Isaia 32 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Atunci, cel care-i așezat

Pe scaunul de împărat

Va-mpărăți doar cu dreptate,

Iar voievozi-au să arate

Că se conduc, în cârmuire,

Mereu doar de neprihănire.

2Căci fiecare va putea

Să fie-atunci asemenea

Cu adăposturi care sânt

Făcute-a apăra de vânt

Sau ca un loc pentru scăpare

Când vine o furtună mare,

Ori cu un râu îmbelșugat

Ce curge printr-un loc uscat

Și precum umbra cea bogată

Care de stâncă este dată,

Pe un neprimitor pământ,

Ce-i ars de sete și de vânt.

3Cei cari să vadă-s învățați

Nu vor avea ochii legați

Iar cei cari au urechi și minte,

Atuncea vor lua aminte.

4Apoi, inima celor care

Sunt ușuratici, din născare,

Pricepere o să culeagă

Și astfel o să înțeleagă.

Cei care gângavi s-au vădit,

Vorbi-vor iute, deslușit.

5Cel ce-i atins de nebunie,

Numit „ales” are să fie.

Nu se va spune, de mișei,

Că largă inimă au ei.

6Nebunul, nebunii doar, spune

Și nu nutrește gânduri bune

În inimă. Cugetul său

E îndreptat doar către rău.

Astfel, neadevărul lui

E împotriva Domnului,

Căci sufletul celui lihnit,

Flămând să-l lese a voit

Și-apoi să ia, a căutat,

Apa celui ce-i însetat.

7Mișelu-n stăpânire are

Arme ce sunt nimicitoare.

El face planuri vinovate

Care, mereu, sunt îndreptate

Spre cel ce e nenorocit,

Voind să-l piardă, negreșit,

Chiar dacă pricina pe care

Omul care-i sărac o are,

Se-arată dreaptă-n fața lui.

8Alta e starea omului

Care, la suflet, e ales.

Omul acest – bine-nțeles –

Pe al său cuget îl va pune

Să stăruiască-n fapte bune.”

9„Femei, care vă arătați

Fără de grijă, vă sculați

De-ndată și în acest ceas,

Seama luați la al meu glas!

Fiice nepăsătoare-apoi,

Luați aminte dar, și voi,

Acuma, la al meu cuvânt!

10Un an și niște zile sânt,

Până când o să tremurați

Și o să vă înspăimântați,

Văzând culesul viilor

Și-al poamelor livezilor,

Cum se va duce pe pustie

Și cum nu are să mai vie.

11Voi, cele care vă vădiți

Fără de griji, vă îngroziți!

Nepăsătoarelor! Sculați

Grabnic acum, și tremurați!

De straie, dezbrăcați-vă!

Mergeți și dezgoli-ți-vă,

Iar coapsele vă-ncingeți voi,

Cu hainele de jale-apoi.

12Cu pumni-n piept să vă loviți,

Atuncea când vă amintiți

De frumusețea viilor,

De roadele câmpiilor.

13Iată, pământul – cel pe care

Sărmanul meu popor îl are –

Acoperit este de spini

Și-asemenea de mărăcini.

Iată, aceștia au ajuns

Până-ntratât, că au pătruns

Chiar și în casele vestite,

Spre veselie rânduite.

14Casa care a fost zidită

Pentru-mpărat, e părăsită.

Cetatea cea de altădată –

Gălăgioasă – e lăsată.

Dealul și turnul au să fie

Drept peșteri doar, pentru vecie.

Măgari sălbatici, strânși în ceată,

Au să se-adune, de îndată.

Vor merge-n locurile-acele,

Căci ei au să se joace-n ele.

Turmele-apoi au să se-adune

Și-acolo-și vor găsi pășune,

15Până când Duhu-n slăvi aflat,

Asupră-ne va fi turnat.

Atunci, pustiile ce sânt,

Se vor preface în pământ,

Iar tot pometul din câmpie,

Ca o pădure o să fie.

16Neprihănirea arătată

Va fi-n pustie așezată,

Iar în pomet, se va vedea

Că, locuință, va avea.

17Pacea-i lucrarea cea pe care

Neprihănirea doar o are,

Iar roada ei are să fie

Liniște, tihnă pe vecie.

18Poporul va avea putință

Ca în a păcii locuință –

În acel timp – să locuiască.

El are să se-adăpostească

În case ce sunt liniștite

Și care sunt, de griji, lipsite.

19Însă pădurea e lovită

De grindină și prăbușită.

Are să fie aplecată,

Adânc, cetatea, de îndată.

20Ferice dar, vouă, celor

Care – de-a lungul apelor –

V-ați așezat să semănați,

Știind mereu, drumul să dați –

În orice loc – măgarului

Și-asemenea și boului!”