Luca 23 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Iisus înaintea lui Pilat

1Iisus a fost înfățișat,

Apoi, ‘naintea lui Pilat.

2Aici, cu toți s-au repezit,

Să Îl pârască: „L-am găsit,

La răzmeriță, ațâțând

Poporul și împiedicând

Lumea, de-a da Cezarului,

Birul, ce se cuvine lui.

De-asemenea, S-a proclamat

Că e Hristos, că e-mpărat!”

3Când au sfârșit cu pâra lor,

„Ești Rege al Iudeilor?” –

Zise Pilat. „Da! Sunt!” – a spus,

Privindu-l țintă-n ochi, Iisus.

4Pilat, apoi, a cuvântat:

„Eu, nici o vină, n-am aflat,

5În El!” Ei, însă, stăruiau

Și, mai înverșunați, strigau:

„Noroadele-a întărâtat,

Cu-nvățătura ce le-a dat!

A început de prin Iudeea,

Apoi aici și-n Galileea.”

Iisus înaintea lui Irod

6De Galileea, când Pilat

A auzit, a întrebat,

De nu cumva, omul Acel

Este Galileean, și El.

7Aflând apoi, de la norod,

Că-n stăpânirea lui Irod,

Este Iisus, a cugetat –

Chiar la Ierusalim aflat,

Fiind Irod – că omu-Acel,

Ar trebui trimis la el.

8Irod, văzându-L, pe Iisus,

Venind, s-a bucurat nespus,

Căci, să-L cunoască, a dorit,

Pentru că multe-a auzit,

Pe seama Lui, că se spunea.

Acuma, el nădăjduia,

Că o să-L vadă, în sfârșit,

Cum o minune-a săvârșit.

9Multe-ntrebări, Irod a pus,

Dar n-a răspuns, nimic, Iisus.

10Prezenți erau preoții mari,

Precum și ai lor cărturari.

Toți se-ntreceau, care de care,

În a-L pârî cu-nverșunare.

11Irod – și straja ce-o avea –

Față de El, dispreț vădea.

Batjocuri doar, I-au arătat,

Iar după ce L-au îmbrăcat

În niște haine lucitoare,

Râzând, apoi, plini de-ncântare,

Au hotărât ca, de îndat,

Să Îl trimită, la Pilat.

12Irod și cu Pilat erau,

Demult, certați – se dușmăneau –

Însă, atuncea, s-a ivit

Clipa, când s-au împrietenit.

Hotărârea de moarte întărită

13După-mpăcarea cu Irod,

Pilat chemat-a mult norod,

Strânse pe preoții cei mari,

Precum și pe-ai lor cărturari,

Și-a zis, privindu-L pe Iisus:

14„Pe omu-Acesta, L-ați adus,

Aici, ca pe-un răufăcător.

Ați spus că-i un ațâțător

La răzmeriță. L-am luat,

Și-n amănunt L-am cercetat,

În fața voastră. V-am făcut

Pe plac, așa precum ați vrut.

Degeaba L-ați învinuit,

Căci, vinovat, nu L-am găsit.

15Și nici Irod nu I-a aflat

Vreo vină, căci L-a-napoiat

La noi, așa cum ați văzut.

Deci, Acest om nu a făcut

Nimic, pentru a fi ucis,

După cum voi, mie, mi-ați zis.

16Să-L bată, am să poruncesc,

Însă apoi, Îl slobozesc.”

17Când Paștele se prăznuia –

După tradiții – trebuia,

Pilat să-i dea norodului,

Un condamnat, pe voia lui.

18Întreg norodul a strigat:

„Vrem pe Baraba, ‘liberat!

În ce-L privește pe Iisus,

La moarte trebuie-a fi dus!”

19Acel Baraba fost-a-nchis,

Pentr-un omor ce s-a comis,

Și o răscoală, în cetate.

20Pilat, sperând că încă poate

Ca, pe Iisus, să-L izbăvească,

A-ncercat, gloatei, să-i vorbească.

21Norodul, însă, a răcnit:

„Iisus să fie răstignit!”

22A treia oară-atunci, Pilat,

Mulțimile, le-a întrebat:

„Totuși, spuneți-mi, ce-a făcut?

Eu, nici o vină, n-am văzut,

Pe care, Acest om s-o poarte,

Să pot a-L condamna la moarte.”

23Noroadele, în gura mare,

Strigau – din ce în ce mai tare –

Ca El să fie răstignit,

Iar pân’ la urmă-au biruit,

Căci preoții le împingeau,

Să facă, precum ei voiau.

24Când le văzuse stăruința,

Pilat le-a-ndeplinit dorința

25Și, astfel, l-a eliberat

Pe cel ce fosta-ntemnițat

Pentru răscoală și omor,

Iar pe Iisus, pe mâna lor,

El l-a lăsat – cum au cerut –

Și au făcut, cu El, ce-au vrut.

Răstignirea

26Să-L răstignească, ei L-au dus,

Însă, pe drum, mâna au pus,

Pe-un om, cari Simon se numea

Și, în Cirena, locuia.

Pe acel Simon, ei l-au pus,

Să ducă crucea, lui Iisus.

27În urma lui Iisus, pășea

O gloată mare, ce plângea –

Mergeau, mulți, tânguindu-se,

Cu pumni-n piept, bătându-se.

Erau, cu oamenii acei –

Acolo – și multe femei,

Care boceau, necontenit.

28Iisus, plânsul, le-a auzit,

Și-atunci, S-a-ntors și-a cuvântat:

„De ce, de plâns, v-ați apucat?!

Nu Mă mai plângeți voi, pe Mine,

Ci plângeți, pentru voi, mai bine,

Și pentru-ai voștri fii! Căci iată,

29Va fi o vreme-ntunecată,

În care, astfel se va zice:

„De cele sterpe, e ferice! –

De pântecul ce n-a născut,

De sânii care n-au avut

Parte de prunci, de alăptat!”

30Atuncea, mulți vor fi strigat:

„Cădeți, peste noi, munților!”

„Ne-acoperiți, dealurilor!”

31Copacului cel verde, dacă

Așa îi fac, ce au să-i facă,

Atunci, copacului uscat?”

32Cu El, acolo, s-au aflat

Și doi tâlhari. Oameni-acei

Trebuiau răstigniți și ei,

Pe deal, odată cu Iisus.

33Când au ajuns cu toții, sus,

Pe „Căpățâna”, i-au culcat

Pe cruci și-apoi, le-au ridicat.

În ăst fel, a ajuns Iisus,

Între tâlhari, să fie pus –

Pe unu-n dreapta-I l-așezară,

Pe-altul la stânga-l ridicară.

34„Nu știu ce fac, o Sfinte Tată” –

Zicea Iisus – „Te rog, îi iartă!”

Ale Lui haine-au împărțit,

Așa cum sorți-au stabilit.

Batjocurile

35Erau mulți cei care ședeau,

Pe „Căpățâna”, și priveau.

Fruntași-și băteau joc de El,

Zicând mereu: „Iată-L pe-Acel

Care, pe mulți, i-a mântuit!

Acuma, șade răstignit,

Deși ar face foarte bine

Ca să se mântuie pe Sine,

Dacă-i Hristos! – cum spunea des,

Că-i al lui Dumnezeu Ales!”

36Ostașii Îl batjocoreau

Și-oțet, să beie, Îi dădeau,

37Zicând: „Dacă-mpărat, Tu ești,

Peste Iudei, precum vorbești,

Te mântuiește și pe Tine!”

38De-asupra Lui, putea oricine,

Ca să citească-n latinește,

Grecește și în evreiește,

În lemnul crucii, încrustat:

„Peste Iudei, El e-mpărat”.

39Chiar și tâlharul răstignit,

Alături, L-a batjocorit:

„Nu îi fi, oare, Tu, Hristos?

Te mântuiește! Dă-Te jos,

De ești în stare, iar apoi,

Ne mântuiește și pe noi!”

40Dar celălalt tâlhar, aflat

Și el, pe cruce, l-a-nfruntat:

„Chiar, nu te temi de Dumnezeu,

De-așa vorbești, căci tu și eu,

La fel, avem de îndurat

Osânda care ni s-a dat?

41Pedeapsa ne e potrivită,

Căci luăm plata cuvenită

Pentru-ale noastre făr’ delegi.

Dar omul-Acesta – înțelegi? –

Din câte știm, din ce-am văzut

Și-am auzit, rău, n-a făcut.”

42Apoi, s-a-ntors către Iisus:

„Doamne” – acel tâlhar I-a spus –

„Aminte-adu-Ți, nu mă uita,

Când, în Împărăția Ta,

Veni-vei!” Domnul l-a privit

43Și, cu blândețe, i-a vorbit:

„Îți spun drept: nici o grijă n-ai,

Căci azi, vei fi cu Mine-n rai.”

Moartea lui Iisus

44De la ceasul al șaselea

Și până la al nouălea,

Un întuneric a venit

Și, țara, a învăluit.

45Perdeaua-n Templu așezată,

În două, fost-a sfâșiată,

Iar soarele s-a-ntunecat.

46Iisus, atuncea, a strigat:

„Tată! Primește Duhul Meu!

În a Ta mână, Îl las Eu!”

După ce astfel a strigat,

Domnul Iisus, Duhul, Și-a dat.

47Sutașul care a văzut

Tot ceea ce s-a petrecut,

Speriat, pe Domnul, L-a slăvit,

Spunând: „A fost neprihănit

Omul Acest, cu-adevărat!”

48Întreg norodul adunat,

Când aste lucruri a văzut,

În piept, cu pumnii, s-a bătut.

49Toți cunoscuții lui Iisus,

Femeile care s-au dus

Din Galileea după El,

Se strânseră pe dealu-acel.

Mai la oparte, ei ședeau –

Retrași de ceilalți – și priveau.

Îngroparea lui Iisus

50Era un om evlavios,

Om bun și foarte credincios,

Un sfetnic al Soborului –

Iosif, era numele lui.

51El nu fusese-atunci la sfat,

Când, pe Iisus, L-au condamnat.

Iosif ședea-n Arimateea –

Într-o cetate din Iudeea –

Și aștepta și el, să vie

A Domnului Împărăție.

52El, grabnic, la Pilat, s-a dus,

Să ceară trupul lui Iisus.

53Jos, de pe cruce-apoi, L-a dat,

Cu in curat L-a-nfășurat –

În pânză – iar apoi L-a dus

Și într-un nou mormânt L-a pus –

Proaspăt, în stâncă sfredelit,

Și pân-atunci, nefolosit.

54Era în zi de Pregătire,

Urmând să vină, peste fire –

În urma ei – un nou Sabat.

Când faptele s-au întâmplat,

55Femeile – care s-au dus

Din Galileea, cu Iisus –

Erau cu Iosif și-au văzut

Tot ce, acesta a făcut;

Văzură, deci, mormântu-acel,

Și trupul lui Iisus, în el.

56Mir și miresme-au pregătit

Ele, și-apoi, s-au odihnit,

Așa cum Legea le-a cerut,

Sabatul fiind început.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help