Luca 23 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iisus înaintea lui Pilat

1Iisus a fost înfățișat,

Apoi, ‘naintea lui Pilat.

2Aici, cu toți s-au repezit,

Să Îl pârască: „L-am găsit,

La răzmeriță, ațâțând

Poporul și împiedicând

Lumea, de-a da Cezarului,

Birul, ce se cuvine lui.

De-asemenea, S-a proclamat

Că e Hristos, că e-mpărat!”

3Când au sfârșit cu pâra lor,

„Ești Rege al Iudeilor?” –

Zise Pilat. „Da! Sunt!” – a spus,

Privindu-l țintă-n ochi, Iisus.

4Pilat, apoi, a cuvântat:

„Eu, nici o vină, n-am aflat,

5În El!” Ei, însă, stăruiau

Și, mai înverșunați, strigau:

„Noroadele-a întărâtat,

Cu-nvățătura ce le-a dat!

A început de prin Iudeea,

Apoi aici și-n Galileea.”

Iisus înaintea lui Irod

6De Galileea, când Pilat

A auzit, a întrebat,

De nu cumva, omul Acel

Este Galileean, și El.

7Aflând apoi, de la norod,

Că-n stăpânirea lui Irod,

Este Iisus, a cugetat –

Chiar la Ierusalim aflat,

Fiind Irod – că omu-Acel,

Ar trebui trimis la el.

8Irod, văzându-L, pe Iisus,

Venind, s-a bucurat nespus,

Căci, să-L cunoască, a dorit,

Pentru că multe-a auzit,

Pe seama Lui, că se spunea.

Acuma, el nădăjduia,

Că o să-L vadă, în sfârșit,

Cum o minune-a săvârșit.

9Multe-ntrebări, Irod a pus,

Dar n-a răspuns, nimic, Iisus.

10Prezenți erau preoții mari,

Precum și ai lor cărturari.

Toți se-ntreceau, care de care,

În a-L pârî cu-nverșunare.

11Irod – și straja ce-o avea –

Față de El, dispreț vădea.

Batjocuri doar, I-au arătat,

Iar după ce L-au îmbrăcat

În niște haine lucitoare,

Râzând, apoi, plini de-ncântare,

Au hotărât ca, de îndat,

Să Îl trimită, la Pilat.

12Irod și cu Pilat erau,

Demult, certați – se dușmăneau –

Însă, atuncea, s-a ivit

Clipa, când s-au împrietenit.

Hotărârea de moarte întărită

13După-mpăcarea cu Irod,

Pilat chemat-a mult norod,

Strânse pe preoții cei mari,

Precum și pe-ai lor cărturari,

Și-a zis, privindu-L pe Iisus:

14„Pe omu-Acesta, L-ați adus,

Aici, ca pe-un răufăcător.

Ați spus că-i un ațâțător

La răzmeriță. L-am luat,

Și-n amănunt L-am cercetat,

În fața voastră. V-am făcut

Pe plac, așa precum ați vrut.

Degeaba L-ați învinuit,

Căci, vinovat, nu L-am găsit.

15Și nici Irod nu I-a aflat

Vreo vină, căci L-a-napoiat

La noi, așa cum ați văzut.

Deci, Acest om nu a făcut

Nimic, pentru a fi ucis,

După cum voi, mie, mi-ați zis.

16Să-L bată, am să poruncesc,

Însă apoi, Îl slobozesc.”

17Când Paștele se prăznuia –

După tradiții – trebuia,

Pilat să-i dea norodului,

Un condamnat, pe voia lui.

18Întreg norodul a strigat:

„Vrem pe Baraba, ‘liberat!

În ce-L privește pe Iisus,

La moarte trebuie-a fi dus!”

19Acel Baraba fost-a-nchis,

Pentr-un omor ce s-a comis,

Și o răscoală, în cetate.

20Pilat, sperând că încă poate

Ca, pe Iisus, să-L izbăvească,

A-ncercat, gloatei, să-i vorbească.

21Norodul, însă, a răcnit:

„Iisus să fie răstignit!”

22A treia oară-atunci, Pilat,

Mulțimile, le-a întrebat:

„Totuși, spuneți-mi, ce-a făcut?

Eu, nici o vină, n-am văzut,

Pe care, Acest om s-o poarte,

Să pot a-L condamna la moarte.”

23Noroadele, în gura mare,

Strigau – din ce în ce mai tare –

Ca El să fie răstignit,

Iar pân’ la urmă-au biruit,

Căci preoții le împingeau,

Să facă, precum ei voiau.

24Când le văzuse stăruința,

Pilat le-a-ndeplinit dorința

25Și, astfel, l-a eliberat

Pe cel ce fosta-ntemnițat

Pentru răscoală și omor,

Iar pe Iisus, pe mâna lor,

El l-a lăsat – cum au cerut –

Și au făcut, cu El, ce-au vrut.

Răstignirea

26Să-L răstignească, ei L-au dus,

Însă, pe drum, mâna au pus,

Pe-un om, cari Simon se numea

Și, în Cirena, locuia.

Pe acel Simon, ei l-au pus,

Să ducă crucea, lui Iisus.

27În urma lui Iisus, pășea

O gloată mare, ce plângea –

Mergeau, mulți, tânguindu-se,

Cu pumni-n piept, bătându-se.

Erau, cu oamenii acei –

Acolo – și multe femei,

Care boceau, necontenit.

28Iisus, plânsul, le-a auzit,

Și-atunci, S-a-ntors și-a cuvântat:

„De ce, de plâns, v-ați apucat?!

Nu Mă mai plângeți voi, pe Mine,

Ci plângeți, pentru voi, mai bine,

Și pentru-ai voștri fii! Căci iată,

29Va fi o vreme-ntunecată,

În care, astfel se va zice:

„De cele sterpe, e ferice! –

De pântecul ce n-a născut,

De sânii care n-au avut

Parte de prunci, de alăptat!”

30Atuncea, mulți vor fi strigat:

„Cădeți, peste noi, munților!”

„Ne-acoperiți, dealurilor!”

31Copacului cel verde, dacă

Așa îi fac, ce au să-i facă,

Atunci, copacului uscat?”

32Cu El, acolo, s-au aflat

Și doi tâlhari. Oameni-acei

Trebuiau răstigniți și ei,

Pe deal, odată cu Iisus.

33Când au ajuns cu toții, sus,

Pe „Căpățâna”, i-au culcat

Pe cruci și-apoi, le-au ridicat.

În ăst fel, a ajuns Iisus,

Între tâlhari, să fie pus –

Pe unu-n dreapta-I l-așezară,

Pe-altul la stânga-l ridicară.

34„Nu știu ce fac, o Sfinte Tată” –

Zicea Iisus – „Te rog, îi iartă!”

Ale Lui haine-au împărțit,

Așa cum sorți-au stabilit.

Batjocurile

35Erau mulți cei care ședeau,

Pe „Căpățâna”, și priveau.

Fruntași-și băteau joc de El,

Zicând mereu: „Iată-L pe-Acel

Care, pe mulți, i-a mântuit!

Acuma, șade răstignit,

Deși ar face foarte bine

Ca să se mântuie pe Sine,

Dacă-i Hristos! – cum spunea des,

Că-i al lui Dumnezeu Ales!”

36Ostașii Îl batjocoreau

Și-oțet, să beie, Îi dădeau,

37Zicând: „Dacă-mpărat, Tu ești,

Peste Iudei, precum vorbești,

Te mântuiește și pe Tine!”

38De-asupra Lui, putea oricine,

Ca să citească-n latinește,

Grecește și în evreiește,

În lemnul crucii, încrustat:

„Peste Iudei, El e-mpărat”.

39Chiar și tâlharul răstignit,

Alături, L-a batjocorit:

„Nu îi fi, oare, Tu, Hristos?

Te mântuiește! Dă-Te jos,

De ești în stare, iar apoi,

Ne mântuiește și pe noi!”

40Dar celălalt tâlhar, aflat

Și el, pe cruce, l-a-nfruntat:

„Chiar, nu te temi de Dumnezeu,

De-așa vorbești, căci tu și eu,

La fel, avem de îndurat

Osânda care ni s-a dat?

41Pedeapsa ne e potrivită,

Căci luăm plata cuvenită

Pentru-ale noastre făr’ delegi.

Dar omul-Acesta – înțelegi? –

Din câte știm, din ce-am văzut

Și-am auzit, rău, n-a făcut.”

42Apoi, s-a-ntors către Iisus:

„Doamne” – acel tâlhar I-a spus –

„Aminte-adu-Ți, nu mă uita,

Când, în Împărăția Ta,

Veni-vei!” Domnul l-a privit

43Și, cu blândețe, i-a vorbit:

„Îți spun drept: nici o grijă n-ai,

Căci azi, vei fi cu Mine-n rai.”

Moartea lui Iisus

44De la ceasul al șaselea

Și până la al nouălea,

Un întuneric a venit

Și, țara, a învăluit.

45Perdeaua-n Templu așezată,

În două, fost-a sfâșiată,

Iar soarele s-a-ntunecat.

46Iisus, atuncea, a strigat:

„Tată! Primește Duhul Meu!

În a Ta mână, Îl las Eu!”

După ce astfel a strigat,

Domnul Iisus, Duhul, Și-a dat.

47Sutașul care a văzut

Tot ceea ce s-a petrecut,

Speriat, pe Domnul, L-a slăvit,

Spunând: „A fost neprihănit

Omul Acest, cu-adevărat!”

48Întreg norodul adunat,

Când aste lucruri a văzut,

În piept, cu pumnii, s-a bătut.

49Toți cunoscuții lui Iisus,

Femeile care s-au dus

Din Galileea după El,

Se strânseră pe dealu-acel.

Mai la oparte, ei ședeau –

Retrași de ceilalți – și priveau.

Îngroparea lui Iisus

50Era un om evlavios,

Om bun și foarte credincios,

Un sfetnic al Soborului –

Iosif, era numele lui.

51El nu fusese-atunci la sfat,

Când, pe Iisus, L-au condamnat.

Iosif ședea-n Arimateea –

Într-o cetate din Iudeea –

Și aștepta și el, să vie

A Domnului Împărăție.

52El, grabnic, la Pilat, s-a dus,

Să ceară trupul lui Iisus.

53Jos, de pe cruce-apoi, L-a dat,

Cu in curat L-a-nfășurat –

În pânză – iar apoi L-a dus

Și într-un nou mormânt L-a pus –

Proaspăt, în stâncă sfredelit,

Și pân-atunci, nefolosit.

54Era în zi de Pregătire,

Urmând să vină, peste fire –

În urma ei – un nou Sabat.

Când faptele s-au întâmplat,

55Femeile – care s-au dus

Din Galileea, cu Iisus –

Erau cu Iosif și-au văzut

Tot ce, acesta a făcut;

Văzură, deci, mormântu-acel,

Și trupul lui Iisus, în el.

56Mir și miresme-au pregătit

Ele, și-apoi, s-au odihnit,

Așa cum Legea le-a cerut,

Sabatul fiind început.