Iov 36 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Elihu a urmat apoi:

2„Așteaptă-mă puțin și voi

Continua, căci multe-am eu

A spune, pentru Dumnezeu.

3Îmi iau temeiuri de departe

Și ți le-nșir ca într-o carte.

Prin ele, ție – sau oricui –

Dreptatea Ziditorului,

Încerc ca să o dovedesc.

4Fii sigur că n-am să rostesc

Minciuni, căci cel ce îți vorbește,

Simțuri curate dovedește.

5Puternic este Dumnezeu;

Cu toate acestea – îți spun eu –

Pe nimeni nu a lepădat.

Puterea Lui s-a arătat

Prin iscusința dovedită.

6Dreptatea Sa e-nfăptuită

Față de cel nenorocit,

Iar cel rău este pedepsit:

Cu moartea, Domnul îl lovește.

7Privirea Lui nu-i părăsește

Pe cei neprihăniți. Ei sânt –

Cu cei mai mari de pe pământ –

Pe-al domnilor tron așezați,

Alăturea de împărați.

8Dacă cumva, s-a întâmplat

Că lanțurile i-au legat

Și prinși sunt de nenorocire,

9Înseamnă că le dă de știre

Domnul, pentru că au greșit

Prin faptele ce-au săvârșit,

Punând ‘naintea tuturor

Păcatul și mândria lor.

10În ăst fel, El îi înștiințează

Și un îndemn le adresează,

Trimis prin lanțuri de-ncercare.

Dorinței Lui de îndreptare

11De se supun și Îl ascultă,

Primesc – pe lângă viață multă –

Și fericire, cât trăiesc.

În bucurie își sfârșesc

Viața și-n trai îmbelșugat.

12Dar dacă nu L-au ascultat,

Uciși de sabie-au pierit

În bezna care i-a orbit.

13Furioși sunt cei nelegiuiți:

Atunci când sunt înlănțuiți,

Nu strigă către Domnul lor

14Și-astfel, în tinerețe mor,

Asemeni celui desfrânat.

15Să știi că Domnul l-a scăpat

Pe bietul om nenorocit

Ce-n suferință s-a căit;

Prin ea, primit-a înștiințare

16Că a greșit. Din strâmtorare,

Iar vei fi scos și îți spun eu

Că te va pune Dumnezeu

Într-un loc larg și-n libertate,

Iar masa, plină de bucate,

Are să-ți fie. Dar greșești,

17De-ncerci ca să te răzvrătești

Și-apoi, ca un nelegiuit,

Să-ți aperi pricina, pripit.

Pedeapsa, ne-ncetat, va sta

Și va-nsoți pricina ta.

18Să fii atent: din supărare,

Să nu ajungi la disperare

Și-apoi să fii de ea, împins

Să faci batjocuri înadins

Și nici prețul răscumpărării

Să nu-ți șteargă firul cărării –

Adică, prin a lui mărire,

Tu să fii dus în rătăcire!

19Dar strigătele tale-ajung?

De la necaz, ele te smulg?

Puterea-ți toată, adunată,

Crezi că e-n stare să te scoată

Când ceasul cel greu va suna?

20Fă bine, nu mai suspina

După noaptea aceea care,

Din locul lor, mută popoare.

21Ferește-te ca să faci rău,

Căci suferința-n gândul tău

Îndemnu-acesta îl va pune.

22Cât e de mare, nu-ți pot spune,

Domnul, nici ce putere are.

Cine-ar putea să-nvețe, oare,

Pe-alții, cum îi învață El?

23Și cine, oare, e acel

Cari Îi va cere socoteală,

Pentru-a Lui cale? Îndrăzneală,

Să-I spună „Faci rău!”, cineva,

Gândești că, va avea, cândva?

24Iată ce vreau să-ți mai spun eu:

Să-I lauzi faptele, mereu,

Pentru că noi, cât viețuim,

Va trebui să preamărim

Ceea ce El înfăptuiește;

25Căci orișicare om privește

La ele – fiecare-n parte –

Și sunt văzute de departe

De muritori, fără-ncetare.

26Deci iată cât este de mare

Domnul! Dar nu L-am priceput

Noi, niciodată. N-am putut

Pătrunde-al anilor Săi număr,

Oricât am vrut. Pe al Lui umăr,

27Strânge-ale apei picături

Și le preface în aburi,

Dând ploaia binecuvântată

28Și pretutindeni picurată,

Din ciurul plin al norilor,

Mulțimii muritorilor.

29Cine, ruperea norului

Și bubuitul cortului

Lui Dumnezeu, le-a cercetat

Și-a le pricepe a-ncercat?

30În jurul Său, El răspândește

Lumina Sa și învelește

Adâncul mărilor. El poate,

31Prin mijloacele Sale, toate,

Să judece, să cerceteze

Popoare și să-ndestuleze

Cu hrană, omenirea toată.

32Ia fulgerul în mână – iată –

Și pe potrivnici îi lovește.

33Prin tunet, Domnul Își vestește

Prezența. Turma chiar Îl știe

Și simte când El o să vie.”