Ioan 17 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Rugăciunea lui Iisus

1Când a sfârșit, spre cer, Iisus

Și-a ridicat ochii și-a spus:

„Tată, ceasul, acum, sosește!

Pe Fiul Tău, Îl proslăvește,

Ca astfel să fii proslăvit,

2De Fiu, precum I-ai dăruit

Putere, fără de măsură,

Să domine orice făptură,

Să poată ca să dăruiască

Viața cea veșnică, cerească,

Celor pe care, Tu i-ai dat,

Și-n a Lui seamă, i-ai lăsat.

3Și ce-i veșnica viață? Iată:

Este-a Te ști pe Tine, Tată,

Precum și pe Hristos Iisus,

Cari, la porunca Ta, S-a dus,

4În lume. Eu Te-am proslăvit,

Pe-acest pământ, și am sfârșit

Lucrarea care Mi-a fost dată,

5De către Tine. Acum, Tată,

Mă proslăvește dar, pe Mine,

Cu slava ce-o aveam, la Tine,

‘Nainte de-a se fi făcut

6Lumea. Făcut-am cunoscut,

Numele Tău, oamenilor

Ce Mi i-ai dat în lume. Lor,

Tot ceea ce Mi-ai poruncit

A spune, le-am împărtășit.

Cuvântul, ei Ți-au ascultat

Și L-au păzit. Tu Mi i-ai dat,

Căci Ție Ți-au aparținut.

7Acuma, ei au cunoscut

Că tot ce Tu Mi-ai dăruit,

Doar de la Tine a venit.

8Le-am dat, ceea ce am adus:

Cuvintele ce Mi le-ai spus.

Ei au știut, când le-au primit,

Că, de la Tine, am ieșit

Și au crezut, precum le-am zis,

Că Tu, în lume, M-ai trimis.

9Eu, pentru ei, Mă rog, acum;

Nu pentru lume, nicidecum,

Ci pentru cei ce Mi i-ai dat.

Mereu, de grijă, le-am purtat,

10Căci sunt ai Tăi. Tot ce am Eu

E și al Tău, precum și-al Meu

E totul, că Mi-ai dăruit

Tot ce-i al Tău și, proslăvit,

11Sunt Eu, în ei. Eu nu mai sânt,

În lume, dar ei, pe pământ,

Rămân, pe când Eu vin la Tine.

Când rămânea-vor fără Mine,

Tu, Tată Sfânt, să-i ocrotești

Și-n al Tău Nume, să-i păzești,

Pe cei pe cari Mi i-ai dat Mie,

Pentru ca ei, una, să fie,

Precum suntem și Noi, mereu.

12Până acum, îi păzeam Eu

Și-i ocroteam, în al Tău Nume,

Pentru c-am fost cu ei, în lume.

Din ei, nici unul n-a pierit,

Afară doar de cel sortit

Să fie al pierzării fiu,

Precum Scripturile ne scriu.

13Acuma, însă, clipa vine,

Și-am să Mă-ntorc, din nou, la Tine.

Eu spun acestea, cât mai sânt,

Încă, în lume, pe pământ,

Căci vreau, deplină ca să fie,

În ei, această bucurie.

14Cuvântul Tău, le-am dăruit;

Doar ură, ei au dobândit,

Din partea lumii, căci nu sânt

Din ea, precum – de pe pământ –

Nici Eu nu sunt. Tată al Meu,

15Iată ce vreau să Te rog Eu:

Nu vreau să-i iei din lume-acum,

Ci să-i păzești. Căci, după cum

16Nu-s Eu, din lume, nu-s nici ei.

17Sfințește-i Tată, pe toți cei

Pentru care, Eu M-am rugat.

Cuvântul Tău e-adevărat,

Și-n adevărul Său, voiam

Să îi sfințești. Când Eu eram,

18În lume, așa cum am zis,

Și Eu, la rându-Mi, i-am trimis,

Pe ei, în lume. Mă sfințesc

19Eu Însumi, pentru că voiesc

Ca ei – cei ce Mi-au fost dați Mie –

Prin adevăr, sfințiți, să fie.

20Și nu Mă rog doar pentru ei,

Ci Eu Mă rog și pentru cei

Care, în Mine, crede-vor,

Prin ei, deci prin cuvântul lor.

21Pentru ei, Tată, Mă rog Ție,

Căci vreau – ca ei – una să fie,

Așa precum Tu ești în Mine –

La fel cum și Eu sunt în Tine –

Pentru-a putea și ei, apoi,

Să fie tot una, cu Noi,

Să creadă lumea, ce am zis,

Când spus-am că Tu M-ai trimis.

22Slava, pe cari Mi-ai dat-o Mie,

Am dat-o lor, ca ei să fie

Una, cum sunt și Eu cu Tine.

23Eu sunt în ei, iar Tu în Mine.

Astfel, în chip desăvârșit,

Ei vor fi una, negreșit,

Iar lumea ști-va că Eu sânt

Trimis de Tine, pe pământ

Și că, pe ei, i-ai îndrăgit,

Cum și pe Mine, M-ai iubit.

24Tată, acolo unde-s Eu,

Voiesc a fi și ei, mereu;

Tu Mi i-ai dat, în grijă, Tată,

Iar slava care Mi-a fost dată,

De către Tine, Eu doresc

Să le-o arăt și s-o-mpărțesc

Cu ei, fiindcă M-ai iubit

‘Nainte de-a fi întocmit

Lumea aceasta, toată. Iată,

25Neprihănitule-al Meu Tată,

Că lumea nu Te-a cunoscut,

Ci numai Eu, doar, Te-am știut;

Însă, acum, și ei știu bine,

Că sunt trimis, aici, de Tine.

26Numele Tău, Eu L-am făcut,

Printre aceștia, cunoscut;

Și-am să-L mai propovăduiesc,

Căci, a Ta dragoste, doresc –

Cu care Eu, necontenit,

De către Tine-am fost iubit –

De-acum, să fie, tot mereu,

În ei, și-n ei, vreau să fiu Eu.”