sunat

Și lui Abiezer apoi,

Veste i-a dat, ca la război,

Să-l însoțească, negreșit.

35În urmă, soli a repezit,

În seminția lui Manase,

Să strângă din ale lui case,

Oșteni, să meargă după el

În luptă. A făcut la fel

Și cu Așer. Soli au plecat

Și-n Zabulon; a adunat

Oștire multă, negreșit,

Cari din Neftali a venit.

Semnul cu lâna

36În urmă, Ghedeon s-a dus

În fața Domnului și-a spus:

„Dacă vei vrea să-l izbăvești

Pe Israel – precum gândești –

Prin mine, am ceva a spune:

37Un val de lână, eu voi pune

În arie. De voi vedea

Că rouă e pe lâna mea –

În timp ce-n jur va fi uscat

Pământul – am să știu de-ndat’

Că Israelul, negreșit,

Prin mine, fi-va izbăvit.”

38Totul apoi s-a petrecut,

Întocmai precum a cerut.

Astfel, în ziua următoare –

Când soarele pe cer răsare –

La arie, el a plecat,

Să vadă ce s-a întâmplat.

Țarina-n jur era uscată,

Dar lâna lui era udată

De roua care a căzut.

Când a stors lâna, a văzut

Că apa ce s-a scurs din ea,

Într-un pahar, de-abea-ncăpea.

39Atuncea, Ghedeon s-a dus

În fața Domnului și-a spus:

„Iartă-mi această nebunie

Și nu Te-aprinde, de mânie,

Căci doar acum, mai îndrăznesc –

În fața Ta – ca să vorbesc.

Încă o dată-Ți cer iertare,

Căci voi mai face o-ncercare:

Aș vrea ca lâna din câmpie –

Mâine – uscată ca să fie,

Iar tot pământu-n jur aflat,

De rouă, să fie udat.”

40Atuncea, Domnul a făcut

Așa precum el a cerut:

Când a-nceput ziua cea nouă,

Pământul fost-a plin de rouă,

Și numai lâna așezată,

În arie, era uscată.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help