Deuteronomul 29 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Înnoirea legământului

1Iată cuvintele ce sânt

Cuprinse-n acel legământ

De care Domnul I-a vorbit,

Lui Moise, când i-a poruncit

Ca să-l încheie – pentru El –

Cu toți fiii lui Israel,

În al Moabului ținut,

Afară de cel ce-i făcut –

După porunca Domnului –

La muntele Horebului.

2Moise, poporul, a chemat

Și-apoi astfel, a cuvântat:

„Mereu, cu toții ați văzut

Ceea ce Domnul a făcut

Cu Faraon, cu toți ai lui

Și cu țara Egiptului.

3Mari încercări, voi ați privit,

Minuni cum nu s-au pomenit

Și semne multe, despre care,

Vă spun: n-au fost nicicând sub soare.

4Dar Domnul, minte, nu va dat

Ca tot ceea ce s-a-ntâmplat

Să înțelegeți; nu aveți

Nici ochi cu care să vedeți;

Și nici urechi de auzit,

Voi, până astăzi, n-ați primit.

5Totuși, El zice: „V-am purtat,

Un timp foarte îndelungat –

Care, în ani, dă patruzeci –

Pe-ale pustiului poteci.

Straiul ce l-ați avut pe voi

Nu s-a-nvechit deloc; apoi

Și încălțările purtate,

La fel de noi, au fost păstrate.

6N-ați mâncat pâine, n-ați avut

Vin, băuturi tari, de băut,

Ca să cunoașteți că, mereu,

Eu vă sunt Domn și Dumnezeu.”

7În locu-acesta, la sfârșit,

Noi am ajuns și ne-am oprit.

Aici era-mpărat Sihon –

Care domnea peste Hesbon –

Și Og, care, ca împărat,

Era-n Basan înscăunat.

Ei, să se bată, au voit

Și înainte ne-au ieșit.

Însă, așa cum ați văzut,

Până la urmă, i-am bătut

8Și-ale lor țări, noi le-am luat.

Apoi, din ele, eu am dat

O parte, Rubeniților;

Alta apoi, Gadiților;

Iar jumătate din Manase,

A căpătat ce mai rămase.

9Toate cuvintele ce sânt

Cuprinse în ăst legământ,

Neîncetat, să le-mpliniți

Ca să puteți să izbutiți

În tot ceea ce-o să lucrați.

10În fața Domnului, azi, stați:

Voi, capii semințiilor

Și căpitanii oștilor,

Bătrânii toți din Israel,

Bărbații ce-au ieșit din el,

11Copii, neveste, iar apoi

Străinul care e la voi –

De la cel cari s-a ocupat

Doar de al lemnelor tăiat,

Pân’ la cel care, apă, scoate

Și la cel cari face de toate.

12Acum, aici, voi așteptați,

În legământ, ca să intrați

Cu-al vostru Domn. Ăst legământ

Este făcut cu jurământ,

Iar Domnul vostru vrea, apoi,

Să îl încheie, azi, cu voi,

13Ca să Îi fiți popor al Lui,

Iar El, Domnul poporului –

Așa cum a făgăduit

Când cu Avram El a vorbit,

Când cu Isac de vorbă-a stat

Și când lui Iacov i-a jurat.

14Iată că Dumnezeu Cel Sfânt

Va încheia, ăst legământ,

În astă zi, nu doar cu voi,

15Ci și cu cei care, prin noi,

Astăzi, aicea, se găsesc,

Cât și cu cei care lipsesc

Acum – când noi ne adunăm –

Ca-n fața Domnului să stăm.”

Binecuvântarea și blestemul înnoite

16„Cu toții știți cum locuiam

Când în Egipt noi ne aflam.

De-asemenea, voi ați văzut

Cum, printre neamuri, am trecut.

17Văzut-ați câtă urâciune

Pot idolii lor să adune:

Din lemn și piatră sunt lucrați,

Din aur și argint turnați.

18Să n-aveți, printre voi, aflat,

Vreun om – femeie sau bărbat –

Și nici familie să nu fie,

De-asemeni nici o seminție

În care-o inimă-ncuiată

Să fie și să vă abată –

Adică să Îl părăsiți

Pe Domnul nost’ – și să slujiți

La dumnezeii care sânt

Ai altor neamuri, pe pământ.

Să nu se afle printre voi,

O rădăcină care-apoi,

Otravă, are să vă dea

Și cu pelin, de-asemenea.

19Nimeni, după ce-a auzit

Cuvintele ce s-au rostit –

Cuvintele ce s-au aflat

În legământul încheiat

Cu jurământ – să n-aibă gând

Ca să se laude, zicând:

„Iată, de-acum, voi avea pace,

Indiferent de ce voi face,

Chiar dacă, să urmez aș vrea,

Pornirea din inima mea,

Chiar dacă setea o să-mi fie

Astâmpărată în beție.”

20Cel cari, astfel, va cugeta,

Iertare nu va căpăta

Nicicând, din partea Domnului.

Atuncea, gelozia Lui

Și cu mânia Sa-nfocată

Se vor aprinde dintr-odată,

În contra omului acel

Și au să cadă, peste el,

Toate blestemurile zise,

Care în astă carte-s scrise.

Domnul va șterge al său nume,

În felu-acesta, de pe lume.

21Din semințiile pe care

Poporul Israel le are,

Domnu-l va scoate pe acel

Care va face-n acest fel.

Omul acela – ne-ndoios –

Înspre pieire va fi scos,

Din mijlocul poporului,

Căci vor veni asupra lui,

Toate blestemele promise

Cari în a legii carte-s scrise.

22Vârsta de oameni ce-au să vie,

Străinii care au să fie

Din alte țări veniți la voi,

Copiii voștri mai apoi –

Văzând numărul bolilor

Precum și al urgiilor

Cu care Dumnezeu lovește

Țara pe cari vi-o dăruiește,

23Pucioasa, sarea, focul care

Se va întinde, ca o mare,

Peste întreg acest ținut

Încât nu va mai fi văzut

Un fir de iarbă să mai crească,

Sămânță care să rodească

Întocmai cum s-a întâmplat

În vremea-n care s-au surpat

Sodoma și Gomora care

Plătit-au pentru-a lor purtare,

Adma apoi și Țeboim

Cari nimicite-au fost, cum știm,

De către-a Domnului mânie

Și de a Lui mare urgie –

24Popoarele, toți, îngroziți,

Vor întreba, nedumeriți:

„Oare de ce, Domnu-a făcut,

Acestei țări, tot ce-am văzut?

Oare de ce, astă mânie?

De ce-a vărsat astă urgie?”

25Răspuns, atunci au să primească

Și au ca să se lămurească:

„Acest popor a părăsit

Pe Domnul și-a nesocotit

Cuvântul legământului,

Pe care, Dumnezeul lui –

Și al părinților ce-i are –

L-a încheiat când, cu braț tare –

El – din Egipt, l-a scos afară

Dându-i în dar, această țară.

26Poporu-acesta e lovit,

Căci el s-a dus și a slujit

În urmă, altor dumnezei

Și-apoi s-a închinat la ei.

Pe-aceia nu i-a cunoscut,

Părinții lor nu i-au știut,

Iar Domnul, voie, nu le-a dat.

Totuși, el nu L-a ascultat.

27De-aceea, Domnul Și-a aprins

Mânia care a cuprins

Întreaga țară și-au căzut

Blestemele ce s-au trecut

În astă carte, peste ea,

Pe neamul care-o locuia.

28Pe oamenii ăstui popor,

Domnul i-a smuls din țara lor,

În mare grabă, cu mânie

Ce răspândea, în jur, urgie.

În altă țară, i-a mutat

Și-acolo, până azi, au stat.”

29Lucruri care ascunse sânt,

Sunt ale Domnului Cel Sfânt –

Căci al nost’ Domn și Dumnezeu

Le ține, pentru El, mereu;

Iar cele ce-s descoperite

Sunt pentru noi, doar, dăruite,

Pentru copiii ce-au să vie

Pe urma noastră – pe vecie –

Spre a-mplini și-a înțelege

Cuvântul scris, în astă lege.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help