Ezechiel 3 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Pe când uimit eram eu încă,

El mi-a vorbit: „Ia și mănâncă,

Ceea ce vezi în fața ta!

Tu, fiu al omului, nu sta,

Ci-nghite cartea ca astfel,

La casele lui Israel,

Să te trimit, să le vestești

Cuvintele ce le primești!”

2Am deschis gura și mi-a dat

Sulul acel, de l-am mâncat.

3„Hrănește-ți trupul” – zise El –

„Și măruntaiele astfel

Să ți le umpli, de îndat’,

Cu sulul care ți-a fost dat!”

Când l-am mâncat, în gura mea,

Dulce ca mierea îmi părea.

4El zise: „Fiu al omului,

Ai să te duci și ai să spui

În Israel, cuvântul Meu!

5Vezi dar, că nu te trimit Eu,

La un popor care arată

O limbă grea și încurcată,

Ci numai la poporu-acel,

Din casele lui Israel.

6Nu te trimit la oameni cari

Fac parte din popoare mari

Având o limbă încurcată

Și-o grea vorbire totodată,

Pe care, orișicât ai vrea,

Să o-nțelegi, nu ai putea.

Îți spun însă, că – negreșit –

Dacă la ele te trimit,

Acele neamuri, de îndat’,

Pe tine te-ar fi ascultat!

7Cu toate-acestea, Israel

Nu te va asculta defel,

Căci el, de fapt, precum știu bine,

Nu vrea a asculta de Mine.

Casa lui Israel arată

Că are fruntea încruntată,

Iar inima îi e-mpietrită.

8Iată, îți va fi dăruită

O față aspră, ca a lor.

Ca frunțile oamenilor,

Am să îți fac și fruntea ta

Și-asprime ea va căpăta.

9Precum un diamant, voiesc

Ca fruntea ta să o aspresc,

Încât ea va ajunge, încă,

Mai tare decât e o stâncă.

Nu te speria și nu te teme,

Pentru că ei, în orice vreme,

Sunt doar o casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită!”

10După aceea, glasul Lui

Îmi zise: „Fiu al omului,

Cuvintele ce îți voi spune,

Ascultă-le și ți le pune

În a ta inimă! Apoi,

11Du-te la prinșii de război,

La fiii din al tău popor.

Vorbește-le dar, tuturor,

Fie că ei vor asculta,

Fie că nu, vorbirea ta.

În felu-acesta să le spui:

Ascultați vorba Domnului,

Pe care v-am adus-o eu!

Așa vorbește Dumnezeu!”

12Atuncea, Duhul m-a răpit

Și-n urma mea am auzit

Vuiete cari făcute sânt

De un cutremur de pământ.

Îndată, eu am priceput

Că zgomotul a fost făcut

De slava Domnului, când ea,

Din locul în care ședea,

S-a ridicat. Am auzit,

13Apoi, și cum au vâjâit,

Aripile ce le aveau

Făpturile cari vii erau,

L-au scos atunci când au pornit

Și între ele s-au lovit.

Am auzit de-asemenea,

Alt zgomot care se vădea

Drept huruitul roților

Aflate la tălpile lor

Și vuiete ce scoase sânt

De un cutremur de pământ.

14Atunci când Duhul m-a răpit,

Mergeam furios și necăjit,

Iar Domnul, mâna, Își lăsase,

Asupra mea de apăsase.

15La Tel-Abib, am mers apoi,

La cei ce-au fost prinși de război,

În al Haldeilor hotar,

La apa râului Chebar.

O săptămână, am rămas

În al lor mijloc, fără glas

Și mă simțeam înmărmurit.

16A șaptea zi, am auzit

Însă, Cuvântul Domnului

17Zicându-mi: „Fiu al omului,

Te pun – acuma – păzitor,

Peste-al lui Israel popor.

Când, un cuvânt tu vei avea,

Ce va veni din partea Mea,

Ai să te duci și ai să spui,

Cuvântul Meu, poporului!

18Când îi voi zice, bunăoară,

Omului rău, că o să moară –

Iar tu nu o să te grăbești

Ca vestea să i-o-mpărtășești

Spre a-l opri din calea lui

Și să scapi viața omului,

Iar omul care este rău

Piere pentru păcatul său –

Să știi că te voi căuta,

Căci am să cer, din mâna ta,

Sângele omului acel!

19Dar dacă-l înștiințezi, iar el

Continuă pe drumul său –

Făr’ să se-abată de la rău –

Și o să moară, negreșit,

Pentru păcatul săvârșit,

Nu te vei face vinovat

Iar sufletul îți e iertat!

20Atuncea când un om – vădit

Precum că e neprihănit –

Se va abate, fără știre,

De la a lui neprihănire –

Iar pe acest nou drum al său

Are a se deda la rău –

Un laț, am să îi însăilez

Ca înainte-i să-l așez,

Prin care el are să cadă

Apoi, în plasa morții, pradă.

Dacă tu n-ai să te grăbești,

Ca vestea să i-o-mpărtășești –

Iar omul moare, negreșit,

Pentru păcatul săvârșit

Fără să-i fie pomenită

Viața ce-a fost neprihănită –

Să știi că te voi căuta,

Căci am să cer, din mâna ta,

Sângele omului acel!

21Dar dacă-l înștiințezi, iar el

Nu o să mai păcătuiască –

Și-n acest fel o să trăiască

Pentru că tu l-ai înștiințat –

Sufletul tău va fi iertat!”

22Asupră-mi, mâna Domnului

Venit-a, iar cuvântul Lui

Mi-a zis: „Te scoală! Du-te-n vale,

Pentru că am găsit cu cale,

În locu-acela, să-ți vorbesc!”

23Eu am plecat să împlinesc

Ceea ce Domnul mi-a cerut.

M-am dus în vale și-am văzut

Cum vine a Lui slavă iar,

La fel ca la râul Chebar.

Când aste lucruri le-am zărit,

Jos, la pământ, m-am prăbușit.

24Duhul în mine a intrat

Și în picioare m-a săltat,

Iar Domnul astfel mi-a vorbit:

„Du-te acasă, negreșit,

Și-ncuie-te apoi, în ea!

25Parte de frânghii vei avea

Tu, fiule al omului,

Căci oamenii poporului

Au să te lege, de îndată,

Să nu mai poți ieși, vreodată,

În al lor mijloc. Vor căta

26Ca să lipească limba ta,

De cerul gurii, mut să fii,

Să nu mai poți, nicicând, să vii,

Ca să îi mustri. Iată, ei –

Adică oamenii acei –

Sunt doar o casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită!”

27Dar când îți voi vorbi Eu, iată,

Am să-ți deschid gura de-ndată,

Căci trebuie ca să le spui:

„Ascultați vorba Domnului,

Pe care v-am adus-o eu!

Așa vorbește Dumnezeu:

„Cine voiește, să asculte,

Iar cine nu vrea, să n-asculte!

Căci sunt o casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită!”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help