Marcu 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pilda semănătorului

1Era în acea zi, în care,

Iisus ieșise lângă mare.

Multe noroade au venit,

Așa încât a trebuit

Ca să se urce și să șeadă

Într-o corabie, să-L vadă

Gloata, cari țărmul a-mpânzit.

2Apoi, în pilde, le-a vorbit:

3„Odată, un semănător,

Să-și semene al său ogor,

Ieșit-a și, de semănat,

Cu mare zor, s-a apucat.

4Sămânță aruncând grăbit,

Câteva boabe-au nimerit

Pe drum. Păsări le-au observat

Și au venit de le-au mâncat.

5Unele boabe au căzut

Pe-un loc stâncos. Nu au avut

Pământ destul. Au încolțit

Îndată, căci nu au găsit

Pământ adânc; dar s-au uscat,

6Când soarele s-a arătat –

Fiind căzute între stânci,

N-avură rădăcini adânci.

7Alte semințe au căzut

În spini. Aceștia au crescut,

Iar grâul care s-a-nălțat

Acolo, fost-a înecat.

8Multe semințe-au nimerit

În bun pământ, și au rodit:

Grăuntele acolo pus,

Alte o sută a adus;

Un altul a adus șaizeci,

Iar altul a adus treizeci.

9Cei cu urechi de auzit,

Să înțeleagă ce-am vorbit!”

10Discipolii L-au întrebat,

Apoi, când singuri s-au aflat:

„De ce, în pilde, le-ai vorbit?”

11„Doar vouă vi s-a-ngăduit,

Această taină, s-o aflați,

A-mpărăției. Ascultați:

12Eu, doar în pilde, le-am vorbit,

Căci chiar de-aud, n-au auzit,

Și chiar de văd, tot să nu vadă,

Să nu-nțeleagă, să nu creadă;

La Dumnezeu, să nu revină

Ca să le ierte a lor vină.”

13El le-a mai zis: „N-ați priceput

Această pildă? Cum ați vrut,

În altele, ca să pătrundeți?

De ce tăceți? Haideți, răspundeți!

14Iată dar, pilda ce-a însemnat:

Cuvântul fost-a semănat,

De către-acel semănător,

Când a ieșit pe-al său ogor.

15Atenție, doresc, acum!

Sămânța cea de lângă drum,

Sunt toți cei care-au ascultat

Cuvântul, dar le-a fost luat,

De-ndată ce L-au auzit,

De diavolul cari i-a momit.

16Acea sămânță dintre stânci,

Cu rădăcini puțin adânci,

E omul care-a auzit

Cuvântul; vesel L-a primit,

17Dar mult, în el, nu L-a ținut,

Căci rădăcini, nu a avut.

Când a venit, asupra lui –

Din pricina Cuvântului –

Necazuri, ce l-au înglodat,

Îndată, el L-a lepădat.

18Bobul din spini e potrivit

Cu omul care-a auzit

Cuvântul, însă, n-a luat

19Seama, lăsându-L înecat

În mrejele averii lui

Și-a-ngrijorării veacului.

20Sămânța ce a nimerit

În bun pământ și a rodit –

Încât o boabă, cum am spus,

Alte o sută a adus,

Iar alta a adus treizeci

Și cealaltă încă șaizeci –

Cu-acel om s-a asemănat,

Care, atent, a ascultat

Cuvântul, și-apoi L-a primit,

Cu dragoste, și L-a păzit.”

Lumina

21„Lumina – când este adusă –

Sub pat, sau baniță e pusă?

Nu-i pusă-n sfeșnice, pe masă,

Spre-ai lumina pe cei din casă?

22Căci nu este nimic ascuns,

Ca să rămână nepătruns;

Și nu-i nimica tăinuit,

Ce nu va fi descoperit.

23De-aveți urechi, nu vă e greu

Să înțelegeți ce-am spus Eu!”

24El le-a mai zis: „Atenți să fiți:

Cu ce măsură folosiți,

Primi-veți ce-aveți de luat,

Precum la alți-ați măsurat.

25Aflați dar, că celui ce are,

I se va da; iar celui care

E-n lipsă, o să i se ia

Chiar și puținul ce-l avea.”

Pilda cu sămânța

26El a mai spus: „Împărăția

Lui Dumnezeu, e ca și glia,

În care-un om a aruncat

Sămânță, când a semănat.

27Fie că-i treaz ori ațipește,

Acea sămânță încolțește

Și se înalță de sub glie,

Însă, cum crește, el nu știe.

28Singur, pământul său rodește:

Un verde fir, din care crește,

Încet, încet, un firav spic

Și-apoi, grâul deplin, voinic.

29Când boabele s-au pârguit,

Al secerei timp a sosit.”

Pilda grăuntelui de muștar

30El le-a mai zis: „Ce va-nsemna,

Cu ce vom mai asemăna,

Împărăția Domnului?

31E-asemenea grăuntelui

Cel de muștar, ce-a fost luat

Și-ntr-o grădină, semănat.

Muștarul este cel mai mic

Grăunte, dar va fi voinic,

32Căci, după ce s-a înălțat,

Într-un copac s-a transformat

Și domină acea grădină

De zarzavaturi. Au să vină,

Stol, păsările cerului,

Să-și facă cuib, în frunza lui.”

33Iisus, Cuvântul, le-a vestit,

Prin multe pilde. Le-a vorbit

Așa, să poată să-nțeleagă

Și-nvățătură să culeagă.

34Domnul, în pilde, le vorbea,

Și-atunci numai, când rămânea

Singur, de-ai Săi doar însoțit,

El, pildele, le-a tălmăcit.

Potolirea furtunii

35În acea zi, seara, Iisus,

Discipolilor Săi, le-a spus:

„Să trecem dincolo de mare.”

36Ei i-au lăsat pe-aceia care,

Până atuncea, i-au urmat,

Să plece-apoi, și s-au urcat

Într-o corabie, cu El,

Lăsând în urmă locu-acel.

Multe corăbii au pornit,

Pe urma lor, când s-a stârnit –

37Ca din senin – furtună mare.

Vântul iscat-a valuri care

Aproape că au înecat

38Corabia. El sta culcat,

La cârmă, unde-a adormit.

Când ucenicii L-au trezit,

39Învățătorul S-a sculat

Și vânturile le-a certat,

Iar mării, aspru, i-a vorbit:

„Taci! Fără gură!” S-au oprit –

Îndată – valuri, vântul tare,

Coborând liniștea, pe mare.

40Apoi le-a zis: „De ce sunteți

Așa fricoși? Tot nu aveți

Credință-n voi?” Dar ei tăceau

41Și-nspăimântați, se întrebau:

„Cine e Acest om, de care,

Ascultă chiar și vânt și mare?!”