Faptele apostolilor 20 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pavel în Macedonia

1Pavel, după ce a-ncetat

Zarva aceea, i-a chemat

Pe ucenici și le-a vorbit.

Cu sfaturi, el i-a întărit,

Iar când sfârșit-a, și-a luat

Un bun rămas și a plecat,

În Macedonia. Aici,

2I-a-mbărbătat, pe ucenici,

Cu multe sfaturi. La sfârșit,

Spre Grecia, el a pornit,

3Unde, trei luni, a petrecut.

Apoi, spre Siria, a vrut

Să plece, dar de veste-a prins,

Cum că Iudeii i-au întins

Curse. Atuncea, s-a gândit,

Că este mult mai potrivit,

Să vină-n Macedonia.

4Îl însoțeau, prin Asia,

Sopater – al lui Pir fecior,

Din Berea; iar, alături lor,

Fu Aristarh și Secund – cel

De la Tesalonic; cu el,

Gaiu era – cel ce venea

Din Derbe. De asemenea,

I-a însoțit și Timotei.

S-au mai alăturat de ei,

Tihic și Trofim, mai apoi –

Din Asia, erau cei doi.

5‘Naintea noastră, au plecat

Și-n Troa, ei ne-au așteptat.

6Când praznicul Azimilor

Trecut-a, noi, pe urma lor,

Cu o corabie-am pornit,

De la Filipi, și am sosit –

După ce-am petrecut, pe mare,

Cinci zile – la Troa, în care,

O săptămână doar, am stat.

Apoi, la drum, iar am plecat.

Învierea lui Eutih

7În prima zi din săptămână,

Ne-am adunat cu toții, până

Vom frânge pâinea. A vorbit

Pavel, atunci, necontenit,

Până în miez de noapte, vrând

Să plece-n zori, cât mai curând.

8Sus, în odaia luminată,

Mulțimea era adunată.

9Un tânăr, Eutih numit,

Șezând la geam, a adormit,

În timpul lungii cuvântări

Ținută-acelei adunări,

De către Pavel. L-au văzut

Toți, îngroziți, cum a căzut

Din geam, de la al treilea cat.

De jos, mort, fost-a ridicat.

10Pavel, atuncea, a venit,

La Eutih s-a repezit

În brațe, el l-a ridicat

Și-apoi, astfel, a cuvântat:

„Să nu vă tulburați, defel,

Căci al său suflet este-n el.”

11Au urcat iarăș’, înapoi,

Pâinea a frânt, vorbind apoi,

Până în zori. Când a sfârșit

Cu cina, el i-a părăsit.

12Flăcăul, viu, a fost adus,

Iar lucru-acesta a produs

Mari mângâieri, căci s-a văzut

Minunea care s-a făcut.

Pavel la Milet

13Noi la corabie-am venit

Și, către Asos, am pornit,

Unde-ntâlnire, am avut,

Cu Pavel, care a făcut,

Drumul, pe jos. Când a sosit,

14Toți cu corabia-am pornit

Spre Mitilene. Am plecat

15Și de aici, și-am navigat

Până la insula cea mare,

Chemată Chios, după care

În zori, la Samos, am sosit.

Plecat-am iar, căci am dorit

Și la Troghilion să stăm.

A trebuit ca să plecăm,

Din nou și, în Milet, apoi,

A doua zi, intrarăm noi.

16Pavel s-a hotărât să plece

Și, pe lângă Efes, a trece

Fără a se opri aici.

El nu voia a pierde nici

Prea multă vreme-n Asia,

Grăbit fiind, căci își dorea

Ca la Ierusalim să fie,

Când Cincizecimea o să vie.

Cuvântarea de rămas bun

17Când, încă, la Milet, a stat,

Pavel, prezbiteri, a chemat,

De la Efes. Ei au venit,

18Iar el, în ăst fel, le-a vorbit:

„Față de voi, știți ce purtare

Am, și-am avut, din ziua-n care,

În Asia, eu am venit.

19Plin de smerenie-am slujit,

Cu multe lacrimi, Domnului,

În mijlocul necazului

Și-a încercărilor pe care

Le ridicau, fără-ncetare,

Iudeii, uneltind mereu.

20Voi știți, prea bine, cum că eu

N-am ascuns lucrurile care

Pot a vă fi folositoare,

Și, fără teamă, ne-ncetat,

Învățături, poveți v-am dat,

Atât în fața gloatelor,

21Cât și în case. Grecilor,

Iudeilor, cu stăruință,

Vorbitu-le-am, de pocăință

În Dumnezeu și le-am mai spus

Să creadă în Hristos Iisus,

Care-I al nostru Domn. Acum,

22Împins de duhul, plec la drum,

Către Ierusalim, cu toate

Că nu știu, încă, ce se poate

23Să mi se-ntâmple. Duhul Sfânt,

Îmi dă de știre că îmi sânt,

Necazuri multe, rânduite

Și multe lanțuri pregătite.

24Dar eu nu țin la viața mea,

Ca la ceva scump, ci aș vrea

Să îmi sfârșesc, cu bucurie,

Slujba care îmi este mie

Încredințată, de Iisus,

Și calea mea – cum am mai spus –

Deci Evanghelia harului

Cel nesfârșit al Domnului,

Mereu, s-o propovăduiesc.

25Știu, chiar acum când vă vorbesc,

Că voi, cei printre care eu

Vestit-am al lui Dumnezeu

Împărăție, nu puteți

Ca fața să mi-o mai vedeți.

26De-aceea, vă mărturisesc

Că azi, curat, eu mă simțesc,

De-al vostru sânge, fraților –

Deci, de sângele tuturor –

27Pentru că v-am vestit, mereu,

Întreg planul lui Dumnezeu.

28Acuma dar, dragii mei frați,

Asupra voastră, să vegheați

Și-asupra turmei, peste care,

Sunteți episcopi, fiecare,

Puși chiar de Duhul Sfânt. Să știți

Cum trebuie să păstoriți

Biserica lui Dumnezeu,

Ce-a câștigat-o El, cu greu,

Cu al Său sânge. Știu prea bine,

29Că au să vină, după mine,

Aici, la voi, lupi răpitori,

Care vor fi necruțători,

30Cu turma. Se vor ridica

Mulți, după ce eu voi pleca,

Cu-nvățături ce-s mincinoase,

Despre lucrări ce-s stricăcioase,

Ca să atragă – fraților –

Pe ucenici, de partea lor.

31De-aceea, zic: vegheați mereu

Și amintiți-vă că eu,

Trei ani întregi, neîncetat,

Zile și nopți, sfaturi am dat,

La fiecare dintre voi.

32Ne despărțim, acuma, noi,

De-aceea-n mâna Domnului

Precum și a Cuvântului

Harului Său, vă las, cu bine,

Căci El doar poate, pe oricine,

Ca sufletește, să-l zidească

Și poate să-l învrednicească,

La moștenire, cu cei sfinți.

33Nu am râvnit nici la arginți

Și nici la aurul cuiva.

La haine, sau la altceva,

Nicicând, eu nu am jinduit.

34Întotdeauna, am muncit,

Să am, spre trebuința mea

Și-a celui care mă-nsoțea.

35În toate, pildă, eu v-am dat

Și-n acest fel, v-am arătat

Că trebuie să-i sprijiniți

Pe cei slabi și să v-amintiți

De ceea ce Domnul Iisus,

Când fost-a pe pământ, a spus:

„Mai bine e să dăruiești,

Decât este ca să primești”.”

36Când a sfârșit, a-ngenuncheat

Și, împreună, s-au rugat.

37Apoi, în plâns, au izbucnit

Și, rând pe rând, toți au venit

La Pavel, de l-au sărutat,

Cu drag, și l-au îmbrățișat.

38În acea clipă, fiecare

Era cuprins de întristare,

Căci Pavel, în a sa vorbire,

Le dete tuturor de știre

Că nu îl vor mai revedea.

Apoi, pân’ la corabia

Cu care Pavel a plecat,

Mâhniți, cu toții l-au urmat.