Ezra 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Rugăciunea lui Ezra

1După ce lucrul s-a sfârșit,

Toți căpitanii au venit,

La mine și au cuvântat:

„Ascultă dar, ce s-a-ntâmplat:

Întreg poporul Israel –

Și preoți și Leviți cu el –

Să știi că nu s-au despărțit

De oamenii ce-au locuit

În aste țări, ci au făcut

Doar urâciuni, cum au văzut

La neamul Canaaniților,

Precum și al Hetiților.

Făcut-au ca și Fereziții,

Ca Iebusiții și-Amoniții,

Ca neamul Moabiților,

Sau cel al Amoriților.

Ceea ce în Egipt văzură,

Să știi dar, că și ei făcură.

2Din alte neamuri, și-au luat

Neveste și-au amestecat –

În acest fel – neamul cel sfânt,

Cu altele, de pe pământ.

Iar cei care s-au dovedit

Primii care au săvârșit

Acest păcat, au fost cei cari

Peste popor erau, mai mari,

Căci ei erau conducători,

Drept căpitani și dregători.”

3Atuncea când am auzit

Lucrul acesta, m-am mâhnit.

Straiul pe care l-am purtat –

Și-a mea manta – le-am sfâșiat.

Mi-am smuls părul din cap de-ndată

Și a mea barbă, totodată.

4Apoi, la mine au venit

Aceia care au vădit

Că teamă au avut, mereu,

De vorbele lui Dumnezeu,

Din pricina păcatului

Făcut de tot poporul Lui

Cari din robie a ieșit.

Eu, jos, m-am așezat, mâhnit,

Pân’ s-a făcut noapte afară.

5Când se dădea jertfa de seară,

De la pământ m-am ridicat.

În urmă, am îngenunchiat

Și mâinile mi-am întins eu,

Spre Domnul Dumnezeul meu,

6Zicând: „O Doamne, sunt uimit

De cele ce le-am auzit

Și-acuma iată, mi-e rușine

Să-mi ridic fața către Tine,

Pentru că răul săvârșit,

De-al meu popor, s-a înmulțit

Și pân’ la cer au răzbătut

Greșelile ce le-am făcut.

7De când părinții ne-au trăit

Și până azi, ne-am dovedit –

Fără-ncetare – vinovați.

Tocmai de-aceea, am fost dați

În mâinile străinilor,

Drept pradă săbiilor lor.

De-aceea, robi am fost luați

Și de rușine-am fost lăsați.

De-aceea, fost-am jefuiți

Și printre neamuri risipiți.

8Dar Dumnezeul nost’ apoi –

Totuși – S-a îndurat de noi,

Căci câțiva oameni ne-a lăsat

Cari din robie au scăpat,

Iar adăpost, pe-acest pământ,

Ne-a dat, în locul Lui cel sfânt,

Unde apoi ne-a luminat

Și-unde putință ne-a lăsat

Să răsuflăm, tari să ne ție,

Când înduram aspra robie.

9Chiar dacă suntem înrobiți,

Totuși nu suntem părăsiți

De Dumnezeu, căci El – spre noi –

Făcut-a să se-ndrepte-apoi,

Bunăvoința celor cari

Se află-n Persia mai mari.

Astfel, noi – sprijin – am primit,

Încât din nou, am construit

Casa lui Dumnezeu, pe care

El – în Ierusalim – o are.

Acuma, noi avem un rost

Și-avem, în Iuda, adăpost.

10Doamne, ce vom mai spune-apoi,

După aceste lucruri, noi?

Căci iată, nu am împlinit

Ceea ce Tu ne-ai poruncit.

11Poruncile ce nu le-ai dat

Tu, prin proroci, noi le-am călcat.

Tu le-ai vorbit în acest fel

Copiilor lui Israel:

„Țara în care-o să intrați –

În stăpânire s-o luați –

Este o țară minunată,

Însă ea este întinată

De făr’delegi și urâciuni,

Necurății și spurcăciuni

Pe care-acum le săvârșesc

Popoarele ce-o locuiesc.

12Fetele voastre, nu le dați,

Fiilor lor și nu luați –

Din ale lor fete – soții,

Date pentru ai voștri fii.

Să nu se uite-al Meu popor,

La starea propășirii lor.

În felu-acesta veți fi tari

Și voi veți fi aceia cari,

Doar roade bune-o să mâncați,

Iar țara aveți s-o lăsați

Urmașilor, drept moștenire,

Pe veci s-o aibă-n stăpânire.”

13După tot ce ni s-a-ntâmplat –

Din pricini date de păcat –

Tu Doamne, nu ne-ai părăsit,

Chiar dacă am păcătuit.

Acuma, dacă am scăpat –

Și dacă-n viață ne-ai păstrat –

14E cuvenit ca să călcăm

Porunca Ta și să cătăm,

Cu cei pe care îi găsim

În țară, să ne încuscrim?

N-ar izbucni a Ta mânie?

Ea, peste noi, n-are să vie?

Nu va fi oare, nimicită

Și rămășița izbăvită

Care acum, ajuns-a iară,

Să se întoarcă-n a sa țară?

15O Doamne, Tu ești drept, mereu.

Tu ești al nostru Dumnezeu.

O rămășiță, suntem noi,

Venită-n țară, înapoi.

Noi, cei care am fost robiți,

Suntem – prin Tine – izbăviți.

‘Naintea Ta suntem aflați

Asemeni unor vinovați.

De-aceea, nici nu putem sta

Acuma, înaintea Ta.”